Autor: dr. Marian Zidaru.

În martie 1943 SOE a pus din nou problema plecării lui Maniu din ţară către Anglia deoarece s-a aflat că se ceruse lichidarea sau arestarea sa de către germani. Încă din noiembrie 1942 se obţinuseră informaţii că în ţară sosise un ofiţer superior al Gestapo pe nume Bohm cu misiunea de a organiza lichidarea unor lideri ai opoziţiei1. În aceste condiţii, apropiaţii lui Maniu au propus acestuia un plan prin care liderul ţărănist urma să plece la Londra unde să înfiinţeze un comitet democratic român. Plecarea trebuia să se facă la bordul unui avion militar. Planul nu a mai fost pus în aplicare datorită nehotărârii lui Maniu2.

Cifrul 5

În aceeaşi lună Gheorghiu s-a întors la Istanbul, acompaniat de către Mircea Druma ca reprezentant al BNR, dar în fapt ca însărcinat special al lui Mihai Antonescu. Gheorghiu a fost presat să insiste pe lângă Maniu să redeschidă comunicarea radio cât mai repede cu putinţă, dar până să se întâmple asta, pentru a umple golul, i s-a dat un cifru special numit cifrul 5 prin care se puteau transmite mesaje către Maniu prin B.B.C. Acest tip de comunicare a început la 12 aprilie 1943 şi a continuat tot anul dovedindu-se o metodă de comunicare într-un singur sens, de mare succes. Mesajele erau transmise în grupuri de 5 semne citite în limba germană şi conţineau instrucţiuni din partea SOE pentru Maniu. Aceasta s-a întâmplat deoarece au existat probleme de recepţie în Bucureşti ale serviciului BBC în limba română. Prin acest mijloc s-au transmis peste 100 de mesaje către Maniu. Deşi germanii au monitorizat aceste transmisii ei nu au reuşit să spargă codurile3.

În aprilie 1943 situaţia din România a fost discutată la Londra şi Cairo. S-a decis că era fără folos să se aştepte ca Maniu să acţioneze şi că singura soluţie era deplasarea unei echipe condusă de un ofiţer britanic care să furnizeze mijloace de comunicaţie şi să ofere sprijin tehnic pentru acţiune. De asemenea, s-a decis să fie pregătiţi un număr de români pentru operaţiuni secrete viitoare. Maniu a fost totuşi întrebat dacă ar accepta o echipă condusă de un ofiţer britanic de legătură cu echipament radio, care să facă legătura între opoziţia din România şi cartierul general al forţelor aliate care urmau sa debarce în Peninsula Balcanică. Răspunsul lui Maniu a fost evaziv, el socotind că o astfel de acţiune ar fi prematură. S.O.E. a decis însă să meargă înainte cu un număr mic de ofiţeri care au fost instruiţi rudimentar în limba română, au urmat cursuri de paraşutism, geografia României, etc4.

Schema colonelului Black

În mai 1943, Cătălin Vlădescu-Olt, viceconsulul României la Istanbul, a prezentat S.O.E. documentul cunoscut sub numele de Schema colonelului Black. Acesta era un plan politico-militar de lovitură de stat în care una din figurile conducătoare era generalul Sănătescu, care fusese demis de la comandă de către Antonescu, datorită criticilor la adresa politicii guvernului său de a purta războiul pe teritoriul URSS. Sănătescu în acest stadiu fusese introdus la Palat conform planului lui Caranfil de a infiltra persoane de încredere în poziţii cheie. Planul cerea o oarecare asistenţă aeriană din partea aviaţiei aliate dar nu i s-a acordat de către aliaţi atenţia pe care ar fi meritat-o. În opinia S.O.E. lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost de fapt Schema colonelului Black aşa cum a fost prezentată de Vlădescu-Olt5.

În vara anului 1943, colonelul Masterson l-a recrutat pe Mircea Ciupercescu care pretindea ca îl reprezintă pe Maniu. Acesta a furnizat valoroase informaţii despre construcţiile feroviare din România şi alte informaţii cu caracter militar. Ciupercescu a primit importante sume de bani pentru alte misiuni: organizarea unei reţele de transmisiuni radio şi pregătirea unor zone pentru paraşutiştii britanici. Nici una dintre acestea nu a fost îndeplinită. De asemenea, i s-a mai cerut să provoace incidente de frontieră care să conducă la o stare de război între România şi Ungaria. Astfel de ciocniri aveau loc zilnic, însă nici unul nu a fost atât de grav încât să declanşeze războiul între cele două ţări6.

