Autor: dr. Marian Zidaru.

Formal S.O.E. a fost înfiinţat în iulie 1940. Până atunci misiunile specifice S.O.E. au fost executate de către Secţiunea D, care îşi avea propriul cartier general la Belgrad. Înfrângerile din mai-iunie 1940 au determinat înfiinţarea S.O.E. O serie de civili au fost recrutaţi în această perioadă de către secţia română a S.O.E.: Hugh Seton -Watson, William Haris-Burland, Ivor Porter, Gardyne de Chastelain, etc. Până în vara lui 1940, activitatea SOE a avut ca obiectiv principal sabotarea aprovizionării cu petrol românesc a Germaniei. Eşecul acestor planuri a mutat centrul de greutate al acestei agenţii în domeniul politic unde britanicii au încercat să creeze o puternică opoziţie antigermană1.

S.O.E. stabileşte legătura cu Maniu

Speranţele S.O.E. în organizarea unor acţiuni subversive împotriva prezenţei germane în România şi a regimului Ion Antonescu s-au concentrat asupra lui Iuliu Maniu. Potrivit documentelor britanice reprezentantul S.O.E. în România, Gardyne de Chastelain, a început să lucreze cu Iuliu Maniu încă din vara lui 1940 pentru a pune bazele unei organizaţii, care, în cazul în care germanii ocupau ţara, avea menirea să menţină contactele cu serviciile britanice de informaţii2.

În septembrie 1940, Chastelain s-a întâlnit cu Iuliu Maniu în casa lui Rică Georgescu. Liderul ţărănist a acceptat să plece la Londra, unde urma să alcătuiască un Comitet Român Liber şi să conducă propaganda antigermană. El s-a angajat să provoace o răscoală antigermană în Transilvania atunci când situaţia o va permite. În schimb, a cerut ca Churchill, personal, să garanteze integritatea României şi restituirea nord-vestului Transilvaniei.  

Guvernul britanic nu dorea însă ca Maniu să se stabilească la Londra, ci la Istanbul sau Cairo. Londra nu voia să-l primească pe Maniu ca lider al unui guvern în exil, iar Chastelain a fost avertizat ca pe viitor să nu mai aibă astfel de iniţiative3.În cele din urmă guvernul britanic a fost de acord să se formeze un Comitet Român în exil care să facă propagandă împotriva regimului Antonescu. Maniu a acceptat şi a decis ca din comitet să facă parte Virgil Madgearu, Ion Mihalache, Nicolae Titulescu, aflat atunci în Elveţia şi Carol Davilla ca reprezentant personal al său în Statele Unite. Madgearu a fost asasinat de către Garda de Fier, Titulescu a murit din cauze naturale, iar Mihalache a refuzat să părăsească ţara. În locul lor, Maniu a trimis pe Cornel Bianu să-l înlocuiască pe Madgearu şi pe Ştefan Neniţescu să acţioneze ca secretar al acestuia. Pavel Pavel a plecat cu binecuvântarea lui Maniu, dar în nici un caz ca reprezentant al acestuia. Aceştia au părăsit România în noiembrie 1940, iar în 1941 se aflau deja în Marea Britanie. Maniu a acceptat fonduri operative de la S.O.E. şi a insistat să primească un aparat radio pentru legătura cu Cairo. A promis lui Chastelain, că va organiza grupe de sabotaj împotriva ţintelor petroliere, dar a refuzat să accepte explozibilul furnizat de S.O.E. considerând că se poate baza pe resurse locale4. 

Românii au avertizat S.O.E. de atacul împotriva URSS!

Chastelain a organizat o legătură radio între Maniu şi ofiţerii S.O.E. aflaţi la Istanbul. Responsabilitatea instalării aparatului radio i-a revenit lui Rică Georgescu. Acesta a fost instalat într-o suburbie a Bucureştiului în toamna lui 1940. A fost găsit un operator radio care timp de aproape un an a transmis şi a primit mesaje privind situaţia din România. Unul dintre mesaje, deşi a fost primit cu scepticism la Londra, conţinea un avertisment potrivit căruia germanii vor ataca URSS la 15 iunie 1941. Unchiul lui Rică Georgescu, generalul Manolescu obţinuse această informaţie de la o sursă din armata germană. Data menţionată devansa doar cu o săptămână, atacul împotriva Uniunii Sovietice amânarea pentru data de 22 iunie fiind determinată de întârzierea semnării pactului de prietenie turco-german5.

