Autor: Ştefan Silviu Ciobanu.

Despre Mihail Sturdza nu s-a scris până în prezent o lucrare care să fie consacrată în totalitate persoanei sale. Încercările de realizare a unei biografii au fost cât se poate de tardive. Una dintre rudele sale, Al.A.C. Sturdza a publicat în 1907 la Paris o lucrare consacrată fostului domnitor sub titlul de „Règne de Michel Sturdza, Prince regnan de la Moldavie”, dar modul de abordare pe care îl foloseşte autorul în acest volum este unul extrem de subiectiv. De fapt această lucrare se constituie ca un panegiric, ca un elogiu închinat domnitorului regulamentar din Moldova. În schimb, lucrări care să trateze anumite perioade din viaţa lui Mihail Sturdza există. Avem în acest sens lucările lui I.C. Filitti sau Dumitru Ciurea, autori care consacră în cărţile lor spaţii importante protagonistului acestui referat. Volumele acestora tratează un subiect mai general şi anume începutul epocii regulametare din Moldova şi implicit prima parte a domniei lui Mihail Sturdza.

Mihail Sturdza s-a născut în 1794, fiu al lui Grigore Sturdza şi al Mariei Calimah, fiică de domn. Deşi se putea mândri cu origini autentic moldoveneşti, înrudită în unele momente cu familii fanariote, familia sa nu avea origini ilustre. Lipsa unor astfel de origini nu l-a împiedicat pe acesta să pună pe cineva să le fabrice. Aşa se face că de acest lucru se va ocupa nimeni altul decât Gheorghe Asachi care va alcătui arborele genealogic al familiei Sturdza. Gheorghe Asachi împreună cu o comisie se va apuca în 1840 de lucru, iar peste doi ani arborele era gata. Acesta din urmă, meşter la falsuri de acest gen, pusese în vârful arborelui pe Ioan Vlad Turzo Voievod, domn al Ţării Româneşti şi „herţog” al Almaşului şi Făgăraşului, justificând acest lucru printr-un document din 1432.1 I.C. Filitti vorbeşte la rândul său despre originile lui Mihail Sturdza spunând că acesta se coboară din una dintre cele mai ilustre familii de boieri, născut la 1795 din marele logofăt Grigoraş Sturdza şi Maria Calimah.2 Despre originile familiei Sturdza vorbeşte şi genealogistul Costin Merişca. Acesta ajunge la concluzia că nu există origini ilustre pentru familia Sturdza. În arborele alcătuit de Asachi şi ulterior de Al.A.C. Sturdza strecurându-se unele greşeli. Una din greşeli fiind plasarea în vârful arborelui aşa cum am constatat când am vorbit de arborele alcătuit de Gheorghe Asachi a unui strămoş fictiv pe nume Turzo (de Betlenfala).3 În biografia închinată lui Mihail Sturdza, Al. A.C. Sturdza atunci când vorbeşte despre arborele genealogic îi atribuie acestuia origini gotice după care afirmă că e posibil ca familia să fie italiană după însăşi forma numelui. În final revine la ipoteza unei origini indigene.4 Ţinând cont de felul în care ele au fost scrise şi având de asemenea în vedere numele şi statutul celor care le-au scris putem lua în calcul că aceste greşeli au fost săvârşite cu voie. Dacă din această privinţă suntem lămuriţi rămâne o controversă anul de naştere al lui Mihail Sturdza, fie 1794, fie 1795.

Copilăria şi prima tinereţe

Copilăria domnitorului regulamentar s-a desfăşurat sub învăţătura abatelui de Lhomme din Luneville, care i-a fost educator. Mai mult Mihail Sturdza îşi va trimite şi copiii în 1834 să ia învăţătură de la acesta. A mai profitat, de altfel, în formarea sa intelectuală şi de pe urma contactului cu junimistul sas Flehtenmacher, venit în Moldova în 1821. Deşi nu a părăsit Moldova decît până la Petersburg şi Constantinopol pentru învestitură în 1834, Mihail Sturdza îşi formase o aşa-zisă cultură istorico-juridică.5 Împodobit cu o cultură clasică, posedând minunat limba franceză, spirit pozitiv şi personalitate covârşitoare până la asprime Mihail Sturdza făcea figură interesantă printre tinerii boieri. Din 1821 acesta făcea parte din partidul ruso-fil, partid ce dorea ieşirea Moldovei de sub stăpânirea turcească. Încă din tinereţe a ştiut să dobândească favoarea Petersburgului fără de care orice năzuinţă la scaun ar fi fost zadarnică. Acesta face o impresie foarte bună autorităţilor ruse primind în 1816 de la consulatul rus numai cuvinte de laudă pentru activitatea sa de vornic de aprozi. Înainte de preluarea domniei Mihail Sturdza se prezenta ca un aprig contestatar al stării de fapt din Moldova, al administraţiei în special. Va scrie în acest sens numeroase memorii. În aceste memorii el reclama starea socială şi economică a Moldovei şi anume faptul că 800 de familii boiereşti trăiau din munca a aproape 60.000 de ţărani, prin sarcinile şi corvezile la care cei din urmă erau supuşi. Mai reclama Mihail Sturdza şi amestecul mitropolitului şi episcopului în afacerile statului.6