Misiunea „Ranji”

În vara lui 1943, S.O.E. făcea noi presiuni pentru a-l determina pe Maniu să treacă la acţiune. De asemenea, s-a constatat că legătura S.O.E. cu Maniu funcţiona greu. În consecinţă, s-a hotărât trimiterea unei misiuni denumită “Ranji”, condusă de maiorul David Russel, în Iugoslavia, care trebuia să ajungă în România şi să-l contacteze pe Maniu7. Din aceasta misiune făcea parte şi radiotelegrafistul Ţurcanu care fusese instruit în Orientul Mijlociu să manevreze aparatul emisie recepţie. La 4 septembrie, Russel a fost ucis, se pare, pentru monedele de aur pe care orice agent britanic aflat în misiune le avea asupra sa. După moartea lui Russel, Alecu Ionescu l-a adus pe Ţurcanu la Bucureşti şi l-a instalat într-un apartament din strada Protopopescu. Ţurcanu a constituit de atunci principala legătură a lui Maniu cu Cairo8. Cel puţin în două situaţii germanii au depistat prin aparatura de goniometrie aparatul lui Ţurcanu, dar S.S.I. l-a informat pe Maniu şi acesta a reuşit să mute aparatul în siguranţă9.

Mihai Antonescu – Cretzianu – Maniu

Mihai Antonescu i-a cerut lui Alexandru Cretzianu, fost secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, care avea legături cu Maniu, să accepte funcţia de ambasador la Ankara, pentru a tatona pe ambasadorii anglo-americani din Turcia cu o ofertă de armistiţiu. Înainte de a accepta, Cretzianu i-a cerut lui Gafencu să obţină de la guvernul britanic asigurări că acceptarea acestei funcţii nu va fi văzută ca o dovadă de colaboraţionism. S.O.E. din Elveţia, care îl avea în contact pe Gafencu, a transmis cererea la Londra. După ce a analizat situaţia Foreign Office a dat asigurările cerute de Cretzianu.10

Cretzianu l-a contactat pe Maniu care i-a spus: “Noi avem nevoie urgentă de o legătură demnă de încredere cu aliaţii şi probabil că dumneata vei avea posibilităţi de comunicare mai mari în România, dacă vei accepta un post oficial”11. Maniu i-a cerut să-i informeze pe aliaţi că totul este pregătit pentru o debarcare în Balcani şi că opinia publică din România aşteaptă cu nerăbdare evenimentul. Înainte de plecare Cretzianu l-a contactat pe Grigore Niculescu-Buzeşti căruia i-a cerut să-l înzestreze cu un cod secret deoarece unele telegrame ar fi putut avea caracter neoficial şi neortodox şi nu puteau fi văzute decât de Maniu. Buzeşti a acceptat punând condiţia să-i dea permisiunea să le arate şi regelui. În opinia S.O.E. “în acest fel regele a devenit direct parte a conspiraţiei”12. Grigore Niculescu-Buzeşti l-a înzestrat pe Cretzianu cu un cod secret, altul decât cel folosit de Ministerul Afacerilor Străine care trebuia folosit numai în mesajele transmise lui Maniu13. Cretzianu a stabilit repede contacte cu reprezentanţii britanici în Turcia şi s-a informat asupra posibilităţilor de cooperare cu aliaţii. Guvernul britanic a răspuns că orice contact al României cu Aliaţii trebuie să îmbrace forma unei oferte de acceptare a capitulării necondiţionate făcute în faţa tuturor aliaţilor. ”Nici o altă soluţie nu prezintă interes pentru noi”14, arăta mesajul guvernului britanic.

Din mesajele recepţionate prin intermediul lui Ţurcanu, Foreign Office-ul a tras concluzia că Maniu urma să trimită un emisar care ar fi avut misiunea să obţină unele garanţii, care nu ar fi putut întruni acordul URSS. S.O.E. a considerat ca foarte dezirabil ca Maniu să fie informat cu privire la ceea ce se aştepta de la emisar când acesta ar fi sosit în Orientul Mijlociu. Întrucât legătura radio funcţiona greu Foreign Office-ul a fost de acord ca la sfârşitul anului 1943 o misiune compusă din 3 ofiţeri britanici să fie paraşutată în România spre a-l putea consilia pe Maniu în negocierile pe care urma să le aibă cu anglo-americanii pentru scoaterea României din Axă15.

Misiunea „Autonomous” și operațiunea „Bodyguard”

Pentru accelerarea negocierilor a fost trimisă în România misiunea „Autonomous” formată din Gardyne de Chastelain, Ivor Porter şi Silviu Meţianu. Dintr-o scrisoare, adresată la 9 mai 1944, de colonelul Talbot Rice de la S.O.E. lui Howard, de la Foreign Office, rezultă că deşi iniţial această misiune se intenţiona a fi o operaţie de sabotaj, în cele din urmă ca rezultat al desfăşurării evenimentelor s – a transformat într – o misiune de a transmite recomandări lui Maniu16.

Această misiune a eşuat, datorită unei erori de navigaţie aeriană, fiind capturată la câteva ore după paraşutare. Cei trei au fost încarceraţi într-un apartament cu trei camere de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei unde s-au  bucurat de un tratament deosebit, li s-a acordat soldă echivalentă gradelor din armata română şi au beneficiat de hrană corespunzătoare şi tratament medical. Cu aprobarea lui Mihai Antonescu celor trei li s-a aranjat de către Eugen Cristescu o legendă credibilă care să fie spusă germanilor în cazul în care aceştia cereau participarea la anchetă. Astăzi, se ştie că britanicii au folosit contactele cu opoziţia şi cu guvernul român pentru a deruta armata germană. Operaţiunea a purtat numele de cod „Bodyguard” şi a reuşit să-i determine pe germani să menţină trupe în Balcani pentru a permite debarcarea aliaţilor în Normadia17.