Referitor la activitatea lui Maniu interesantă ni se pare o notă informativă a viceconsulului ungar din Braşov din 14 noiembrie 1940. Conform acesteia, la începutul lui noiembrie Maniu l-a vizitat pe generalul Antonescu căruia i-a spus că victoria Axei nu este deloc sigură şi ca România trebuia să pregătească şi alternativa unei victorii britanice, pentru aceasta fiind necesară o a doua garnitură politică care, în caz de nevoie să determine trecerea României în sfera de influenţă engleză. Gruparea capabilă să realizeze acest lucru era, în concepţia lui Maniu, P.N.Ţ. Ca urmare, el a pretins să i se îngăduie să acţioneze liber. Antonescu a apreciat justeţea argumentelor lui Maniu şi l-a asigurat că nu va pune piedici în calea organizării lor6. 

Plecarea Legaţiei engleze de la Bucureşti

În februarie 1941, Legaţia britanică a părăsit România ca urmare a ruperii legăturilor diplomatice între România şi Marea Britanie. Înainte de plecarea acesteia, Maniu a avut întâlniri pe 11 februarie, în casa lui Mihai Popovici şi pe 13 februarie la reşedinţa sa, cu ministrul britanic la Bucureşti, sir Reginald Hoare. Hoare a dat explicaţii asupra rolului jucat de Legaţia Britanică la Bucureşti în politica britanică în timpul dictaturii lui Carol al II-lea. Deşi ministrul britanic a promis că România nu va fi bombardată, acest lucru se va întâmpla trei ani mai târziu7. O notă S.S.I. informa despre faptul că în ziua de 12 februarie 1941, Corneliu Coposu a vizitat Legaţia Marii Britanii unde a rămas toată ziua. Conform notei Coposu era agent de legătură între Maniu şi Hoare. La sediul legaţiei el a discutat cu Albert Krolk şi John Leigh Reed aspecte referitoare la continuarea legăturilor între cercurile britanice de la Istanbul şi conducerea naţional-ţărănistă, după plecarea legaţiei britanice din România, stabilindu-se cu această ocazie „un acord perfect”8.  

La o întrunire, S.O.E. – Foreign Office în februarie 1941, reprezentanţii S.O.E. au informat că după plecarea membrilor legaţiei de la Bucureşti, programul lor în România depindea de cooperarea cu Maniu9. Înainte de plecarea legaţiei britanice, de Chastelain a făcut o călătorie finală la Bucureşti pentru a se pune de acord cu Maniu asupra procedurilor de urmat după plecarea legaţiei britanice din România. A fost pus la punct un plan care cuprindea un număr important de sabotaje împotriva regiunii petroliere. Sabotajele erau însă condiţionate de executarea de către R.A.F. a unor bombardamente asupra unor rafinării şi linii de cale ferată10. Bombardamentele au avut însă loc abia doi ani şi jumătate mai târziu iar în aceste condiţii angajamentele lui Maniu de executare a unor sabotaje nu au mai fost îndeplinite. La plecare Chastelain a lăsat la dispoziţia lui Maniu suma de 40 milioane lei. De gestionarea acestor fonduri s-a ocupat Iosif Păsătoiu11.

Transmisii radiofonice, manifeste şi memorii

Iuliu Maniu şi PNŢ au jucat un rol important în culegerea de informaţii. S.O.E. a deschis un dosar special cu titulatura Mişcări de rezistenţă Maniu şi PNŢ12. Iuliu Maniu a primit numele conspirative Miron şi Tom13. Prima emisiune radio cu aparatul lui Maniu, având indicativul Z4, a fost pe 8 aprilie 1941. Emisiunile au continuat cu succes până în august 1941. Contactele agenturii S.O.E. s-au dovedit în această perioadă extinse şi având o mare putere de penetrare la niveluri foarte înalte inclusiv la Înaltul Comandament German din Bucureşti. Z4 a fost folosit la schimbul de mesaje cu privire la atitudinea guvernului de la Londra faţă de o eventuală participare la războiul contra URSS şi pentru a obţine sfaturi atunci când Germania a cerut României să ocupe Banatul Sârbesc. Maniu şi prin el Antonescu, au fost avertizaţi că guvernul britanic va privi ca inamic orice ţară care va lupta alături de Germania împotriva U.R.S.S. Ei au fost de asemenea, informaţi de către guvernul iugoslav din emigraţie prin intermediul celui britanic că ocuparea Banatului va fi privită ca un act inamical care va fi luat în discuţie la Conferinţa de Pace cu consecinţe neplăcute pentru relaţiile dintre România şi Iugoslavia14. 