Viaţa sentimentală între dragoste şi interes

Prima soţie a lui Mihail Sturdza va fi Safta (Elisabeta), fiica logofătului Vasile Rosetti. Din această căsătorie vor rezulta doi băieţi, Dimitrie născut în 1817 şi Grigore născut în 1821 la „Sculenii ruseşti”. Cei doi au murit, încă de timpuriu, unul la Como în 1846 şi altul la Paris în 1863 la liceul Bonaparte. Tot din această căsătorie a mai rezultat şi o fată, pe numele ei Maria căsătorită cu principele Constantin Gorciakov. Aceasta împreună cu mama sa, din câte se pare, ar fi dosit o mare parte din avere la moartea tatălui respectiv soţului lor.7 După ce s-a despărţit de Safta, Mihail Sturdza s-a îndrăgostit de Smaranda Balş, născută Sturdza, care era o vară mai îndepărtată a sa. Deşi i-a promis acesteia că se va căsători cu ea după întoarcerea de la Constantinopol unde avea să fie învestit în funcţia de domn al Moldovei, Mihail Sturdza nu s-a putut ţine de cuvânt căsătorindu-se din interes cu fiica lui Ştefan Vogoride, agent moldovean aflat în graţiile Porţii, cel care râvnise la scaunul domnesc şi care l-a şantajat pe Mihail Sturdza spunâdu-i că va renunţa la pretenţiile la tron doar dacă acesta se va căsători cu fiica sa. Mai mult Vogoride se învoise cu sultanul să îi dea învestitura lui Sturdza doar după ce căsătoria va fi oficiată.8 Aceasta nu a dorit iniţial să stea la curtea lui Mihail Sturdza, considerând-o sărăcăcioasă şi puţin spaţioasă. În cele din urmă se va hotărî să locuiască alături de soţul său. Acum va lua Mihail Sturdza decizia de a trimite la studii pe beizadele sale împreună cu alţi fii de boieri moldoveni printre care şi Mihail Kogălniceanu. Aceştia vor fi trimişi de domnitor în Franţa la Luneville, iar după un an vor ajunge la Berlin. După cum nota boierul Nicolae Suţu, beizadelele lui Mihail Sturdza nu se vor întoarce de la studii cu cine ştie ce cunoştiinţe.9

Domn al Moldovei

La urcarea sa pe tron existau în Moldova voci destul de obiective care recunoşteau calităţile de bun administrator şi bun afacerist pe care Sturdza le poseda. Erau voci care vorbeau de un om cu vocaţia puterii, de un abil conducător. Printre aceste voci se numără şi cea a agentului austriac la Iaşi Vallenburg care îi făcea o descriere favorabilă în 1833. Iar consulul francez Duclos vorbea despre el ca despre un om plus capable de gouverver son pays. Duclos va descoperi şi lucruri mai puţin bune, cum ar fi aviditatea acestuia pentru avere.10

Despre cum trebuia să arate o ţara bine condusă Mihail Sturdza declara la 16 martie 1848 în Adunare: ţara trebuie să fie ca un pom bine sădit ce sloboade în vreme frunza, floarea şi doritul rod, iar nu ca pomul a căruia înflorire aceea pripită lovindu-se de agerimea brumelor s-ar vesteji şi picând s-ar preface în netrebnicie.11 Din păcate Mihail Sturdza va ţine foarte puţin cont de acest discurs.

Până să fie uns în biserica Sf. Neculai Domnesc domnitorul convoacă Adunarea într-o sesiune extraordinară pentru a lua măsuri în vederea stopării foametei ce se abătea asupra populaţiei şi în care a propus folosirea banilor „socotelnicilor” sub formă de împrumut pentru formarea magaziilor de aprovizionare. Proprietarii erau obligaţi să ajute pe ţăranii lor cu bani sau cereale pentru trei luni. S-a luat de asemenea şi măsura prohibirii exportului de cereale, cu excepţia grâului, însă în cantitate limitată şi a interzicerii fabricării spirtului din cereale, afară de cele importate.12 Se observă în acest caz cum domnitorul ia o măsură menită să îi întărească poziţia şi să îi aducă o oarecare popularitate.