Referitor la planul „Bodyguard”, Anthony Cave Brown notează: „unul din obiectivele planului Bodyguard era de a stârni zâzania între România şi Al Treilea Reich, de a provoca acolo revolte, a imobiliza trupele germane şi a le stabili atât pe frontul de răsărit cât şi pe cel de apus”18. Din studiul documentelor SOE rezultă că nici Chastelain şi nici membrii echipei sale nu cunoşteau nimic despre operaţiunea Bodyguard.

Antonescu refuză „să-l martirizeze” pe Maniu

Maniu a încercat de câteva ori să-l contacteze pe Chastelain fără succes însă. În martie 1944 Maniu a trebuit să îşi trimită emisarul la Cairo pe prinţul Ştirbei fără instrucţiunile lui Chastelain. Aşa cum se ştie, venirea lui Ştirbei la Cairo a fost deconspirată chiar de principala agenţie de ştiri britanică „Reuter”, în martie 1944. Aceasta nu se datora în nici un caz unei scăpări ci a fost o acţiune deliberată care se încadra în planul Bodyguard, elaborat de aliaţi pentru dezinformarea germanilor.19 Germanii au cerut din nou arestarea lui Maniu. Potrivit unui document britanic, Antonescu a refuzat din nou preferând să se martirizeze mai degrabă singur cu memoriile lui Maniu decât să-l martirizeze pe acesta20. Nu vom aborda problema tratativelor de la Cairo care a fost tratată în alte lucrări. Amintim însă faptul că Ştirbei a avut mai multe întâlniri cu colonelul Ted Masterson. În cursul întâlnirii din 16 martie 1944, prinţul i-a spus ofiţerului britanic că: “după părerea lui s-ar putea găsi mai uşor o soluţie dacă s-ar discuta direct cu mareşalul Antonescu, decât cu Maniu, dat fiind că acesta dintâi, controlând întreaga armată şi administraţie, şi-ar putea îndeplini obligaţiile asumate, îndoindu-se în acelaşi timp de posibilităţile lui Maniu de a face acelaşi lucru”21.

La 24 februarie 1944, Maniu îi scria lui Masterson o scrisoare prin care îl recomanda pe Constantin Vişoianu care pleca la Cairo cu misiunea de a „informa şi discuta întreaga acţiune a României în timpul cel mai apropiat”.  Maniu îl prezenta ca pe „un bărbat de încredere al nostru, (…) un democrat şi naţionalist convins, bun cunoscător al tuturor problemelor în legătură cu Sud-Estul Europei, precum şi al întregei acţiuni internaţionale din ultimele două decenii”. Maniu ruga pe Masterson să-l ajute pe Vişoianu în misiunea sa subliniind că „este de mare interes pentru mine şi cauza noastră ca d-sa să poată ajunge la Londra”22. 

La 2 aprilie 1944, lui Chastelain i s-a permis să se întâlnească cu Maniu în pădurea Andronache, lângă Bucureşti. Aici ofiţerul britanic a încercat să-l convingă pe preşedintele P.N.Ţ. să acţioneze şi l-a pus în temă cu scopul misiunii sale care potrivit lui Porter era “să-l informeze pe Iuliu Maniu, liderul opoziţiei române, că România devenise o chestiune de resortul sovieticilor şi că singura cale ce-i mai rămăsese era capitularea necondiţionată în faţa Armatei Roşii”23. Răspunsul lui Maniu a fost evaziv şi neconvingător pentru Chastelain24. Într-un raport datat 18 noiembrie 1944 Chastelain afirma că pe lângă nehotărârea proverbială a lui Maniu, una din cauzele amânării acţiunii a fost şi începerea bombardamentelor aliate asupra Bucureştiului care au îngreunat condiţiile desfăşurării acţiunii25.  De asemenea, în acest raport ofiţerul britanic mai consemnează că tot ce venea din cercurile lui Maniu era cunoscut de mareşal în câteva ore. În acest sens la una din întâlnirile pe care le-a avut cu Cristescu, acesta i-a arătat materiale referitoare la pregătirile privind lovitura de stat desfăşurate de oamenii lui Maniu. Şeful S.S.I. i-a mai spus că ştie modalităţile prin care serviciile britanice şi aliate culeg informaţii din România. El a afirmat ca le-a permis să continue pentru a facilita munca opoziţiei. Cristescu a enumerat şi câteva mijloace de transmitere a informaţiilor, dar Chastelain a făcut pe ignorantul deşi ştia că sunt corecte26.

