Autor: Cristina Păiuşan-Nuică.

Dintre femeile-revoluţionar, Rosa Luxemburg este înconjurată de o aură de mister şi teroare. A fost  denumită „Blutige Rosa” – „Rosa cea sângeroasă”, a fost blamată şi a murit asasinată. O poveste demnă de un best-seller!

În exil

Rosa Luxemburg s-a născut la 5 martie 1871, în Zamosc, o localitate poloneză din  Imperiul Ţarist, într-o familie evreiască. Tatăl, Eliasz, era un mic negustor de cherestea. Rosa a fost mezina familiei. S-a îmbolnăvit foarte grav la vârsta de cinci ani şi toată viaţa a şchiopătat şi a fost chinuită de sciatică. A crescut la Varşovia, unde a urmat şcoala primară şi gimnaziul. Din adolescenţă, s-a implicat în mişcările radical-revoluţionare din partea poloneză a Rusiei. În 1886, la nici 16 ani, era membră a Partidului Muncitoresc Polonez şi a fost printre organizatorii unei greve generale, urmată de uciderea câtorva dintre liderii partidului. Implicarea politică i-a adus ameninţări şi arestări, astfel că Rosa a plecat în exil la Zürich, în 1889.

A studiat filosofia, istoria, dreptul şi economia politică, dar şi matematica la Universitatea din Zürich, specializându-se însă în ştiinţe politice. Şi-a susţinut doctoratul în 1898, la 27 de ani, cu o disertaţie intitulată Dezvoltarea industrială a Poloniei. Între timp, devenise un agitator cu vederi socialiste şi un ziarist cunoscut, dar şi un teoretician al mişcărilor sociale.   

În Elveţia, a devenit membră a mişcării Internaţionalei Socialiste, alături de G.V. Plehanov, Pavel Axelrod şi alţi membri marcanţi ai mişcării social-democrate ruse. A fost unul dintre liderii Partidului Social Democrat din Regatul Poloniei şi al Lituaniei. Mai apoi, alături de Leo Jogiches s-a implicat în crearea Partidului Socialist Polonez ce lupta pentru independenţa statului polonez şi ridicarea proletariatului.

Relația cu Leo Jogiches

Rosa Luxemburg era o femeie inteligentă, cu un farmec aparte, dar era departe de a fi o femeie frumoasă. Marea sa dragoste a fost Leo Jogiches, el fiind organizatorul mişcării social-democrate, apoi a celei socialiste, poloneze. Nu au fost niciodată căsătoriţi, iar ruptura sentimentală dintre cei doi s-a produs în 1906, în urma aventurilor lui. Au fost prieteni o viaţă întreagă, dar în toată corespondenţă dintre cei doi, cuvintele de dragoste au fost puţine, sau chiar deloc¹.  

În timp ce Rosa Luxemburg a trăit modest, aproape ascetic, fără mari nevoi, Leo Jogiches provenea dintr-o familie bogată, iar ascetismul nu-l caracteriza. Cei doi s-au întâlnit în Elveţia, la Zürich, în 1890, când Rosa avea 20 de ani, iar Leo 23. Pentru Rosa a fost dragoste la prima vedere, o dragoste ce a durat o viaţă, pentru Leo a fost mai degrabă o fascinaţie pentru o femeie firavă, sclipitor de inteligentă, cu o forţă intelectuală de invidiat². În timp ce Rosa a avut puterea de a-şi finaliza studiile (inclusiv doctoratul), de a scrie şi milita întreaga viaţă, Leo nu şi-a finalizat studiile şi a trăit permanent cu nefericirea exilului. Cu toate acestea, el a fost organizatorul şi „creierul” Partidului Socialist Polonez.

Corespondenţa dintre cei doi iubiţi şi camarazi a fost publicată acum mai bine de trei decenii, şi cuprinde circa 100 de scrisori, scrise în polonă, rusă, germană, latină, scrisori trimise de Rosa Luxemburg lui Leo Jogiches, din care reiese pasiunea, dragostea, idealurile socialiste împărtăşite de cei doi. Rosa Luxemburg, care a scris peste 700 de manifeste, cărţi, articole, a fost pentru iubitul său o femeie seducătoare prin inteligenţă, prin puterea de a-l provoca şi de a-l face să scrie, dar şi o persoană slabă şi neajutorată, căreia i se adresa cu apelativul „copila mea”. În 1893, împreună cu Leo Jogiches şi Julius Karski, ea a fondat ziarul Sprawa Robotnicza (Idealul muncitorului). Rosa era adepta unei revoluţii socialiste în Germania, Austria şi Rusia, văzând în aceasta singura posibilitate de eliberarea a proletariatului din țara sa natală. Teoriile sale nu mizau pe idealul independenţei naţionale sau pe autodeterminarea până la independenţă a naţiunilor asuprite, ci pe lupta împotriva capitalismului, pe mişcări revoluţionare de anvergură.