În noiembrie 1834 s-a luat iniţiativa construirii conform dorinţei boierilor semnatari a unui monument care să amintească de venirea lui Mihail Sturza pe tron. În fapt aşa cum spunea consulul francez Duclos acest monument se ridica din dorinţa lui Mihail Sturdza ce dorea ca acesta să reprezinte persoana sa. Până la urmă, la insistenţele principelui Mavrocordat monumentul a fost închinat celor doi suverani ai Rusiei şi Turciei în semn de recunoştinţă pentru binele pe care aceştia îl făcuseră ţării.13

Boierii şi răsturnarea de la putere

La începutul domniei sale, ca de altfel pe toată perioada ei, Mihail Sturdza s-a confruntat cu ambiţiile marii boierimi de a-l răsturna de la domnie, aceştia neînţelegând să se supună unei autorităţi. Pentru a înfrânge aceste tendinţe domnitorul a luat de partea sa mica boierime, căreia îi va spori rândurile. În baza articolului 399 din Regulamentul Organic domnul putea acorda rang de boierie chiar şi unui nenobil pentru servicii acordate statului, dar numai cu asentimentul Adunării. Izbânda sa se va datora şi relaţiilor foarte bune pe care acesta le avea cu oamenii influenţi de la Petersburg şi Constantinopol. Aristocraţia cu care s-a aflat în conflict era în mare parte formată din străini. Pe lângă această mare aristocraţie acesta s-a mai confruntat şi cu grupul tinerilor boieri.14 Opoziţia a fost formată din fruntaşi ai boierimii cum ar fi Iordache Catargi, scos de Sturdza din minister, C. Cantacuzino, socrul lui N. Suţu sau C. Mavrocordat. C. Cantacuzino atunci când vorbea de Moldova spunea că starea ei nu a fost niciodată mai nenorocită, iar prin Regulamentul Organic se acopereau toate ilegalităţile. Adunarea nu este decât o umbră de reprezentaţie… Era să ne înecăm în Dunăre; ne-am înecat în Prut… Mihail Sturdza se sfătuia pentru rezolvarea acestor conflicte cu vărul său din Basarabia, A. Sturdza cu Nicolae Canta şi cu N. Suţu. Pe ultimul boierii, de ciudă, îl calificau drept grec.

Un alt boier nemulţumit cu care Sturdza va avea numeroase conflicte a fost Alex. Mavrocordat, boier francofil, exclus de domn din Adunare împreună cu alţi cinci boieri după ce împreună făcuseră o petiţie pe care o adresaseră consulului general rus, Ruckman. Mihail Sturdza la rându-i va trimite contra-memorii în care răspundea acuzaţiilor ce îi erau aduse.15 În ciuda acestor conflicte cu unii boieri până la demisia mitropolitului Veniamin Costachi din 1842 problemele legate de conducerea statului au fost rezolvate destul de uşor de Mihail Sturdza.

O administraţie coruptă, o avere uriaşă

La 4 octombrie 1840, consulul general rus îl felicita pe domnitor pentru felul în care înţelegea să conducă Moldova: nous n’entendons ni plantes, ni reprochez, ni doleances et on eprouve ici une veritable satisfaction, iar ţarul Nicolae la rândul său se arăta satisfăcut de conduita sa.16 Au existat şi mai există, printre cei care s-au ocupat şi se ocupă în continuare de perioada regulamentară din Moldova, voci care atunci când aduc în discuţie persoana lui Mihail Sturdza şi modul acestuia de a rezista la domnie vorbesc de abilitatea politică a acestuia şi de banii săi plasaţi acolo unde trebuia, la oameni importanţi şi în momente cheie. Încă din septembrie 1834 acesta va înfiinţa dosare pentru fiecare slujbaş, dorind astfel să controleze cât mai bine aparatul administrativ. Mihail Sturdza voia ca tot ce se făcea şi se desfăcea în Moldova la acea oră sa îi fie cunoscut, dorea ca nimic să nu fie străin urechilor sale.