Între germani, englezi și sovietici

Lui Chastelain i s-a permis să comunice cu Cairo pentru a sprijini tratativele. Negocierile duse de Cretzianu şi Ştirbei, la care s-a alăturat mai târziu şi Vişoianu, erau cunoscute şi aprobate de mareşal. Pentru dezinformarea germanilor şi protejarea secretului negocierilor, la începutul lui 1944, Borcescu crease în S.S.I., grupa Inter-Mar, compusă din 8-10 funcţionari care trebuiau să semnaleze toate vizitele făcute de germani la birourile S.S.I. Germanilor li s-au transmis doar anumite informaţii cu o altă interpretare decât cea reală.27 Menţionăm că potrivit unui document semnat de către maiorul Boxshall rolul lui Vișoianu era de a transmite aliaţilor din partea lui Maniu ultimele informaţii privind situaţia internă din România şi de a accelera negocierile. De asemenea, Maniu spera ca prezenţa lui Vișoianu sa fie socotită în cercurile aliate de la Cairo ca un semn al bunelor sale intenţii28.

Kremlinul a fost foarte nemulţumit de tonul folosit de Chastelain (care nu ştia că telegramele sale erau arătate sovieticilor de către S.O.E.) în telegrama din 19 aprilie 1944, prin care informase pe superiorii săi din Cairo asupra motivelor respingerii condiţiilor de armistiţiu de către guvernul Antonescu29. Efectele acestui incident au fost considerabile. Multe din operaţiunile S.O.E. din Balcani au fost suspendate.

Guvernul britanic a informat la 22 aprilie guvernul sovietic, specificând că la instruit pe ministrul britanic la Berna să comunice că a fost stabilit un contact cu Maniu şi Antonescu şi că deschiderea unui alt canal nu era dorită30.

La 1 iunie Lordul Moyne, Novikov şi MacVeagh s-au întrunit şi au căzut de acord să înmâneze o declaraţie emisarilor români prin care să le declare că prelungirea negocierilor nu mai servea nici unui scop şi că negocierile erau considerate încheiate. Dacă Maniu dorea să profite de condiţiile de armistiţiu oferite trebuia să trimită un ofiţer pe front pentru a lua legătura cu Armata Roşie31. La 10 iunie, Maniu a telegrafiat aliaţilor că acceptă termenii lor32. În ceea ce priveşte mijloacele de punere în aplicare a armistiţiului, liderul ţărănist informa că acestea erau în curs de a fi stabilite cu factorii responsabili şi vor fi comunicate aliaţilor. Maniu îşi încheia telegrama optimist: „Având în vedere faptul că au fost acceptate condiţiile armistiţiului, suntem convinşi că vom obţine o uşurare a acestor condiţii atunci când se va trece la aplicarea lor, aşa cum au declarat – o Aliaţii în repetate rânduri”33. Ambasadorul MacVeagh era însă de altă părere: „Reprezentanţii Aliaţi nu ştiu ce să înţeleagă din ultima propoziţie de mai sus, căci ei nu au promis nici o uşurare a condiţiilor armistiţiului, ci din contră au subliniat în repetate rânduri… că acestea pot fi schimbate în mai rău dacă România nu le va accepta curând”34.

La 20 iunie 1944, la Cairo, pe strada El Gekira nr. 10, a avut loc o întrunire la care au luat parte: consilierul politic al Foreign Office, Steel, consilierul american Smante, consilierul sovietic Solod, lt. col Masterson, prinţul Ştirbei, C. Vişoianu şi omul de afaceri român, Max Auschnitt, ultimul recent sosit din România. Lui Auschnitt i s-au pus întrebări legate de planurile lui Maniu de a-l răsturna pe mareşalul Ion Antonescu. El a răspuns că în ultima vreme l-a vizitat destul de des pe Maniu, ultima vizită având loc în seara zilei de vineri 16 iunie 1944. Auschnitt a arătat că forţele politice de opoziţie, în special comuniştii, aveau nevoie de fonduri, iar el le-a dat bani. Aflaseră însă foarte mulţi oameni despre ajutorul financiar acordat comuniştilor iar viaţa sa era în pericol35.