Activitatea din Germania

În 1898, Rosa Luxemburg s-a căsătorit cu Gustav Lübeck, pentru a obţine cetăţenia germană. A fost o căsătorie de faţadă, care i-a oferit posibilitatea de a trăi în Germania ca cetăţean german.  De îndată ce s-a stabilit la Berlin, ea s-a implicat în activitatea Partidului Social Democrat German. Cu o minte ageră, dar cu o latură radicală puternică, prezenţa Rosei Luxemburg la Berlin şi intervenţia sa în mijlocul social-democraţilor germani a acutizat neînţelegerile interne ale acestora. Revoluționarul din ea se hrănea cu controverse şi interpreta teoriile marxiste, crezând cu tărie în necesitatea unor răsturnări revoluţionare violente care să ducă la punerea în practică a teoriilor marxist-leniniste. Controversa sa cu Eduard Berstein, unul dintre liderii social-democraţi germani, a făcut-o celebră în Germania. A publicat în limba germană mai multe manifeste pro-revoluţionare, unul dintre cele mai cunoscute fiind Reformă socială sau revoluţie?(1899).  

Bun orator şi agitator, Rosa Luxemburg denunţa, în cadrul întrunirilor populare jumătăţile de măsură ale socialiştilor germani, limitarea acestora la instituţiile democraţiei burgheze, precum Parlamentul, şi, totodată, critica ineficienţa sistemului capitalist. Promova revoluţia proletară şi mai ales efectul pe care această revoluţie l-ar avea asupra evoluţiei proletariatului din întreaga lume.

În mod paradoxal, ea nu s-a încadrat niciodată curentului feminist, puternic în epocă, dar a considerat că o emancipare a proletariatului cuprinde şi emanciparea şi egalitatea femeii.  

Pe la 1900, Rosa Luxemburg publica analize critice ale sistemului socio-economic european. A fost una dintre vocile critice la adresa militarismului şi a imperialismul  german, arătând că Europa se îndrepta rapid spre un război de anvergură. Soluţia propusă de Luxemburg era o grevă generală a tuturor muncitorilor, care să împiedice un viitor război. Şi-a susţinut cu frenezie ideile în întâlniri publice, legale sau clandestine, astfel că, între 1904 şi 1906, a fost arestată şi trimisă la închisoare de trei ori.

A fost un sprijinitor al revoluţiei ruse din 1905. Aflată la Varşovia, Luxemburg a participat la crearea unei atmosfere propice revoluţiei din 1905, fiind arestată. După eşecul acesteia, Luxemburg a arătat că revoluţia socialistă trebuie să izbucnească într-o ţară industrializată precum Germania sau Franţa, nu în Rusia, unde proletariatul nu exista. Aceste teorii le-a publicat în lucrarea apărută în 1906, Greva generală, partidul politic şi sindicatele.

Vladimir Ilici Lenin şi Rosa Luxemburg

Faima sa de agitator şi teoretician al revoluţiei proletare a depăşit teritoriile poloneze şi Germania, fiind invitată la cea de-a V-a aniversare a Partidului Social-Democrat rus, ţinută la Londra, unde l-a cunoscut pe Vladimir Ilici Lenin. Prea multe mărturii legate de discuţiile celor doi revoluţionari-emblemă nu avem, dar disputele ulterioare demonstrează că Lenin nu a agreat ideile femeii devenite simbol al mişcării muncitoreşti radicale³.

Luxemburg a analizat critic teoriile leniniste, le-a considerat o deviere de la linia marxistă. Astfel, în 1904, ea publica Problemele organizatorice ale democraţiei ruseşti, în care arăta că teza leninistă a centralismului şi revoluţia proletară pe model leninist (conform căreia Comitetul Central al partidului trebuia să numească toate comitetele locale comuniste, Comitetul Central  fiind singurul organ decizional, iar celelalte grupări având doar funcţii executive) va eşua într-o dictatură comunistă şi nu va duce la egalitate şi implicarea proletariatului în actul politic. Istoria i-a dat dreptate!

