Autor: Daniel Dieaconu.

La debutul secolului al XIX-lea, în Moldova, sosesc tot mai mulţi evrei care continuă procesul de „împopulare, reîmpopulare şi întemeiere a târgurilor şi târguşoarelor”, după cum se exprima Elias Schwarzfeld, început în secolul al XVIII-lea. Este perioada în care sunt înregistraţi într-un număr tot mai mare în oraşele Moldovei, când evreii contribuie la fondarea mai multor târguri, primind învoiri de la Ioniţă Sandu Sturdza sau Mihail Sturdza, interesaţi în sporirea numărului de birnici. Se consideră că primul târguşor întemeiat de evrei a fost Oniţcanii, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea, iar cel din urmă, Drâncenii, pe moşia lui Mihail Kogălniceanu în 1862 1.

Creşterea populaţiei evreieşti

Târgurile, în care componenta israelită era însemnată, s-au răspândit din nordul Moldovei până în sud, în judeţele Putna sau Covurlui, constatându-se o relativă uniformizare a prezenţei evreilor în Moldova, dar în continuare, cele mai mari comunităţi sunt înregistrate în regiunile nordice şi, de asemenea, în mediul urban. În această perioadă s-au realizat mai multe catagrafii care, cu toate imperfecţiunile lor, oferă o imagine a evreimii moldovene, comparaţiile cu cele anterioare confirmă o creştere demografică deosebită, înregistrându-se şi creşteri explozive, mai ales în perioada 1831-1838, când, în unele oraşe, precum Botoşani, se ajunge la 600%, în Bacău – 320%, Fălticeni – 256%. Creşterile demografice mai importante s-au consemnat în marile oraşe şi reşedinţele de judeţ, unde evreii s-au alăturat comunităţilor deja existente în Moldova2. Cert este că, după 1829, în Moldova, dar şi în Ţara Românească, numărul familiilor evreieşti creşte într-un mod deosebit, unul dintre factorii determinanţi fiind desfiinţarea monopolului turcesc în comerţ, care a introdus Ţările Române în circuitul comercial european, ceea ce a oferit un mediu prielnic desfăşurării de către evrei a uneia dintre activităţile lor tradiţionale, profitând de faptul că o clasă de mijloc autohtonă era abia în curs de formare şi că influenţa şi puterea economică a grecilor şi armenilor era în declin. Ei profitau de experienţa şi de relaţiile pe care le aveau în acest domeniu, în ţară şi în străinătate şi de solidaritatea specifică neamului lor. Domnitorii pământeni, apoi cei regulamentari au oferit numeroase hrisoave de învoire pentru aşezare în oraşe şi sate, pentru fondarea de mici târguri pe moşiile ce le aparţineau sau pe ale unor boieri interesaţi în creşterea numărului celor ce le puteau plăti un „bezmân” convenabil şi menţionăm pe Anastase Başotă, Constantin Balş, Iordache Rusett, Costache Conachi, Ana Balş, angrenaţi şi în alte activităţi economice în afara agriculturii.

În această perioadă, evreii au contribuit la fondarea multor noi târguri, câte 3-4 în fiecare judeţ, sau chiar mai mult. Unele târguşoare figurau şi în domeniul rural şi în cel urban, cum este cazul localităţii Paşcani, care este formată din târg, unde erau vreo 91 de negustori, în majoritate evrei (86), trei supuşi străini şi doi nesupuşi dărilor şi o comunitate rurală, alcătuită din agricultori, de origine română, 5 533 suflete3. În unele, evreii se constituiau în singura populaţie a localităţilor sau populaţia majoritară, şi în târgurile şi târguşoarele Moldovei, la 1859, în fiecare existau şi familii evreieşti. În 1832, din 40 de târguri câte avea Moldova, opt erau majoritar evreieşti şi doar două nu aveau nici o familie evreiască: Podu Turcului şi Nicolina4. De asemenea, şi în vechile oraşe, comunităţilor existente încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, s-au adăugat contingente importante de evrei. Victor Tufescu, geograf care a cercetat dezvoltarea târgurilor moldoveneşti în epoca modernă, considera că în prima jumătate a veacului al XIX-lea, au apărut 71 de târguri şi târguşoare, cu o medie de un târg pe an, iar în perioada 1831-1838, cu o medie de trei târguri pe an5. 

Mihail Sturdza, „sprijinitorul imigraţiei”

Mulţi dintre cercetători au considerat că sprijin imigraţiei iudaice au oferit mitropolitul Veniamin Costache, care a permis aşezarea evreilor pe moşiile bisericeşti şi domnitorul Mihail Sturdza, numit „jidan roş” şi căruia un autor anonim i-a dedicat versurile:

„Mihail Sturdza, lungă gheară / A băgat jidani-n ţară”.