Fuga lui Auschnitt

Maniu însuşi l-a sfătuit să părăsească ţara. El a reuşit să scape la bordul unui avion militar, după ce Maniu îi avertizase pe britanici că un avion transportând un prieten al său va părăsi ţara, via Turcia. Auschnitt a dat englezilor informaţii preţioase privitoare la ţinte ale bombardamentelor aliate în România, precum şi informaţii valoroase din domeniul politic şi economic36.  Omul de afaceri român a propus ca generalul Vârtejan să fie trimis ofiţer de legătură pentru a coordona cu aliaţii lovitura de stat. Maniu nu a acceptat deoarece nu era gata cu planurile. Liderul ţărănist i-a mai spus lui Auschnitt că organizase o rezistenţă în Munţii Apuseni şi acolo era şi o zonă de recepţie. Maniu a mai insistat pe două probleme. Problema comunicaţiilor, arătând că aparatul pe care îl avea era scos din uz de circa trei săptămâni. De aceea era necesar un alt aparat cu un operator. A doua problemă era propaganda germană care răspândise zvonuri despre deportări în Moldova ocupată, în special în Botoşani şi Dorohoi. Aceste ştiri erau crezute de populaţie. Auschnitt a sugerat ca primarii din aceste localităţi să dea dezminţiri, dar nu la radio Moscova ci la BBC. De asemenea, el a relatat despre o audienţă a dr. Filderman la rege în care acesta l-a rugat pe suveran să-l ţină la curent cu pregătirile loviturii de stat pentru ca evreii să-şi ia propriile măsuri de salvare. Filderman i-a spus lui Auschnitt că l-a găsit pe rege bine dispus şi că părea mai puternic decât în trecut. A fost vizitat de câţiva ofiţeri de rang înalt în zilele de după deschiderea celui de-al doilea front, iar aceşti ofiţeri l-au asigurat pe rege de loialitatea lor în orice fel de acţiune intenţiona să întreprindă. Întrebat dacă Maniu a decis data şi locul loviturii de stat, Auschnitt a răspuns că aceasta trebuia coordonată cu o ofensivă sovietică. Solod l-a întrebat pe Auschnitt cum intenţionează Maniu să coordoneze lovitura de stat cu ofensiva sovietică. Acesta a răspuns că printr-un ofiţer de legătură.

În opinia industriaşului român plecarea din România era o problemă uşoară, deoarece erau imposibil de supravegheat toate punctele de plecare. El plecase din ţară în timpul zilei de pe un aeroport militar. Solod l-a întrebat dacă germanii au trimis întăriri importante pe front. Auschnitt a răspuns că Luca, managerul întrepriderii sale din Galaţi, raportase că importante trupe şi echipament germane trecuseră prin oraş spre front. Mareşalul Antonescu i-a spus unui prieten al său că pe front se găseau în acel moment 50 de divizii: 30 germane şi 20 române. Generalul Vârtejan, prieten cu Auschnitt care tocmai se întorsese de la Bacău înainte de fuga lui din România l-a informat că trupele germane nu erau bine echipate mai ales în privinţa hainelor. Potrivit lui Vârtejan erau 150 000 de soldaţi germani pe front şi un număr corespunzător în rezervă. Mutarea trupelor germane în România s-a făcut fără cunoştinţa Comandamentului român. Nu existau comandamente româneşti pe front, şi nici două divizii româneşti luptând una lângă alta pe front, toate erau intercalate de trupe germane. Recruţii români văzuţi în diverse sate nu erau înarmaţi37. Deşi din rutină activitatea lui Auschnitt a fost ţinută sub observaţie, sentimentele sale pro-britanice nu au fost niciodată puse la îndoială de către ofiţerii S.O.E. Cu toate acestea stenograma întâlnirii de la El Gekira dovedeşte faptul că Auschnitt nu a fost sincer până la capăt având tendinţa de a exagera activitatea sa. Astfel el a afirmat că a ajutat mult la organizarea Blocului Patriotic format din cele 4 partide de opoziţie şi că acordul de creare a BND a fost semnat cu 10 zile în urmă, adică pe 10 iunie 1944 şi partidele au delegat câte 4 membri pentru a forma comitetul de lucru al Frontului Patriotic. Acest lucru este fals, acordul de înfiinţare a BND a fost semnat pe 20 iunie, chiar în ziua în care Auschnitt participa la Cairo la întâlnirea din strada El Gekira cu reprezentanţii aliaţilor. De asemenea, a afirmat că a organizat un număr de 15-20 000 de muncitori de la uzinele Reşiţa în vederea rezistenţei de după lovitura de stat şi că au fost create importante rezerve de arme şi grenade, care erau disponibile în fabrici. Cifra avansată este, fără îndoială, exagerată. Numărul total al muncitorilor de la uzinele Reşita era mult mai mică iar pentru organizarea unui număr atât de mare de oameni – echivalentul unei divizii de infanterie – ar fi fost necesar un stat major corespunzător format din oameni care ar fi trebuit să aibă pregătire militară.

În aşteptarea prăbuşirii frontului

La 23 iunie 1944, într-o notă S. S. I. se arată că Maniu apreciază că se aşteaptă ca frontul german să se prăbuşească şi Antonescu să se retragă de la putere. Maniu, se arată în acel document, ia des contactat cu informatorii şi experţii săi militari, care îi pun la îndemână documente în mod permanent”.38 Această activitate febrilă se explică prin faptul că la 20 iunie liderul ţărănist trimisese la Ankara un mesaj ce conţinea planuri amănunţite ale loviturii de stat care urma să ducă România în tabăra Naţiunilor Unite. Pentru reuşita acţiunii Maniu a cerut U.R.S.S. să întreprindă o ofensivă viguroasă pe frontul românesc, iar anglo-americanilor să trimită trei brigăzi aeropurtate, în câteva puncte vitale din jurul Bucureştiului. Mesajul a fost remis la Cairo, Aliaţilor la 29 iunie 1944 de către Ştirbei şi Vişoianu39.