În această perioadă, apropiaţii lui Maniu au editat şi răspândit manifeste, cum a fost cel intitulat “România care renaşte”, la 20 mai 1941, în care era atacată Germania şi se exprima încrederea în victoria Angliei15. Propaganda antigermană a fost tipărită la o tipografie secretă furnizată de către S.O.E. şi răspândită de membrii ai P.N.Ţ.16. Ei au manifestat atât de mult zel, încât a fost nevoie uneori de intervenţia liderului ţărănist pentru a-i tempera. Astfel, la 15 aprilie 1941, preşedintele P.N.Ţ. le-a recomandat insistent lui Ilie Lazăr, Ion Hudiţă şi doctor Nicolae Lupu să înceteze orice propagandă anglofilă pe faţă, întrucât “actualele împrejurări nu permit acest lucru”17.

Maniu a ales calea memoriilor către Antonescu sau către aliaţii anglo-americani. Prin memoriile către Londra şi Washington el a încercat să obţină de la guvernele englez şi american ca România să nu fie considerată aliat al Axei şi drepturile ei să fie examinate cu obiectivitate la viitoarea Conferinţă de Pace18.     

Căderea reţelei Georgescu – Popovici

Maniu şi apropiaţii săi au continuat să transmită date la Cairo până în august 1941, când aparatura reţelei Georgescu-Popovici a căzut. Arestarea lui Rică Georgescu şi a ing. Ion Popovici l-a pus în dificultate pe Maniu. Această reţea fusese recrutată de Chastelain, în toamna anului 1940. Ea mai cuprindea pe maistrul Bălan, specialist în transmisiuni radio plus alte 10 persoane care îndeplineau rolul de informatori şi curieri. Ion Popovici, primise 80.000.000 lei din care 18.000.000 fuseseră luaţi de către Rică Georgescu, sub pretextul că face propagandă în Ardeal. Au existat suspiciuni că Georgescu şi-a însuşit aceşti bani. Rică era ginerele lui Sever Bocu, şeful organizaţiei P.N.Ţ. din Banat, care era în relaţii apropiate cu Maniu. La ancheta de la SSI, Ion Popovici (alias Procopius) a mărturisit că scopul organizaţiei era de a menţine legătura între britanici şi Maniu, Această declaraţie a pus într-o situaţie delicată pe Eugen Cristescu şi S.S.I.-ul care erau presaţi de germani să accepte participarea unor ofiţeri Abwehr la anchetă, cărora să li se permită accesul la toate documentele19. Se mai cunoaşte faptul că declaraţiile lui Popovici au dus la arestarea altor agenţi britanici20. Reţeaua Georgescu-Popovici a făcut spionaj transmiţând britanicilor până la arestarea membrilor săi de către S.S.I., un număr de 42 de mesaje ce conţineau informaţii “despre armata germană şi unele stări de lucruri din România”21. S.O.E. a încercat să-l salveze pe Rică Georgescu trimiţând un curier în România cu 4.000 de dolari şi cu instrucţiuni să mituiască pe oamenii implicaţi în ancheta judiciară. Maniu a preluat aceşti bani şi i-a folosit pentru mituirea autorităţilor judiciare române care au amânat la nesfârşit procesul22. În ciuda presiunilor făcute de germani, procesul nu a mai fost judecat datorită intervenţiei lui Maniu, care a ameninţat că va depune mărturie în favoarea inculpaţilor23. Lui Rică Georgescu i s-a înlesnit regimul de detenţie, acesta fiind vizitat de soţia lui care a servit drept legătură între Maniu şi Rică. Georgescu a continuat să fie folosit de către Maniu în câteva rânduri la decodificarea unor mesaje ale S.O.E. din Istanbul24.

