La colţuri de stradă, în cafenele, în coloanele ziarelor, ne izbim mereu de această frază: Viaţa se scumpeşte… Viaţa s-a scumpit… Cum, viaţa se scumpeşte? Cine a mai scornit şi lucrul acesta? Vitrinele bogat luminate îşi păstrează acelaşi aspect de sărbătoare, iar înăuntrul lor sunt expuse o sumedenie de lucruri de îmbrăcăminte cu două preţuri: cel vechi, tăiat, cel nou, mai redus, plin de ispite…

Atunci unde se scumpeşte viaţa? Totuşi, acesta-i adevărul.

S-au scumpit toate

Viaţa se scumpeşte pe zi ce trece. Alimentele se scumpesc. Îmbrăcămintea se scumpeşte. Indicele de scumpete creşte cu o repeziciune ce trebuie să ne dea de gândit. […]

Ce să mai spunem dacă am presupune că un om ar fi adormit în 1914 şi s-ar fi trezit de-abia acum, în anul de graţie 1935? Desigur că ar fi foarte mirat, numai străbătând Bucureştii, întrebând pe negustori şi industriaşi şi citind afişele şi reclamele cu preţuri.

Aşa, o pâine, în 1914 costa 30 de bani, iar acum costă 6 lei, adică e de 20 de ori mai scumpă; un kg. de carne costa 60 – 80 bani, iar acum 14 – 16 lei, adică de 26 de ori mai scump; un costum de haine gata costa 50 de lei, iar acum 4500. Şi tot aşa am putea cita toate obiectele de alimentaţie, de îmbrăcăminte, adică cele mai necesare.

Cum se poate oare explica această tendinţă de scumpire a obiectelor de primă necesitate?

Să fie oare numai efectul regimului nefast al schimburilor de mărfuri cu străinătatea care provoacă această scumpire?

Sau e vorba numai de un fenomen sezonier care se constată în fiecare an, în timpul iernii?

Dacă am ţine seama de faptul că zeci de milioane nu sunt folosite, fiind tezaurizate, ca un rezultat al lipsei de încredere, – lipsa banului ar trebui să fie, dimpotrivă, o cauză a ieftinirii produselor.

S-au scumpit în ultimul timp zahărul, porumbul, fasolea, vinul şi alte alimente indispensabile. Brutarii vor şi ei să scumpească pâinea, aliment de primă necesitate, pentru sărac şi bogat – şi aşa cu mult prea scump. Preţul peştelui a crescut cu 29 la sută în ultima lună; carnea, deşi e la un preţ tarifat, n-o poţi obţine cu preţul de tarif, dacă vrei într-adevăr s-o fierbi şi s-o mănânci.

Care-i explicația?

Cum se explică această urcare a preţurilor la alimente? Consumatorul, destul de amărât de nevoile sale personale, nu că bănuieşte, dar crede de-a binelea că vinovat este negustorul, pe care îl socoate lacom, avid de o rapidă îmbogăţire, crud şi nepăsător faţă de nevoile lui, de punga lui. E departe de el gândul că adevăratul spoliator nu este chiar el, negustorul, ci însuşi Statul care scumpeşte traiul, prin mulţimea impozitelor ce percepe. Iată, să luăm de pildă un negustor alimentar, adică comerţul care este lovit, poate, cu cele mai multe impozite. Negustorul acela alimentar plăteşte cele mai grele şi mai vexatorii taxe. Să menţionez numai o parte din ele:

Taxe fiscale: 16% din venit; adiţionalul: 10%; globalul: 10%; taxe de brevet: 12% din valoarea locativă. Apoi: taxe comunale: 10 şi 15% evaluare locativă; taxa pe gunoi, taxa pe metri liniari şi metri pătraţi; taxă sanitară, taxă de firmă şi taxă pe cap de servitor.