Iar lui Veniamin Costache, un poet popular îi zicea:

„Unde-au stat Theotoki şi Evghene / Şi-au făcut jidani dughene”6.

Domnitorul, numit ”fundatorilor jidanilor în ţară”, a beneficiat de serviciile financiare oferite de evrei prin intermediul marilor bancheri, în frunte cu Michel Daniel, ca un fel de răscumpărare pentru evreii care nu posedau un capital, un meşteşug sau acte care să le ateste vechimea pe aceste meleaguri7. Un negustor de flori este sfătuit să cultive usturoi, pentru că sunt mulţi jidani în Iaşi. Răspunde: „Eu bucuros aş cultiva pentru acest neam şi zece soiuri de plante, încă din acelea care ar împuţina generaţia, căci, cu asupra de măsură, deja l-a înmulţit marele iubitor de jidani”8. Intervenţia fruntaşilor evrei a contracarat dispoziţiile „Regulamentului Organic”, care cerea constituirea unei „comisii care să elimine din ţară evreii fără căpătâi, fără meşteşug şi netrebnici […] să nu poată intra în Moldova”9. Influenţa rusă a impus numeroase restricţii pentru evrei, dar se spunea în epocă despre ele, că nu sunt luate în seamă de evrei şi de marii boieri ai ţării. Ion Miclescu, în schimb, nu este de acord că împopularea oraşelor cu evrei s-ar datora „arghirofiliei lui Vodă Mihail Sturdza, pe care degeaba îl arată cu o mână primind la rufeturi şi cu cealaltă deschizând jidovilor bariera graniţelor Moldovei”10. R. Rosetti este însă, categoric: „Mihail Sturdza a împrumutat bani de la bancherii şi oamenii de afaceri jidovi”11.

M. Kogălniceanu, în 1869, făcând o analiză a perioadei 1834-1845 privitoare la „chestiunea evreiască”, afirma: „La noi, chestiunea n-a fost niciodată religioasă ca în Spania. Năvălirea evreilor între anii 1834-1845, adică nu a tuturor, ci numai a celor fără ştiinţă şi fără bani, a îngrijat oarecum spiritele din punct de vedere economic”12. Acelaşi I.G. Miclescu considera că târguşoarele s-au fondat cu aportul evreilor şi cu voia domnilor, care „văzând starea de mizerie dezasperată a Ţării de Sus, unde agricultura nu avea chip să-şi desfacă produsele pentru că Dunărea era prea departe şi de căi ferate încă nu se pomenea, au socotit că unica scăpare era crearea de oraşe a căror populaţiuni să mai cumpere cereale şi vitele agricultorilor”13. De aceeiaşi părere este şi consulul prusian din Iaşi, J.F. Neigebauer: „Marea problemă pe care alte state n-au rezolvat-o încă, şi anume  aceea de a-i atrage pe evrei spre meserii, este rezolvată în Moldova. O mare parte a evreilor din Iaşi trăiesc din munca mâinilor lor care sunt meseriaşi”14.