Profesor, filosof, agitator

Rosa Luxemburg a predat marxism şi economie la Berlin la centrul de pregătire al Partidului Socialist German, în perioada 1907 – 1914, unul dintre studenţii săi, Friedrich Ebert, devenind liderul partidului şi apoi primul preşedinte al Republicii de la Weimar.

Tot în această perioadă, Luxemburg a publicat Acumularea de capital, o carte impresionantă, ce diseca mecanismele imperialismul economic, fiind percepută ca „cea mai strălucită minte dintre moştenitorii lui Marx şi Engels”.

Rosa Luxemburg a înţeles că un război mocneşte în Europa şi că Germania şi Franţa vor ajunge la arme, propunând o grevă generală a proletariatului din cele două state şi nicidecum acceptarea acestui război, dar ideile sale n-au avut nici un ecou. Dimpotrivă, socialiştii germani au semnat un armistiţiu cu guvernul imperial prin care se angajau să renunţe în perioada războiului la orice tip de protest social. Luxemburg a reacţionat organizând demonstraţii anti-război la Frankfurt și sfârşind prin a fi închisă pentru „incitare la nesupunere împotriva autorităţilor”.

În timpul războiului, Rosa Luxemburg împreună cu Karl Liebknecht, Leo Joghices, Paul Levi, Ernest Meyer, Clara Zetkin și Franz Mehring au pus bazele grupului Die Internationale, care în ianuarie 1916 a devenit Spartacusbund – Liga Spartacus. Spartachiştii au scris şi difuzat pamflete anti-război semnate și au fost trimişi în închisoare de mai multe ori pentru acţiunile lor. În închisoare a scris lucrarea sa celebră, Revoluţia rusă, în care avertiza asupra pericolului ca dictatura proletariatului promovată de bolşevici, să nu devină dictatura unei clase privilegiate.

Moartea Rosei Luxemburg, în 1919, a reprezentat o uşurare pentru V.I. Lenin şi bolşevicii ruşi, aceasta fiind singura care afirmase în luările sale de poziţie că Lenin pervertise ideile şi idealurile lui Marx adaptându-le propriilor nevoi şi interese, justificând prin revoluţia proletară asasinarea a mii de inocenţi şi transformând-o într-o dictatură ca oricare alta.

O moarte învăluită în mister

Asasinarea Rosei Luxemburg şi a lui Karl Liebknecht este un episod controversat al istoriei contemporane. Eliberaţi din închisoare în noiembrie 1918, cei doi, alături de Wilhelm Pieck şi alţi susţinători, au pus bazele Partidului Comunist German în decembrie 1918 şi au proclamat Republica Socialistă Liberă. Între timp, pe străzile Berlinului izbucniseră conflicte, un adevărat război civil, grupări de spartachişti înarmați atacând instituţiile, ocupând redacţiile ziarelor, încercând să alunge din Berlin resturile armatei germane. Revoluţia spartachiştilor izbucnise! Străzile oraşului deveniseră câmp de luptă şi războiul civil părea că va dărâma Berlinul şi va destrăma statul german. Dar sfârşitul revoluţiei şi al liderilor săi a fost tragic. Pe 15 ianuarie cei trei conducători ai Partidului Comunist German au fost prinşi, arestaţi și duşi la interogatoriu la Hotel Adlon din Berlin. În timp ce erau transferaţi au fost bătuţi cu bestialitate şi lăsaţi să zacă inconştienţi. W. Pieck şi-a revenit şi a reuşit să scape. Rosa Luxemburg şi Karl Liebnecht au fost împuşcaţi şi aruncaţi într-un canal. Câteva săptămâni mai târziu, cadavrul Rosei Luxemburg a fost identificat şi apoi îngropat.

Aşa se sfârşea viaţa Rosei Luxemburg. O viaţă şi o moarte zbuciumată şi învăluită în mister! 

NOTE

1. Elzebeta Ettinger, Comrade and Lover: Rosa Luxemburg Letters to Leo Jogiches, 1979.

2. Ibidem, p. 137.  

3. Stephen Eric Bronner, Rosa Luxemburg: A Revolutionary for Our Times, 1984.

4. Frank Thadeusz, Berlin Hospital May Have Found Rosa Luxemburg’s Corpse (Spiegelonline.de)