Autor: Florin Şperlea.

La 20 decembrie 1989 a aterizat pe aeroportul din Sibiu o controversată cursă aeriană TAROM – un avion de tipul ROMBAC 1-11, neobişnuit pentru deplasări pe un aeroport destul de mic, aşa cum era cel din Sibiu. În ziua aceea, mă aflam în Sala de festivităţi a Şcolii Militare de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu” şi am fost, eu şi colegii mei, uimiţi de zgomotul făcut de aeronava care se pregătea să aterizeze. Geamurile sălii au vibrat puternic şi am fost convinşi că este un alt tip de aeronavă decât cele care, urmând acelaşi culoar de zbor, veneau frecvent la aterizare pe aeroportul din Sibiu.

„Unt şi ceva grăsime”

Situaţia din Sibiu, după teleconferinţa lui Nicolae Ceauşescu, la 17 decembrie 1989, cu primii secretari ai comitetelor judeţene de partid, părea că este sub control. Liderul PCR anunţase că a ordonat înarmarea trupelor cu „muniţie de război”, instituirea „stării de necesitate”, precum şi punerea tuturor unităţilor militare în „stare de alarmă”.¹ Nicu Ceauşescu, prim-secretar al Comitetului judeţean de partid din Sibiu, s-a întâlnit cu membrii Biroului Judeţean de partid şi alţi factori de conducere (inclusiv militari) şi a cerut intrarea unităţilor militare de pe raza judeţului Sibiu în stare de luptă, afirmând că, fiind „alarmă”, „stare de război”, se va trage „fără somaţie”². Potrivit stenogramei păstrate (dar care, din lipsa stenografei, a fost redactată ulterior), Nicu Ceauşescu a spus: „Din acest moment suntem în stare de război. Intrăm cu toate unităţile în sistem de luptă, nu de necesitate. Fiecare veţi lua măsurile necesare. Totul se raportează la telefon direct şi în interior. Armata, internele, gărzile  acţionaţi fără discuţii, veţi fi pe poziţie cu sistemul în care este stabilit. Tragem fără somaţie”. De asemenea, Nicu Ceauşescu a dat dispoziţie Elenei Bleahu, prezentă la şedinţă, ca, a doua zi, să fie pe piaţă „mai multă carne, unt şi ceva grăsime”, interesându-se direct câte tone de grăsime erau disponibile pentru a putea fi distribuite. Aflase că că sunt 4 tone şi, precaut şi econom, a cerut să fie date doar 3! În plus, a mai stabilit să nu fie întreruperi la energie electrică, gaze şi apă, ştiind că astfel de incidente ar putea spori starea de nemulţumire a populaţiei^3.

La procesul care i s-a intentat în 1990, Iulian Rotariu, şeful Inspectoratului Judeţean al Ministerului de Interne, a declarat că Nicu Ceauşescu era „în vădită stare de ebrietate” şi le-a atras atenţia, lui, colonelului Dumitru Radu, şeful de stat major al gărzilor patriotice şi locotenent-colonelului Aurel Dragomir, comandantul Şcolii Militare „Nicolae Bălcescu” şi, deopotrivă, comandantul garnizoanei Sibiu, să fie pregătiţi, pentru că „se trage fără somaţie”⁴. În plus, întreg sistemul militar din garnizoana Sibiu era nevoit să raporteze direct lui Nicu Ceauşescu evoluţia evenimentelor. În perioada 18-22 decembrie 1989, elevii Şcolii Militare de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu” (elevii din primul şi al treilea an de învăţământ, pentru că cei din anul doi de studiu erau pe teritoriu, în practică la subunităţi) s-au aflat în stare de alarmă, având permanent asupra lor puştile mitralieră din dotare şi muniţia care fusese distribuită în seara zilei de 17 decembrie 1989.

Nicu Ceauşescu s-a exprimat, la 19 decembrie 1989, în faţa mai multor persoane, că „în situaţia în care vor avea loc manifestaţii şi în judeţul Sibiu, vom trage şi nu-i vom lăsa să-şi facă de cap, că nu ne înving ei pe noi, vom rade tot”⁵.

Sunt numeroşi cei care consideră că una din cheile esenţiale prin intermediul căreia trebuie înţelese evenimentele din Sibiu, în decembrie 1989 – spre deosebire de alte oraşe mari din ţară în care, în acele zile, nu s-a întâmplat nimic – este legată de prezenţa lui Nicu Ceauşescu în Sibiu, în calitate de prim-secretar al judeţului. Chiar dacă fiul secretarului general al P.C.R. şi al Elenei Ceauşescu făcea mai degrabă o figură de disident sui generis în mentalul colectiv al românilor, în general, şi al sibienilor, în particular, în raport cu propriii săi părinţi, dar şi cu unele din „tezele” regimului politic, drama locuitorilor din oraşul de pe Cibin, înfruntarea dintre forţele de ordine, precum şi acţiunile armatei împotriva aşa-zişilor terorişti, după 22 decembrie 1989, sunt subsumate prezenţei lui Nicu Ceauşescu în poziţia politică şi administrativă amintită. Este interesantă observaţia Ruxandrei Cesereanu, care, într-un interviu acordat lui Ovidiu Şimonca, rememorând evenimentele din decembrie 1989, spunea că, în Sibiu (unde ajunge în seara zilei de 22 decembrie, la soţul ei – Corin Braga, referent literar la Teatrul de Stat din localitate), „era un haos, legat de faptul că Nicu Ceauşescu era prim-secretar acolo. Cred că oriunde ar fi fost Nicu Ceauşescu prim-secretar s-ar fi produs haos”⁶.