După arestarea reţelei Georgescu – Popovici toate eforturile S.O.E. s-au concentrat pe păstrarea legăturilor cu Maniu al cărui poziţie se spera că va ajuta la crearea unor noi reţele25. În noile condiţii, legătura cu Maniu se făcea destul de greu, prin intermediul unor curieri. Răspunsul Gestapoului la folosirea de către S.O.E. a unor curieri a fost crearea unui punct de control la graniţa turco-bulgară la Svilengrad. Controalele operate de către germani au fost atât de dure că S.O.E. a fost nevoit să renunţe la o parte din curierii săi români care deveniseră prea cunoscuţi şi să-i interneze într-un lagăr din Africa de Sud. De asemenea, au mai fost folosiţi curieri din ţări neutre ca Elveţia, Portugalia sau Suedia26.

Englezii îi abordează pe sovietici

Printre metodele încercate de S.O.E., în dezvoltarea strategiei sale de a crea canale de comunicaţie cu agenţii săi din România, s-a numărat şi o eventuală colaborare cu N.K.V.D.-ul. Astfel, în octombrie 1941, după negocierile dintre cele două guverne S.O.E. a stabilit contacte cu un agent N.K.V.D. din Istanbul, Baklanov, care acţiona sub acoperirea de asistent al secretarului comercial al Ambasadei Sovietice din Istanbul. Întâlnirile au început chiar în octombrie 1941 şi s-au desfăşurat cu regularitate până la sfârşitul anului. S.O.E. a dezvăluit N.K.V.D. în linii mari planurile sale în România fără să deconspire detalii sau nume în afară de Maniu. Britanicii au încercat să obţină ajutor de la sovietici în stabilirea de comunicaţii radio dar nu au reuşit. Colaborarea s-a dovedit a fi doar de o singură parte şi britanicii au întrerupt-o în februarie 1942, când Baklanov nu şi-a ţinut promisiunile invocând motive neadevărate. Sovieticii păreau mai interesaţi de procurarea de informaţii militare din Turcia decât de rezistenţa din Balcani27. 

S.O.E. aflat în dificultate a recurs la o metodă simplă şi tradiţională pentru a contracara controalele de la Svilengrad: valiza diplomatică. Turcul Savet Lufti Tozan, care era consulul onorific al Finlandei la Istanbul a acceptat să facă servicii de curierat pentru S.O.E.28.

Bani şi informaţii

O altă problemă care s-a ivit, a fost aceea a stimulării materiale a activităţilor informative şi de propagandă ale lui Maniu. Pe 26 noiembrie 1941 cu ajutorul lui Tozan erau trimişi 40.000 de dolari printr-un curier finlandez, care a predat banii ambasadorului turc la Bucureşti. Acesta, la rândul său, i-a dat lui Mihai Popovici care i-a înmânat lui Maniu29. La 26 decembrie 1941, Tom Masterson a sugerat să i se plătească liderului ţărănist suma de 150 milioane de lei adică undeva între 40 – 60.000 de lire sterline30. În aceeaşi zi Tozan pleca la Bucureşti cu un mesaj pentru  Maniu. El a avut 4 întâlniri cu liderul ţărănist. Maniu a confirmat primirea celor 40.000 de dolari şi şi-a exprimat disponibilitatea să primească şi alte fonduri. El a cerut trimiterea a două aparate de emisie-recepţie. A explicat că este în fruntea unui puternic grup de civili şi militari. Era gata să organizeze o revoltă în România dacă i se garanta că trupele sovietice nu invadau ţara. Era de asemenea gata să părăsească ţara cu un avion împreună cu Jockey şi Procopius. I-a transmis lui Tozan informaţii despre reorganizarea marelui cartier general german care îi includea pe Keitel, Book şi von Brauchitsch. Tozan s-a întors la Istanbul la 14 ianuarie 1942. La întoarcere el a raportat lui Masterson că Mihai Popovici şi Maniu estimau nevoile lor financiare, pentru organizarea de actiuni subversive în favoarea britanicilor, undeva între 800 şi 900 de milioane lei. Acceptau aceşti bani nu ca pe o donaţie ci ca pe un împrumut. Până la sfârşitul războiului Maniu a primit doar o parte din această sumă. După război, banii primiţi nu au mai fost restituiţi.

De asemenea Maniu era de acord:

– Să accepte în continuare suficiente fonduri ca pe o finanţare de război pentru a organiza lupta împotriva Axei.

 – Să accepte două noi aparate de radio-emisie recepţie cu planurile de semnale şi cifrurile aferente

– Să organizeze pe scară largă o mişcare de tip lucrează încet în industria românească şi în mijloacele de transport

– Să răspundă la o serie de chestionare conţinând probleme de natură politică, economică şi militară referitoare la România şi Ungaria31.