Stăpânit de setea de bani

În al doilea an al domniei sale va fi publicat la Cluj un document în care boierii ţării se vor declara nemulţumiţi pentru că domnitorul era lacom de bani, era josnic, lucra numai pentru interesele personale şi se folosea de spioni precum Aga Alecu Ruset pentru a obţine din partea sultanului, în schimbul unei sume mari de bani, un firman împotriva boierilor divaniţi printre care se găsea Constantin Sturdza, marele vistiernic al ţării, (nepotul său), dar şi alţii. Tot din document reiese că cei ce s-au răsculat împotriva sa au fost surghiuniţi pe la moşiile lor, iar unii dintre ei, ca să scape, au făcut uz de protecţia consulilor puterilor străine.17

În ciuda acestor reclamaţii Mihail Sturdza a reuşit să acumuleze în decursul domniei sale o avere uriaşă, bazându-se pe un sistem administrativ corupt întreţinut chiar de el. Odată venit la putere acesta găseşte de cuviinţă că ar putea să-şi plătească propriile datorii cu ajutorul evreilor nou veniţi în Moldova pe care îi şantaja pentru a scoate de la ei bani, în caz contrar recurgând la aruncarea lor peste Dunăre, cum de altfel a şi procedat cu câţiva dintre ei după cum relatează cu mult talent în memoriile sale Radu Rosetti.18 În primele optsprezece luni de domnie Mihail Sturdza a strâns din arendări arbitrare ale vămilor, tutunului, pavajului, din trafic cu funcţii sau din vânzarea spirtului adus fraudulos din Bucovina (pentru că era mai ieftin, deoarece era fabricat din cartofi), sume importante de bani.19 Averea de care dispunea Mihail Sturdza la urcarea pe tron, moştenită de la tatăl său era formată din două grupuri de moşii. Un grup se afla în ţinutul Suceava, iar altul peste Prut. O mişcare interesantă şi inteligentă în acelaşi timp a domnitorului este legată de moşiile boierului T. Balş, căruia îi va plăti toate datoriile. T. Balş neavând moştenitori se angaja ca după moartea sa toată averea, ce nu era tocmai mică, să îi revină lui Mihail Sturdza. Domnul se învoise să obţină pentru acesta, lucru pe care l-a şi realizat, titlul de „Baş Boer” de la Înalta Poartă pentru „răsplătirea slujbelor sale”, iar în 1836 domnitorul îl punea pe acesta să prezideze alegerile pentru completarea locurilor vacante din Adunare. T. Balş nu se va bucura mult timp de titlul mult visat pentru că în 1836 va înceta din viaţă, sporind astfel averea domnului.20 Domnul va fi acuzat că împreună cu mitropolitul Veniamin Costachi, prin intermediul lui Nicolae Canta a făcut schimburi silite cu averile mănăstirereşti şi că a comis nereguli în arendarea vămilor.21 Boierul Nicolae Şuţu, deşi admite calităţile pe care Mihail Sturdza le avea pentru a conduce administratia, vorbeşte în memoriile sale şi despre lăcomia acestuia pentru bani şi de regimul corupt pe care nu contenea să îl întreţină.22 Atunci când vine vorba de corupţia ce zăcea în întâiul domnitor, Radu Rosetti vorbeşte sugestiv despre acest lucru. Nici o hotărâre a divanului… nu era valabilă până ce nu o întăria domnul cu iscălitura sa şi Mihalache Sturdza, în cauzele grase, nu o dădea decât în schimbul unei sumi de bani variind după însemnătatea pricinii.23 Printre laudele pe care Radu Rosetti i le aduce lui Mihail Sturdza sunt cele legate de stârpirea tâlhăriilor, atât de bine, încât ne spune memorialistul şi în mijlocul drumului puteai dormi cu saci de aur drept căpătâi. Dar tot acesta nu poate să nu încheie cu părere de rău caracterizarea spunând: Ce păcat că era atât de ahtiat după bani… Stăpânit de setea banului, dând însuşi exemplul prevaricaţiunilor, în loc să fi pus stavilă corupţiunii trecutului, a mai adăugat la ea, favorizând ridicarea şi îmbogăţirea prin jaf a unei întregi clase de bărbaţi fără scrupul, dar care erau unelte servile ce le putea întrebuinţa pentru interesele lui personale.24