Măsuri restrictive

Mihail Sturdza, la cererile tot mai insistente ale negustorilor şi meşteşugarilor români, adoptă mai târziu şi măsuri restrictive pentru evrei. În 1844, „li opreşte aşezarea pe uliţele mai mari, li ia slugile creştine, izgoneşte ca vagabonzi pe cei ce n-au meşteşug sau capital de 5 000 piaştri, fixează chirii potrivite pentru prăvăliile ce ocupă, alt ordin îi opreşte a lua cârciumile de la ţară”. În acest hrisov, se subliniază faptul că prin astfel de restricţii evreii ar părăsi târgurile şi „nu este cu putinţă a lăcui aceste târguri cu săteni, când cele mai multe moşii au trebuinţă încă de locuitori…”15 De altfel, Mihail Sturdza, încă din 1834, din primul an de domnie, se exprimase pentru comisii de cercetare a procesului de „înmulţire a haimanalelor, pricinuită mai ales prin sporirea unui număr de jidovi”. La 26 aprilie 1844, o lege a Obşteştii Obişnuite Adunări, consideră că există o „împovărare a locuitorilor de prin sate” şi de aceea se hotărăşte ca „jidovii să nu fie slobozi a ţine orânzi de băutură sau a specularisi vânzare de ale mâncării nici prin sate, nici pe la drumuri” şi cere ca evreii ce nu ţin orânzi să părăsească satele în cel mult trei luni şi să se mute în târg. Domnitorul întăreşte această lege. Mari boieri ai ţării se adresează domnitorului spre a fi ocoliţi de prevederile acestei legi, precum vistiernicul N. Roznovanu (privitor la evreii de pe moşia sa Paşcani) sau Eufrosina Roset (în privinţa moşiei Negreşti din ţinutul Vaslui)16. Şi Ioniţă Sandu Sturdza a iniţiat unele măsuri restrictive faţă de evrei, dar nu au fost respectate. Să amintim faptul că în ianuarie 1828 a poruncit hatmanului A. Roset să oprească intrarea „familiilor evreieşti care vin în Moldova de peste Prut şi din Bucovina aşezându-se prin târguri şi capitală”17. Măsuri restrictive au fost numeroase încă de la stabilirea evreilor în Moldova, dar puţine au fost puse în practică efectiv, renunţându-se destul de uşor la ele. În anul 1859, în Moldova, erau 19 târguri cu o populaţie evreiască ce însemna între 50-70% din totalul locuitorilor, 15 târguri aveau o populaţie evreiască de 30-50%, 13 târguri – 10-30%, 5 târguri – 70-90% din populaţia totală a târgurilor18. Consulul Neigebauer menţiona că „cel mai mare loc îl ocupă evreii din Rusia, dar şi din Posnania, Silezia, Cracovia, oameni egoişti, fără simţ de comunitate cu ceilalţi locuitori, fără aşezăminte adevărate şi şcoli vrednice de acest nume”. Agentul francez Duclos, în anul 1837, spunea: “Evreii […] se îmbulzesc să vină în Moldova, unde domneşte o mare libertate individuală. Numărul celor sosiţi de şase luni încoace este de 10.000. Peste jumătate din populaţia Iaşilor este israelită”. Nicolai de Giers, consul rus la Iaşi, considera că imigraţia este sprijinită de consulii străini interesaţi de foloase materiale şi astfel erau numeroşi sudiţi de origine evreiască. În epocă, se spunea că Moldova este raiul pe pământ pentru evrei, datorită lipsei unei clase mijlocii structurate, datorită pasivităţii ţăranului şi a complicităţii boierilor19.

Oraşe majoritar evreieşti

Elias Schwarzfeld, unul dintre primii istoriografi ai evreilor, a urmărit procesul de împopulare a Moldovei cu populaţie evreiască în oraşe şi târguri, dar şi în sate, şi afirma despre deceniul al IV-lea al secolului al XIX-lea: „Fireşte, evreii care veniră să se aşeze la sate şi să le impopuleze erau mărginiţi la număr. Ei nu erau agricultori şi dacă se ocupară, mai târziu, cu arendarea moşiilor, nu ei înşişi le cultivară; dar deveniseră cârciumari, luară orânzile săteşti, care fură chiar desemnate mai apoi cu numele de «orânde jidoveşti», imposesuiau morile, vadurile, podurile peste apă, cazanurile de fabricat rachiu şi velniţele, de care lumea avea nevoie, ca şi de plugari ca şi de salahori. Evreii erau, de asemenea, meşteşugari, de care moşierii, proprietarii, aveau mare nevoie”20. Primele catagrafii realizate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, şi primele decenii din secolul al XIX-lea arată o prezenţă redusă a evreilor în satele Moldovei. Cu toate fluctuaţiile evidenţiate, se constată o creştere a populaţiei israelite în mediul rural, de asemenea, diverse acte şi contracte îi menţionează pe evrei realizând închirieri a unor imobile, terenuri, neavând dreptul a deţine terenuri în mediul rural.

Perioada ce-a urmat „zaverei” a fost una benefică pentru negustorii evrei care au profitat de pe urma „urgisirii„ comercianţilor greci şi de faptul că Ioniţă Sandu Sturdza a fost un domn foarte îngăduitor cu cei ce doreau să se aşeze şi să fondeze târguri, să întreprindă activităţi economice. S-au întemeiat multe târguri şi târguşoare. În 1832, dintr-un număr de 40 de oraşe, 8 erau majoritar evreieşti şi evreii reprezentau 78% din populaţia urbană (24 299 locuitori evrei din 129 413 total locuitori)21. 

Am menţionat câteva mari oraşe ale Moldovei de Nord. Pe lângă Dorohoi şi Fălticeni, oraşe cu populaţie majoritară evreiască erau: Bucecea – 85,97% evrei; Frumuşica – 79,77%; Hârlău – 59,63%; Burdujeni – 55,50%; Lespezi – 52,07%; Şeuleni – 51,50%.

Catagrafiile, realizate în scop fiscal, nu puteau indica o evidenţă corectă a contribuabililor, datorită numeroşilor supuşi străini, mulţi nebeneficiind de acest statut, dar care puteau “ocoli” autorităţile fiscale. Documentul statistic realizat de autorităţi în anul 1825 înregistra cca. 25 000 de evrei, 3 779 familii evreieşti în mediul urban şi 1 142 familii în mediul rural. Oraşul Iaşi avea 1 050 de familii evreieşti din cele aproximativ   5000 din Moldova, la care se mai adăugau 1 000 de familii de supuşi străini22.