Conţinutul unuia dintre chestionare ne este dezvăluit de o minută a S.O.E. din 18 februarie 1942, care stabilea categoriile de informaţii la care urma să răspundă Maniu:

1. Care divizii române luptă în Rusia şi care sunt numele comandanţilor;
2. Mărimea armatei rămasă încă în România: 1 (antrenată) 2 (în curs de antrenare);
3. Estimările sale în ceea ce priveşte pierderile româneşti în morţi, răniţi şi prizonieri;
4. Dacă a existat multă demoralizare printre trupele române de pe front;32

Arestarea lui Tozat

La 16 martie 1942, Tozan i-a lăsat lui Maniu un aparat transmisie recepţie, cristale, un cod şi plan de semnale. De asemenea, i-a lăsat 4 chestionare ascunse într-un pachet de ţigări turceşti, un pachet cu instrucţiuni “lucrează încet” pentru a fi rapid răspândite pe liniile de transport feroviar româneşti şi în oficiile guvernamentale. A convenit cu Maniu un set de pseudonime scrise cu cerneală simpatică pe bucăţi de hârtie folosite la împachetarea diamantelor. Printr-un curier finlandez i s-au livrat liderului ţărănist 10.000 dolari, cinci diamante S.O.E. valorând 12500 lire turceşti, şi diamante de 368,72 carate valorând 76485 lire turceşti.33 Prin intermediul Legaţiei Elveţiei la Bucureşti, Maniu a primit şi un cifru care era utilizat în marina comercială engleză34.

Din lipsă de agenţi, britanicii au forţat norocul lui Tozan prea mult. Tozan a fost arestat la Budapesta fiind trădat de un agent ungar. Eliberat din închisoare de cateva zile, acesta a interpretat greşit semnalele de contact ale lui Tozan şi l-a denunţat poliţiei secrete ungare. Iniţial a fost condamnat la moarte, dar în urma intervenţiei S.O.E. pedeapsa i-a fost comutată la 20 ani închisoare. Nu se ştie exact ce a declarat Tozan în anchetă însă este cert că Maniu a fost informat despre arestarea acestuia şi s-a hotărat să-şi limiteze o perioadă activităţile.

Către sfârşitul anului 1943, Tozan a fost eliberat în urma mituirii de către S.O.E. a unor oficiali ungari. Documentele britanice arată că pentru eliberarea acestuia au fost plătite în două conturi din Elveţia sumele de 20.000 de dolari şi 20000 de franci elveţieni35. Lui Martin Sain, un om de afaceri evreu cu legături în industria petrolieră românească i s-a cerut să facă plăţile în Elveţia în contul lui Tozan pentru a acoperi originea britanică a banilor36. Maniu neştiind ce a declarat Tozan a considerat că este nesigur să mai utilizeze aparatul radio emisie-recepţie, dar a continuat să ţină legătura cu De Chastelain aflat la Istanbul prin curieri37.

Germanii cer arestarea lui Maniu, Antonescu refuză

Activităţile lui Maniu nu puteau să scape vigilenţei serviciilor secrete germane din România. Ministrul Germaniei la Bucureşti, von Killinger a atacat într-un discurs ţinut la cinematograful “Aro”, la 30 ianuarie 1942, pe cei care apreciau că “nu e bine să se mai lupte dincolo de Nistru” şi a cerut mareşalului Antonescu “să distrugă această bandă de flecari”38. La 3 februarie 1942, Maniu trimitea o notă informativă guvernelor britanic şi american prin intermediul Legaţiei elveţiene. În acest document el considera discursul lui Killinger ca pe o dovadă publică a faptului că Germania considera România un protectorat39.

Deşi germanii au cerut în repetate rânduri arestarea lui Maniu, Antonescu s-a opus explicându-le că un eventual martiraj al lui Maniu ar trezi în rândurile populaţiei resentimente împotriva conducătorului statului şi a Germaniei.

Cu acordul lui Antonescu, S.S.I. a executat o operaţiune de protecţie a liderului ţărănist trecut de Gestapo pe lista neagră de suprimare40. Eugen Cristescu a adresat un protest colonelului Rodler, şeful Abwehr-ului din România, cu privire la supravegherea lui Maniu, avertizând asupra consecinţelor unui act de violenţă contra liderului ţărănist.