Asigurări sociale: 50% din timbrele de asigurare ale tuturor salariaţilor plătite tot de patron; 1,20% asupra tuturor salariilor săptămânale sau lunare; 1% pentru şomeri. Săptămâna sau luna de boală a salariatului. Taxa compozitorilor şi taxa de noapte între 2 – 12 mii lunar şi alte multe, directe şi indirecte, cari nu-şi mai găsesc rostul.

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi chiria, enorm de mare, rămâi înmărmurit şi te întrebi, ce calcul trebuie să-şi facă negustorul, ca la capital şi muncă să beneficieze de un 6 – 7%? […]

Negustorul e cel dintâi amărât când se vede constrâns să majoreze preţul la un articol. Îşi dă perfect de bine seama că suntem în plină criză, că avem şomaj, că exceptând câteva mii de beneficiari cari huzuresc şi pe timpurile acestea cumplite, armata cea numeroasă a muncitorimii, funcţionărimea şi pensionarii sunt slab salarizaţi. Că aşa fiind, s-ar bucura să vândă ieftin şi mult realizând câştig puţin dar sigur, decât scump, cu dever puţin şi câştig problematic.

„Se distruge comerţul!” este strigătul ce se aude de un timp încoace în toate colţurile ţării. Se distruge comerţul de toate categoriile, piere comerţul de pe toate meleagurile.

Se macină toate capitalurile, se trag obloanele, se umplu percepţiile de edecuri muncitoreşti, de concordate şi falimente, se umplu puşcăriile de negustori nevinovaţi, se umplu cimitirele de oameni cari nu mai pot suporta ruşinea sau greutatea unor situaţiuni de cari ei nu sunt singurii vinovaţi.

Ce ne facem?

Soluţia? Reducerea impozitelor! Reducându-se unele din impozite şi abolindu-se cele de umplutură, ar câştiga în schimb bugetul marelui număr de consumatori: căci negustorul ieftinind marfa, implicit consumatorul se află în câştig. S-ar consuma astfel şi mai mult, permiţând negustorului să realizeze un câştig mai mic dar sigur, iar nouă, consumatorilor, posibilitatea de a duce o viaţă mai îndestulată.

Dar şi pâinea noi o plătim foarte scump. S-a scris de nenumărate ori în această chestiune, ca să nu mai fie nevoie să insistăm. Noi, grânarul Europei de odinioară, patria holdelor îmbelşugate, plătim pâinea mai scump ca multe alte ţări, mult mai sărace ca noi.

Şi îmbrăcămintea se scumpeşte. Un semn evident îl constituie faptul că negustorii de haine vechi dau azi un preţ mai bun pentru zdrenţe: de unde până ieri, alaltăieri, se acorda 4 – 5 lei pe un kg. de zdrenţe, acum se dă 14 şi chiar 16 lei pe kg.

Pachetul de bumbac se vinde azi cu un preţ de două ori mai mare ca acum patru luni. Ţăranul care până deunăzi nu se întorcea în sat fără să fi cumpărat dela târg un pachet de bumbac, azi renunţă şi-şi cârpeşte hainele vechi. […]

Doar construcţiile n-au suferit aceeaşi urcare de preţuri; şi aceasta din cauză că în ultimul timp s-a construit foarte mult, ceea ce a făcut ca preţurile să fie oarecum staţionare. Iată de pildă un tablou de cereri de autorizaţie introduse la Primăria Municipiului Bucureşti pe anul 1934:

Dela 1 ianuarie la 31 martie: 470; 1 aprilie – 31 mai: 833; 1 iunie – 1 iulie: 353; 1 iulie – 1 octombrie: 1216. Total general: 2872. În ultimele două luni ale anului 1934 nu s-au totalizat încă aceste date.

Din aceste autorizaţiuni, majoritatea au şi fost executate, ceea ce explică, în mare măsură, de ce chiriile nu s-au scumpit în aceeaşi proporţie. […]

Viaţa s-a scumpit, s-au scumpit toate. Iar întrebarea ce ne facem, cum vom rezista acestui val de scumpete, flutură pe buzele tuturor. […]

(Realitatea Ilustrată, 13 martie 1935)