La 14 iulie 1944, a fost capturat radiotelegrafistul Ţurcanu alias Reginald. Astfel se încheia ultima legătură radio care îl deservea direct pe Maniu cu Cairo40. O anchetă întreprinsă de britanici după război a scos în evidenţă grave carenţe de securitate. Referitor la capturarea lui Ţurcanu, declaraţiile lui Cristescu dovedesc că nu numai Ţurcanu era vinovat pentru încălcarea regulilor de securitate, ci şi membrii reţelei condusă de Maniu care nu au respectat nişte reguli elementare de conspirativitate. Un exemplu în acest sens, este aducerea lui Reginald în casa lui Ştirbei, obiectiv care se afla sub supravegherea serviciilor române şi germane de informaţii. Traficul radio mare41 şi păstrarea orei de emisie sunt alte greşeli grave care puteau duce la căderea întregii reţele S.O.E din România în frunte cu Maniu, dacă nu ar fi existat sprijinul lui Eugen Cristescu. De altfel, un document britanic arăta că scopul misiunii lui Reginald ajunsese să fie cunoscut de circa 40 de persoane şi admitea faptul că fără protecţia şi ghidajul lui Eugen Cristescu reţeaua ar fi fost uşor capturată de către germani42. Un alt aparat radio-emisie recepţie a fost adus în ţară cu ajutorul lui Cretzianu. Pentru siguranţă locaţia acestuia a fost stabilită nu în capitală ci la Snagov43. De asemenea, Masterson reuşise să livreze două aparate unul lui Alexandru Ştefănescu şi unul lui Niculescu – Buzeşti44.          

La 25 iulie 1944,  Tozan care scăpase din arestul de la Budapesta şi se afla de la 1 decembrie 1943 în Bucureşti, a ajuns la Istanbul unde a luat legătura imediat cu lt. col. Harris-Burland. În cadrul întâlnirii, el s-a declarat dezamăgit de inactivitatea lui Maniu. Tozan a afirmat că avea cu el un plan din partea lui Mihai Antonescu pentru scoaterea germanilor din România, care avea acordul mareşalului Antonescu. Mareşalul dorea să trimită un ofiţer calificat pentru a discuta detaliile planului cu aliaţii. Tozan şi-a dat cuvântul lui Mihai Antonescu că se va întoarce în România după ce va prezenta planul. El nu avea încredere nici în Cretzianu, nici în Barbu Ştirbei. A adus cu el scrisori de la col. Chastelain către Masterson şi de la Ivor Porter. Tozan cerea să fie trimis la Londra împreună cu Violet Stârcea pe post de secretară particulară45. Propunerilor lui Tozan nu li s-au dat curs deoarece ofiţerii britanici de la Istanbul le-au privit doar ca o nouă încercare a lui Mihai Antonescu de a-şi asigura din partea aliaţilor, imunitatea după război46.

Niculescu-Buzeşti şi legătura cu exteriorul

După căderea lui Ţurcanu, Maniu depindea de Niculescu-Buzeşti pentru asigurarea legăturilor cu exteriorul47. El a hotărât ca generalul Aldea să treacă linia frontului şi să trateze cu sovieticii aspectele tehnice ale capitulării. S-a propus ca el să fie însoţit de către colonelul Chastelain, dar britanicii doreau să-l scoată din România deoarece se temeau că românii nu vor rezista la presiunile germane şi îl vor preda Gestapoului. Mihai Antonescu a trimis informaţii prin Cretzianu că de Chastelain este în siguranţă şi că va rezista presiunilor germane. Românii aveau motive întemeiate să nu-l predea pe ofiţerul britanic care putea divulga germanilor informaţii care i-ar fi putut compromite, de exemplu  corespondenţa mareşalului cu generalul britanic Wilson şi mai ales cu Maniu48.

Pe 20 august, când presiunea sovietică de pe front a crescut, Maniu a transmis la Cairo un mesaj prin care informa că s-a decis să acţioneze fără să mai aştepte un răspuns de la aliaţi49. De asemenea, Mihai Antonescu a cerut Turciei să acţioneze ca intermediar între România şi aliaţi pentru încheierea armistiţiului, el având în acest sens acordul regelui, mareşalului şi al tuturor membrilor opoziţiei. El dorea să ştie care dintre cele trei alternative erau convenabile anglo – americanilor: Trimiterea unui reprezentant român la Moscova pentru încheierea armistiţiului; intrarea simultană în legătură cu americanii, britanicii şi sovieticii pentru a stabili condiţiile unui armistiţiu; sau discutarea condiţiilor armistiţiului la Cairo cu Aliaţii50. Nu a mai avut ocazia să-şi finalizeze demersul. În după-amiaza zilei de 23 august, mareşalul şi principalii săi colaboratori au fost arestaţi.