Referitor la acţiunile opoziţiei, Cristescu declara: “Teoria mea era că guvernul a luat această linie cu nemţii, dar ţara nu trebuie să se înece, trebuie lăsată ca rezervă naţională care să continue statul mai departe”41. De altfel, S.S.I. cunoştea colaborarea dintre liderii opoziţiei şi serviciile de informaţii străine. În interogatoriul din 6 octombrie 1954, de la Securitate, Traian Borcescu declara că Secţia de Contrainformaţii din S.S.I. a obţinut date cu privire la legăturile dintre şeful PNŢ-ului Iuliu Maniu şi şeful PNL-lui Dinu Brătianu, cu serviciile de informaţii englez şi american, legături ce se făceau fie prin legaţiile Elveţiei şi Turciei, fie prin emisari trimişi la Istanbul, Ankara şi Cairo, fie prin agenţi lansaţi cu paraşuta42.  

Din depoziţia lui Maniu la procesul mareşalului Antonescu şi a principalilor săi colaboratori, rezultă că Eugen Cristescu l-a avertizat că “siguranţa germană a aflat unde este aparatul meu de radio”43. În acest fel, aparatul a fost salvat şi s-a putut continua schimbul de informaţii cu serviciile secrete britanice.

Legăturile Maniu –S.O.E. au continuat şi pe alte canale. Unul dintre aceste canale a fost cel elveţian. Astfel, în iunie 1942, un colaborator S.O.E., Mihai Marinescu, ajungea la Berna şi raporta că Maniu considera că situaţia din România permitea trecerea la acţiune. Dar Maniu a reiterat cererea pentru o declaraţie clară anglo-sovietică că URSS va recunoaşte frontierele româneşti din 1938. După primirea unei astfel de declaraţii Maniu urma să trecă la răsturnarea regimului Antonescu şi retragerea trupelor de pe front. Masterson a avut întâlniri cu membrii importanţi ai ambasadei sovietice de la Ankara şi a discutat această problemă, însă aceştia au refuzat să-i “cumpere pe români cu promisiuni de teritorii pe care le considerau ca fiind ale lor“.44

O coaliţie a partidelor, condusă de Maniu

În noiembrie 1942, urmare a unui aranjament făcut în primele zile ale războiului între colonelul Masterson, Coco Dumitrescu, directorul companiei petroliere Unirea şi Dumitru Gheorghiu, director la Creditul Minier, acesta din urma a venit la Istanbul sub pretext că negocia cu de Chastelain preluarea companiei Unirea de către Creditul Minier. Motivul real era de fapt să prezinte S.O.E. rapoarte din partea lui Maniu şi a lui Nicolae Caranfil. Pe aceasta cale, Maniu informa S.O.E. că pentru prima oară în istoria României toate partidele politice45 au renunţat la diferende şi au format o coaliţie sub conducerea sa. Printre personalităţile care participau la această coaliţie, Gheorghiu a amintit pe Dinu şi Gheorghe Brătianu, Alexandru Cretzianu, Nicolae şi George Caranfil, Ion Christu, Savel Rădulescu, Radu Crutzescu. El a mai adaugat faptul ca Maniu nu era un om de acţiune şi de contactarea acestor lideri politici s-a ocupat Nicolae Caranfil. Caranfil era cel care a obţinut acordul tuturor pentru a se uni sub conducerea lui Maniu, însă grupul se afla sub influenţa directă a lui Caranfil46. El a propus plasarea de oameni în posturi cheie ca interne, război sau comunicaţii ca un preludiu la o eventuală lovitură de stat, care ar fi avut loc atunci când forţele germane erau suficient de slabe pentru a permite succesul unei lovituri de stat. Acţiunea era condiţionată de apropierea armatelor anglo-americane de frontierele României. Spre exemplu la Ministerul apărării era propus generalul Stoenescu47. Gheorghiu s-a întors în România cu instrucţiunea de a informa pe prietenii săi politici că trebuie să iniţieze cât mai repede posibil orice tip de acţiune, fără să se bazeze pe sprijinul trupelor anglo-americane. A fost instruit în menţinerea codurilor Playfar-Rimmer şi LMT pentru a menţine legăturile cu aliaţii anglo-americani48.