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa

În 1845 s-a pus chiar problema ca Mihail Sturdza să fie înlăturat de la domnie pentru abuzurile şi corupţia din administraţie pe care acesta le încuraja. Lista sumelor încasate ilegal de domnitor arăta un total de 2.168.000 de ducaţi. Pentru moşiile sale lua o arendă de 50.000 de ducaţi, în timp ce în trecut averea proprie nu îi dădea decât un venit de 10.000 de ducaţi pe an.25 În timpul domniei sale Mihail Sturdza a devenit cel mai bogat proprietar din Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Europa. Domnitorul regulamentar ştia, poate la fel de bine, ca şi Constantin Brâncoveanu că banii însemnau putere. Cu ajutorul lor a alimentat oamenii influenţi de la Constantinopol mereu lacomi de bani, câştigându-le astfel bunăvoinţa. În ceea ce priveşte puterea protectoare, cei de la Petersburg se declarau mulţumiţi de felul în care Sturdza aplica Regulamentul Organic. Niciodată domnul nu a făcut abstracţie de el, conştient că dacă ar fi făcut altfel, ar fi părăsit imediat tronul. Toate abuzurile pe care domnitorul le-a făcut, le-a făcut, dacă se poate spune, în spiritul Regulamentului Organic. Întotdeauna semnalele venite dinspre Rusia i-au fost favorabile.

Fuga şi viaţa în exil

Începând cu 1848 au existat zvonuri cum că Poarta şi Rusia ar dori să îl înlocuiască pe Mihail Sturdza. Acesta nici nu agrea o domnie conform prevederilor Convenţiei de la Balta- Liman.26 Va părăsi Moldova înainte de sosirea actului împărătesc de la 13 mai 1849. Sub pretext că merge la Focşani în revizie, de acolo în iunie după sosirea firmanului va pleca la Viena.27 De la Viena va ajunge la Paris de unde va continua să cumpere moşii şi proprietăţi în Moldova, Muntenia dar şi în ţări străine. În 1853 a cumpărat pe numele soţiei sale palatul de la Baden-Baden, iar în 1857 palatul din Paris, rue Varennes 73, de altfel la Paris va trăi până în 1884.28

Domnia lui Mihail Sturdza a fost apreciată de contemporanii săi. Mai târziu în 1858 boierii moldoveni l-au solicitat să candideze, dar numai faptul că boierii conservatori din Adunare au fost divizaţi a făcut ca fiul său Grigore să fie cel ales. Mihail Sturdza l-a felicitat totuşi după victorie pe Al. I. Cuza. După acest episod Mihail Sturdza se va retrage definitiv la Paris unde s-a aflat în relaţii cu diverse personalităţi importante ale Europei între care şi Metternich.29 La 8 mai 1884 va înceta din viaţă, fiind înmormântat la Baden-Baden în capela familiei construită chiar de el. Din toată averea sa Mihail Sturdza nu va lăsa statului decât suma de 300.000 lei donată spitalului Sf. Spiridon, iar pentru opere de binefacere palatul în care era instalat teatrul, dar care în 1888 avea să ardă.30 Astfel se încheie viaţa unuia dintre cei mai abili oameni politici români din prima jumatate de secol al XIX-lea, martor la procesul de modernizare al acestui spaţiu şi care a participat personal la realizarea acestui proces.

NOTE

1.Dumitru Ciurea, Moldova sub domnia lui Mihail Sturdza, Iaşi, 1947, p. 53.

2.I.C. Filitti, Moldova de la iulie 1834 la maiu 1849. Domia lui Mihail Sturdza, p. 1.

3.Costin Merişca, Controverse în genealogia familiei Sturdza, în Arhiva genealogică, Iaşi, 1994, pp. 237-243.

4.Al.A.C. Sturdza, Rehne de Michel Sturdza, Prince regnan de la Moldavie, Paris, 1907, pp. 136,155.

5.Gh. Ungureanu, Învăţământul juridic la Academia Mihăileană, în vol. De la Academia Mihăileană la Liceul Naţional, p. 328.

6.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 55.

7. Ibidem, p. 184.

8.Radu Rosetti, Amintiri. Ce-am auzit de la alţii, Iaşi, Editura Viaţa Românească, pp. 179-181.

9.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 183.

10.Ibidem, p. 56.

11.Ibidem, p. 55.

12.Ibidem, p. 62.

13.Ibidem, p. 63.

14.Ibidem, pp. 56-57.

15.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 67.

16.Ibidem, p. 62.

17.I.C. Filitti, Domniile române sub Regulamentul Organic, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1915, pp. 464-468.

18.Radu Rosetti, op. cit., p.183.

19.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 66.

20.Ibidem, pp. 186-187.

21.I.C. Filitti, Moldova de la….., p. 26.

22.Victor Slăvescu, Viaţa şi opera economistului Nicolae Suţu, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1941, p. 30. 23.Radu Rosetti, op. cit., p. 184.

24.Ibidem, pp. 189,191.

25.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 84.

26.Ibidem, p. 97.

27.I.C. Filitti, Moldova de la….., p. 218.

28.Dumitru Ciurea, op. cit., p. 193.

29.Ibidem, p. 99.

30. Ibidem, p. 195.