O enigmă numită ROMBAC

La 20 decembrie 1989 are loc şi mult comentata cursă TAROM, cu un avion de tipul ROMBAC 1-11, neobişnuit pentru deplasări pe un aeroport destul de mic, aşa cum era cel din Sibiu⁷. Însuşi Nicu Ceauşescu a declarat, în faţa Comisiei parlamentare de anchetă, că „a rămas surprins când a auzit la plecarea cursei de Sibiu un zgomot mult mai mare decât cel normal”.

La 14 februarie 1990, conducerea Aeroportului din Sibiu făcea precizarea că aeronava ROMBAC, în care s-au aflat 81 de pasageri (40 cu domiciliul în Sibiu, 27 cu domiciliul în Bucureşti, 8 rezidenţi în Alba Iulia, unul în Rm. Vâlcea şi alţi trei cu paşapoarte româneşti şi R.F.G, „a înlocuit aeronava curentă AN-24 din motive comerciale, deoarece, fiind de capacitate mai mare, era în măsură să transporte de la Bucureşti la Sibiu o cantitate de 3.000 de kilograme, colete cu alimente venite din străinătate, care urmau să fie distribuite destinatarilor prin vama Sibiu”⁸. Cum de se adunaseră aceste alimente dintr-o dată, la 20 decembrie, pentru a fi transportate la Sibiu, rămâne un mister. Procurorul Valer Morar, membru al Comisiei de anchetă din Sibiu, a stabilit că parte din pasageri figurau cu domiciliul în Bucureşti, dar nu locuiau, în realitate, la adresele indicate, unele adrese fiind… întreprinderi! O parte din pasagerii identificaţi au afirmat că în acea cursă, în partea din dreapta-faţă a avionului era „un grup de băieţi mai înalţi, atletici, îmbrăcaţi spotiv, mulţi blonzi”. Niciunul dintre pasagerii identificaţi nu a stat în acea zonă a aeronavei. 37 de persoane (din cei 81 de pasageri ai cursei) au rămas neidentificate⁹.

În depoziţia sa în faţa Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru a afirmat că, la 23 decembrie, la sediul M.Ap.N. din Bucureşti, întrebându-l pe comandantul U.S.L.A., colonelul I. Ardeleanu, unde îi sunt efectivele, acesta a răspuns că poate pune la dispoziţie numai 600 de luptători, fiindcă lipsesc 110 (destinaţi protejării ambasadelor), 80 care s-ar afla în misiune la Sibiu, „din ordine superioare”, alţi 40 fiind destinaţi pazei propriei unităţi¹⁰. Potrivit raportului Comisiei senatoriale, dat publicităţii în noiembrie 1996, Elena Ceauşescu, îngrijorată de soarta fiului său, ar fi „luat măsura trimiterii, cu o cursă TAROM, folosind o aeronavă ROMBAC 1-11, a unui număr de luptători U.S.L.A., capabili să asigure protecţia lui Nicu Ceauşescu”¹¹.

„Dacă se va întâmpla şi aici aşa ceva, vom trage pentru că nu ne înving ei pe noi. Dar nu voi, miliţienii şi securiştii din Sibiu, pentru că sunteţi proşti şi nici nu ştiţi să trageţi. O să-mi aduc eu meseriaşi de la Bucureşti”.

Nicu Ceaușescu.

Sunt mai multe mărturii care arată că Nicu Ceauşescu însuşi ar fi dorit aceste efective – de la U.S.L.A. sau alte structuri cu o competenţă similară. Nicu Silvestru, şeful miliţiei judeţene, declara, în 1990, că, în timp ce juca table cu primul-secretar din Sibiu, acesta i-ar fi spus: „Dacă se va întâmpla şi aici aşa ceva [referindu-se la evenimentele de la Timişoara, n.n.], vom trage pentru că nu ne înving ei pe noi. Dar nu voi, miliţienii şi securiştii din Sibiu, pentru că sunteţi proşti şi nici nu ştiţi să trageţi. O să-mi aduc eu meseriaşi de la Bucureşti”. A sunat apoi, de faţă cu cei prezenţi, pe ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, spunându-le, după încheierea convorbirii cu acesta, ciocnind cu ei pahare de coniac: „Totul s-a aranjat. Va fi bine”¹². De asemenea, ziarul sibian „Tribuna” publica, la 26 ianuarie 1990, mărturia unui apropiat al lui Nicu Ceauşescu, participant la chefurile organizate de acesta, dar care preferă, în relatarea consemnată de publicaţia sibiană, să-şi păstreze anonimatul. El susţine că Nicu Ceauşescu îi făcea responsabili de evenimentele din Timişoara pe… studenţi, care ar trebui trimişi să lucreze în mină, pe preotul Laszlo Tökés, dar al cărui nume nu-l ştia (pentru care găsise soluţia unei injecţii discrete cu TBC!) şi pe Gorbaciov (o soluţie se găsea şi pentru liderul sovietic: „Trimiteam eu doi băieţi de-ai mei şi… gata!”). După teleconferinţa din 17 decembrie, personajul citat de „Tribuna” susţine că Nicu Ceauşescu ar fi sunat la Bucureşti cerând să-i fie trimis un avion special în care „să încarce” 60 de băieţi din trupele speciale şi pe care să-i trimită la Timişoara „să dea cu bombe”!¹³