Presiunea S.O.E. creşte

Către sfârşitul anului 1942 şi începutul lui 1943, serviciile secrete britanice şi-au intensificat presiunile asupra liderului P.N.Ţ. pentru ca acesta sa treacă la acţiune. Britanicii erau interesaţi de organizarea de sabotaje în zona Ploieşti şi considerau că s-ar putea baza pentru astfel de operaţiuni pe oamenii lui Maniu. Acesta era considerat singura persoană din România cu destulă greutate şi sprijin pentru a răsturna guvernul Antonescu. În acest sens el putea obţine atât sprijinul colaboratorilor săi cât şi al P.N.L., S.O.E. considera că România este “poarta din spate” pentru orice politică britanică în Balcani, fiind bine plasată geografic şi strategic.

Maniu primea în această perioadă o notă de la comandamentul britanic din Cairo, în care se spunea că situaţia României ar putea fi luată în consideraţie numai dacă s-ar ridica cu armele contra Germaniei. La această notă, liderul ţărănist a răspuns cerând garanţii din partea guvernului britanic împotriva unei ocupaţii militare sovietice a României49. Răspunsul Londrei a fost dezamăgitor, deoarece în privinţa graniţelor răsăritene se arăta că vor fi tratate conform Cartei Atlanticului şi tratatului anglo-rus care ţinea seama de interesele securităţii sovietice50. La 3 decembrie 1942, liderul ţărănist întreba S.O.E. dacă nu ar fi posibil să convingă pe sovietici să permită formarea unei legiuni româneşti care să lupte pe orice alt front în afara celui estic şi să se întoarcă în ţară cu aliaţii51.

În decembrie 1942, au avut loc noi arestări la presiunea germanilor. Maniu l-a informat pe Gheorghiu52 despre arestarea a doi dintre operatorii săi radio. Acesta a transmis informaţia la S.O.E.53 Legăturile lui Maniu cu S.O.E se făceau foarte greu din cauza lipsei unui operator radio. Liderul ţărănist avea două canale externe: prin Stockholm şi prin Lisabona. Pentru a trimite un mesaj prin aceste canale era nevoie de 4 săptămâni să ajungă la destinaţie. (va urma)

S.O.E.

Special Operations Executive a fost creată în iulie 1940, din iniţiativa primului ministru britanic, Winston Churchill şi a ministrului Economiei de Război, Hugh Dalton. Scopul: de a organiza şi coordona acţiuni ce nu intrau în categoria războiului clasic. Astfel, S.O.E., a avut misiunea de pune la cale acţiuni de spionaj şi sabotaj, în spatele liniilor inamice. De asemenea, S.O.E. a constituit nucleul Unităţilor Auxiliare (Auxiliary Units), pe care autorităţile britanice le pregătiseră în eventualitatea unei invazii germane (un fel de mişcare de rezistenţă). În serviciul S.O.E. s-au aflat, direct sau indirect, circa 13.000 de persoane; numărul operaţiunilor desfăşurate în timpul funcţionării (1940 – 1946) este estimat la circa un milion!

Întrucât cartierul general S.O.E. se afla pe strada Baker, serviciul a fost numit şi „Baker Street Irregulars”. Alte pseudonime: „Armata Secretă a lui Churchill” sau „Ministerul Războiului Murdar”.

Directorii S.O.E. au fost: Frank Nelson (1940 – 1942), Charles Hambro (1942 – 1943) şi Colin Gubbins (1943 – 1946).