Documentele SOE şi rolul opoziţiei în lovitura de stat

Documentul britanic de analiză a activităţii S.O.E. în România ajunge la concluzia că dacă nu s-ar fi stabilit încă din 1939 legături cu opoziţia este îndoielnic că s-ar fi putut pregăti şi executa cu succes lovitura de stat de la 23 august 1944 51. În acest fel S.O.E îşi aroga merite pentru reuşita loviturii de stat de la 23 august 1944 din România. În opinia noastră aceste merite nu sunt întru totul justificate şi un argument în acest sens ni-l oferă chiar documentele britanice care vorbesc despre faptul că SOE a dat o mică importanţă Schemei colonelului Black prezentate de Vlădescu –Olt, despre care chiar ofiţerii britanici admit că a stat la baza loviturii de stat de la 23 August 1944.

În concluzie, considerăm că activitatea lui Iuliu Maniu şi a colaboratorilor săi a avut următoarele consecinţe:

Privită per ansamblu ea a fost limitată de două chestiuni:

– Teama (justificată credem noi) lui Maniu că o lovitură de stat executată prematur ar fi avut drept consecinţă ocuparea ţării de către armata germană, distrugerea elitei politice româneşti, nimicirea comunităţii evreieşti din vechiul regat şi instaurarea unui guvern legionar total obedient Germaniei;

– Caracterul nehotărât al lui Maniu, remarcat de altfel şi de conducerea operativă a S.O.E. – România. Astfel, Elizabeth Barker notează: „Prestigiul său putea eventual să-i mai atenueze negativismul, dar el avea o incapacitate temperamentală care nu-i permitea să se hotărască la timp în iniţierea unei acţiuni pozitive.”52 La rândul său, Chastelain, primit de Clement Attle la 20 septembrie 1944, îi atrăgea atenţia demnitarului britanic asupra acestei trăsături de caracter a lui Maniu. El a remarcat, în privinţa lui Maniu, că deşi era urmat de o mare parte a populaţiei, era în vârstă şi era depăşit de situaţie, nemaiavând agilitatea minţii să ia deciziile care se impun. Attlee s-a interesat dacă există oameni tineri în partidul lui Maniu care vin din urmă. La aceasta Chastelain a răspuns că aceştia sunt Savel Rădulescu, Vişoianu, Rică Georgescu, Lugoşeanu şi alţii care erau mai puţin cunoscuţi. A adăugat că Maniu a devenit un opoziţionist de carieră şi tinde să devină inconfortabil ori de câte ori vine la putere şi ar fi fost în interesul României ca el să se retragă şi să facă loc celor mai tineri şi mai energici53.

În privinţa culegerii şi transmiterii de informaţii cu caracter secret despre armata română, efectuată de Maniu sau de oameni din subordinea sa cu ştirea liderului ţărănist, apreciem că a produs efecte negative, deoarece britanicii transmiteau aceste informaţii sovieticilor care le-au folosit pentru a produce pierderi însemnate unităţilor militare române în luptele de pe frontul antisovietic. Pentru britanici, astfel de informaţii nu prezentau o valoare operativă semnificativă, deoarece până la bombardamentele din 1944, nicio unitate militară britanică nu s-a confruntat cu vreo forţă militară românească. În consecinţă, în baza acordurilor dintre guvernele celor două state informaţiile care priveau URSS, erau trimise la Moscova. În paralel cu schimbul de informaţii s-a încercat şi o colaborare în teren între S.O.E. şi N.K.V.D. În anul 1943 cu ajutorul S.O.E. au fost paraşutaţi câţiva agenţi sovietici în Occident. Agenţia britanică a furnizat şi informaţii asupra explozibililor folosiţi, iar o parte din agenţii sabotori sovietici capturaţi în România, aveau explozibil de provenienţă britanică.54

O naivitate – prezenţa armatelor aliate în România

Apreciem drept pozitiv faptul că s-au păstrat contactele politice cu aliaţii anglo-americani ele putând constitui o cale de ieşire din război, care, dacă ar fi fost inteligent valorificată, ar fi putut uşura într-o oarecare măsură situaţia României de după război, fără însă să influenţeze schimbarea ulterioară a regimului politic din România, sub presiunea sovieticilor. Din păcate, atât Maniu, cât şi regele au dat dovadă de naivitate în relaţiile cu aliaţii occidentali mizând pe o ipotetică prezenţă militară anglo-americană în România, care în viziunea lor, ar fi scăpat ţara de intrarea în sfera de influenţă a URSS. Ei nu au ţinut seama de un adevăr elementar: acela că marile puteri nu au sentimente ci numai interese, iar în politica internaţională a confunda dorinţele cu realitatea poate afecta grav viitorul unei ţări mici. Se mai poate reproşa şi lipsa de cooperare dintre cei trei actori politici principali (Maniu şi opoziţia, regele şi anturajul său, şi mareşalul Antonescu) după momentul aprilie 1944 când trupele sovietice au intrat în România, lucru imputabil tuturor fără excepţie. Această naivitate avea să coste scump atât clasa politică românească, cât şi România care timp de 45 de ani a cunoscut un regim totalitar impus de armatele sovietice.