Episodul „ROMBAC-Sibiu” este simptomatic pentru incapacitatea noastră de a explica, la 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, cu certitudinea pe care o pot oferi documentele de arhivă sau mărturiile martorilor implicaţi direct în evenimentele petrecute atunci, ce s-a întâmplat în realitate în acele zile. Convingerea mea este explicaţiile clare, fără urmă de îndoială, privind de cursa ROMBAC din Sibiu din 20 decembrie 1989 şi provenienţa pasagerilor acelei curse aeriene ar putea lămuri unele scene din Sibiu, în zilele de 21 şi 22 decembrie, dar chiar şi după aceea, când s-a tras din diverse locuri în populaţia care demonstra paşnic împotriva regimului comunist întruchipat de Nicolae Ceauşescu.

Adevărata flacără a revoltei, în Sibiu, a fost aprinsă de Nicolae Fesan, maistru la IUPS-Sibiu, care, la 20 decembrie 1989, aflat în schimbul de noapte, şi-a adunat colegii, au discutat despre evenimentele de la Timişoara şi s-au împărţit fluturaşi cu strofe din poezia „Un răsunet”, punându-se la punct câteva lozinci care urmau să fie strigate a doua zi. Directorul întreprinderii unde lucra Fesan şi secretara de partid au încercat să-i convingă pe angajaţi că este bine să se abţină de la orice acţiuni şi să-şi vadă de treabă. „Miercuri seara – arată Fesan – ne-am adunat pentru instructajul de protecţia muncii cu întregul schimb. De această dată le-am spus: «Toţi care aveţi suflet de român, veniţi aici». Am scos cartea cu «Deşteaptă-te române!» şi ne-am apucat să învăţăm cântecul. Am hotărât că a doua zi, la ora 9, ne întâlnim în faţa magazinului «Dumbrava». Când am ieşit din schimb, dimineaţa, le-am spus colegilor: «Din acest moment plec la revoluţie, poate nu mă mai vedeţi!»”¹⁴.

NOTE

1. Stenograma teleconferinţei din 17 decembrie 1989, în „Revoluţia română din decembrie 1989. Documente” (în continuare se va cita Documente. 1989), coord. Ion Calafeteanu, Cluj-Napoca, Editura MEGA, 2009, p. 145-150. Volumul este realizat sub egida Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. 2. Sunt martori care confirmă că Nicu Ceauşescu ar fi precizat cu claritate că este „stare de război”, nu „de necesitate”, acesta fiind motivul pentru care a insistat să se tragă fără somaţie. Vezi Constantin Sava, Constantin Monac, Adevăr despre decembrie 1989. Conspiraţie, diversiune, revoluţie. Documente din arhivele Armatei, Bucureşti, Editura Forum, 1999, p. 82. 3.  „Tribuna”, 7 ianuarie 1990. 4. Vezi ziarul „Tribuna” din 10 februarie 1990 şi, de asemenea, Sergiu Nicolaescu, Cartea Revoluţiei române din decembrie 1989, Bucureşti, Editura „Ion Cristoiu”, 1999, p. 318. 5. Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 318. 6. Interviu cu Ruxandra Cesereanu, realizat de Ovidiu Şimonca, în „Observator cultural”, nr. 352-353, 21 decembrie 2006 – 10 ianuarie 2007. 7. „Evenimentul zilei”, 21 februarie 1995. 8. „Tribuna”, 14 februarie 1990. 9. Vezi „Expres”, I, nr. 33, septembrie 1990. 10. Sergiu Nicolaescu, op. cit., p. 340. 11. Armata română în Revoluţia din Decembrie 1989, Bucureşti, Editura militară, 1998, p. 145. 12. „Tineretul liber”, 30 mai 1990. 13. Adresându-se celor din jur, Nicu ar fi întrebat: „Mă, câţi locuitori are România?” „Vreo 23 de milioane”, i s-ar fi răspuns. „Nu-i nimic! Împuşcăm vreo 100.000 şi rezolvăm problema”, ar fi spus Nicu Ceauşescu. Vezi „Tribuna”, 26 ianuarie 1990. 14.  „Tribuna”, 22 iunie 1990.