NOTE. 1. Maurice Peartion, S.O.E. in Romania, în Special Operations Executive. A new instrument of war, Edited by Mark Seaman, Routlege Francis &Taylor Group, London, 2006, pp.123-136. 2. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, documentul Romania, nedatat, p. 5. 3. Horia Brestoiu, Memoria Frontului secret. Tranşee ale luptei secrete din România în anii celui de-al doilea Război Mondial,  Editura Globus, Bucureşti, 1991, vol. I, pp. 98-99. 4. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Roumania, p. 4. 5. Ibidem,, documentul România, nedatat, p. 5. 6. 23 August. Documente, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984-1985, vol II, doc. 117, p. 146. 7. Ion Calafeteanu (editor), Iuliu Maniu – Ion Antonescu. Opinii şi confruntări politice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1994, pp. 141-142. Documentul Raport asupra activităţii grupării naţional ţărăniste şi a lui Iuliu Maniu de la 1 Septembrie 1940 până în prezent. 8. AMAE, fond 71 România, dosar 66, f 187, Notă informativă a SSI din ziua de 13 februarie 1941. 9. I. Porter, Operaţiunea Autonomous, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 85-86. 10. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania, p. 6. 11. Ibidem, Memorandum Romania datat iunie 1945 autor E. Boxshall, p. II. 12. Ibidem, A se vedea în acest sens dosarele HS 8/756, 757, 758, 759, etc. 13. Ibidem, cf. dosar HS 8/995 Romania: disposal of agents; awards. 14. Ibidem, HS 7/186, History S.O.E. Romania, p. 7. 15. Mihail  E. Ionescu, Puterea Cuvântului. Propaganda mişcării de rezistenţă din România (1940-1944),  Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984,p. 168. 16. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania , p. 1. 17. Arhiva S.R.I., Fond „D”, Dosar 8180, Notă SSI din 15 aprilie 1941, Vol. II, f. 268. 18. H. Brestoiu, op. cit., p. 101. 19. C. Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu, Editura Ion Cristoiu S.A., Bucureşti, 1999, pp. 240-241. 20. PRO, Kew Gardens, HS 5/832, Roumania-Liquidation, Ion Popovici. 21. Apud C. Troncotă, Eugen Cristescu, Asul serviciilor secrete româneşti, Memorii, Mărturii, Documente. Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1994, p. 215. 22. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, S.O.E. Romania, p. 8. 23. Arhiva SRI, fond Y, dosar 25374, vol. II, f. 98. 24. PRO Kew Gardens, HS 7/186, History S.O.E. Romania  p. 9. 25. Ibidem, Memorandum on our work into Romania p. 1. 26. Ibidem, Memorandum Romania datat iunie 1945, p. II. 27. Ibidem, History S.O.E. Roumania, P 12. 28. Ibidem, documentul Romania, nedatat, p. 7. 29. Ibidem documentul History S.O.E. Romania. p. 10. 30. Idem , HS 5/759. D/HY Memorandum from 26 december 1941. 31. Ibidem, HS 7/186, documentul History S.O.E. Romania. p. 10 32. PRO, Kew Gardens, HS 5/765. Minută S.O.E datată 18 februarie 1942. 33. HS 5/760, Nota semnată A/D3 din 20 martie 1942. 34. Andrei Şiperco, Ministrul Elveţiei la Bucureşti transmite, în Magazin Istoric nr. 11, 1990, p. 41. 35. PRO, Kew Gardens, HS 7/186. vezi şi HS 5/826, p. 7. 36. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum on our work in Romania, p.11. 37. Ibidem. p. 8. 38. Universul, 1 februarie 1942. 39. I. Calafeteanu (editor), op. cit, doc. cit, p. 159. 40. Jipa Rotaru, Octavian Burcin, Octavian Zodian, Mareşalul Ion Antonescu, Am făcut războiul sfânt împotriva Bolşevismului, Editura Cogito, Oradea, 1994. p. 217. 41. C. Troncotă, Din Istoria S.S.I., Eugen Cristescu despre Eugen Cristescu în Magazin Istoric nr. 7/1992, p. 40. 42. Arhiva  SRI, Fond Y Dosar 25374, vol I, f. 130. Proces verbal de Interogatoriu din 6 octombie 1954 al învinuitului Traian Borcescu. 43. Marcel Dumitru Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu, Documente, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 1998, Vol. II, p. 88. 44. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Memorandum on our work into Romania. Datat 16 august 1942, autor E Boxshal, p. 6. 45. De fapt este vorba doar de PNŢ si de anumiţi lideri din PNL. 46. PRO, Kew Gardens, HS 7/186, Raport S.O.E. datat 3 decembrie 1942 redactat de D/H13 către D.S.O. (B3), f. 1. 47. Ibidem, f.2. 48. Ibidem, History S.O.E. Roumania, p 14. 49. Ibidem, Policy towards Romania, Memorandum of Romania, 8th December 1942, pp. 1-2. 50. Mihai Pelin, Iluziile lui Maniu, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2000, p.96. 51. PRO, Kew Gardens,HS 7/186, Notă informativă semnată D/H 13 datată 3 decembrie 1942., f. 5. 52. Conspirativ A/H 177 cf. Ibidem. dosar HS 8/995 Romania: disposal of agents; awards. 53. Ibidem, HS5/814   A/H177, Various notes 3rd April1943.