NOTE. 1. Ibidem, HS 7/186, Raport SOE datat 3 decembrie 1942 redactat de D/H13 către D.S.O. (B3), f. 2. 2. Ibidem, HS5/814  AH 177 report from 29th march 1943, p. 2-8. 3. Ibidem, HS 7/186, Memorandum Romania, iunie 1945, f. IV. 4. Ibidem, HS 7/186 History SOE Roumania, p 15. 5. Ibidem, p 16. 6. Ibidem, p 17. 7. Eugen Preda, Săritura de pisică, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p. 109. 8. Ivor Porter, op. Cit., p. 114. 9. PRO, Kew Gardens, HS 5/765, p. 9. 10. PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul  Romania, nedatat , p. 10. 11. Alexandru Cretzianu, Ocazia pierdută, Institutul European, Iaşi, 1998, p. 110. 12. PRO, Kew Gardens,HS 7/186 documentul  Romania, nedatat, p. 10. 13. Alexandru Cretzianu, op. cit., p. 112. 14. Reuben Markham, România sub jug sovietic, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996., p. 89. 15. PRO Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum Romania datat iunie 1945 f. IV. 16. 23 August, vol II, doc. 572, p. 260. 17. C. Troncotă, Eugen Cristescu Asul serviciilor.., p. 98. 18. Apud Nicolae Baciu, Agonia României, 1944-1948, Dosarele Secrete acuză, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1992, pp. 72-73. 19. E. Preda, Săritura de pisică, p. 198. 20. PRO Kew. Gardens, HS 7/186 documentul  Romania, nedatat , p. 12. 21. Marin Radu Mocanu, op. cit., p. 154. 22. PRO, Kew Gardens, HS 5/833, Scrisoare a lui Maniu către Tom Masterson  din 24 februarie 1944, document in limba română, nepaginat. 23. I. Porter, op. cit., p. 5. 24. 23 August, Doc 889, p. 818 vezi si PRO, Kew Gardens, HS 5/765., p. 13. 25. PRO, Kew Gardens, HS9/300, Incident in Rumania, by Alfred Gardyn de Chastelain, 22 November 1944, Istanbul, 43/13/LIQ, f. 3. 26. Ibidem, f.4. 27. Troncotă, Traian Borcescu, Riscurile jocului dublu, Magazin Istoric nr. 7/1993, p. 31. 28. PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul Chronology of Events in Conections with Roumanians Armistice Negotiations, p. 10. 29.  PRO, Kew Gardens, HS 7/186 documentul  Romania, nedatat , p.13. 30. 23 August, doc 555, vol II, pp. 228 – 229. 31. Ibidem, vol. II, doc. 583, p. 278. 32. Paul Quinlan, Ciocnire deasupra României; politica anglo-americană faţă de România, 1938-1947, Centrul de Studii Româneşti, Fundaţia Culturală Română, Iaşi, 1995,p. 94. 33. 23 August, vol II, doc. 593, p. 291. 34. Ibidem. 35.PRO KEW Garden, Minute of a meeting held at 11,00 hrs, on 20th  june, 1944, at no. 10 El Gekira Cairo. 36. Ibidem, HS 5/836 Yardam. Notes on Max Ausnitt. 37. Ibidem, Minute of a meeting held at 11,00 hrs, on 20th  june, 1944, at no. 10 El Gekira Cairo. 38. N. Ciachir, Marile Puteri şi România, 1856-1947, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, p. 311. 39. R. Markham, România jugul sovietic, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 1996, p.98-99. 40. Ivor Porter, Operaţia Autonomus, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 230. 41. Cristescu vorbeşte despre circa 600 de mesaje. Vezi C Troncotă, Eugen Cristescu. 42. PRO Kew Gardens HS 5/832, Roumania-Liquidation. Reginald 27th nov. 1945. 43. PRO Kew Gardens, HS 7/186, documentul Romania, nedatat, p. 14. 44. Ibidem, History SOE Romania, p 21. 45. Ibidem, HS 5/827, Telegram nr. 765 from Istanbul, 26th july 1944. Semnată col Masterson, lt. col Haris Burland.  46. Ibidem. 47. Idem, HS 5/832, Romania-Liquidation. Niculescu-Buzeşti, f. 8. 48. 23 August, vol II, doc. 626, p. 346. 49. I. Porter, op. cit., p. 232.  50. F. Constantiniu, Însemnările unui  agent britanic din ajunul insurecţiei române din August 1994,  în Revista de Istorie nr. 5-6/1982, p. 737. 51. PRO Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum Romania datat iunie 1945., f. IV. 52. E. Barker, British Policy in South-East Europe in the Second World War, London, Macmillan, 1975, p. 72. 53. PRO Kew Gardens, HS9/300, Minute of my conversation with mr.  Atlee on September 20^th 1944. By A G. de Chastelain. 54. Cristopher Andrew, Oleg Gordievschi, KGB. Istoria secretă a operaţiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov, Editura, Bucureşti, 1994,p. 229.