Domnitorii au fost „binevoitori” etniei israelite

Dr. Elias Schwarzfeld confirmă majoritatea acestor date prin cercetările sale, şi precum afirma, s-a folosit şi de „tablourile statistice publicate în La Roumanie et les Juifs de Radu Rosseti-Verax”, deşi afirma că este „o carte de ură, scrisă cu multă răutate şi rea-credinţă”. În ciuda interpretărilor ce-i prezentau ca un iminent pericol şi a unor exagerări, Verax este unul dintre primii „statisticieni ai evreimii româneşti”. E. Schwarzfeld contestă şi unele date oferite de Dicţionarele geografice, prin cercetările sale în judeţe. După opinia sa, în timpul lui Ioniţă Sandu Sturdza s-au fondat mai multe târguri şi târguşoare, precum: Podu Iloaiei, Săveni, Bucecea, Frumuşica în ţinutul Botoşani, Buhuşi, Sculeni, Căiuţul (Bacău), Nămoloasa, Drăguşeni, în ţinutul Covurlui 23. Astfel, conform părerii sale, o vechime mai mare decât cea afirmată în Dicţionare… au avut multe localităţi în care evreii s-au aşezat din vechime. El afirmă că în această perioadă s-au întemeiat următoarele aşezări: Bucecea, din „16 ghenarie 1828”, Săvenii, în ţinutul Botoşanilor, în 1831, Scobâţenii (Iaşi, în 1823), sau Bivolari, anterior anului 1835 24, iar Podu Turcului a fost fondat la 1840, după spusele lui T.N. Ciuntu 25. Rădăuţii s-au fondat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, dar a cunoscut o evoluţie demografică lentă, iar evreii înregistraţi, în 1838 şi 1839, sunt neplătitori de bir, deci de puţin timp sosiţi26. Şi târgul Suliţa, proprietate a lui M. Sturdza, avea la 1838-1839, 195 de capi de familii, care au beneficiat de sprijinul domnitorului, încât se spunea că „se jidovise sub cârmuirea sa, fapt vădit şi în catagrafiile posterioare acestei date” 27.

În deceniul al IV-lea al secolului al XIX-lea, o evoluţie demografică deosebită au avut multe orăşele din nordul Moldovei: Suliţa, Săveniul (ce avea în 1838, 270 de suflete evreieşti), Moineşti (care în 1838, avea 215 capi de familie)28. Multe din târgurile şi târguşoarele Moldovei şi-au datorat existenţa domnitorilor I.S. Sturdza şi M. Sturdza. Şi Gr. Ghica şi Al. I. Cuza au fost domni “binevoitori” etniei israelite 29.

Târgul Paşcani, ridicat la începutul secolului al XIX-lea, deţinea în 1859, o populaţie de 86 de evrei şi doar 5 creştini, şi va cunoaşte în anii următori o dezvoltare deosebită în care negustorii şi meseriaşii evrei şi-au găsit locul şi rolul lor bine definit30. Trebuie să remarcăm că recensămintele şi alte statistici au fost cu destule tare, precum se exprima N. Şuţu, prinţul moldovean, preocupat de istorie “catagrafia nu s-a făcut niciodată mai mult peste marginile prescrise de trebuinţele fiscului”, iar pe de altă parte „nedeplinătatea lucrurilor catagrafice încurajează întrebuinţarea osebitelor mijloace de a scăpa de înscriere” 31.

„Factor necesar în dezvoltarea vieţii economice a Moldovei”

Gh. Ghibănescu, într-un studiu dedicat fondării târgului Podu-Iloaiei, din ţinutul Iaşi, scria: „Pentru organizarea acestor târguri, boierii simţeau nevoia de a aduce străini şi în special evrei pentru aliverişul ţării. Pe această cale a roit la noi în Moldova elementul jidovesc, ca factor necesar în dezvoltarea vieţii economice a Moldovei” 32. Manolache C. Epureanu, unul dintre oamenii politici români care a apreciat ca pozitiv rolul deţinut de evrei în economia Moldovei, spunea într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor din februarie 1879, când „chestiunea evreiască” devenise cea mai importantă la ordinea de zi pentru aleşii ţării: „Domnilor, cum s-au înfiinţat aceste târguşoare? Voi lua exemplu o actualitate la care am fost martor, fiindcă s-a petrecut lucrul pe o fostă proprietate a familiei mele. Între Iaşi şi Vaslui sunt cinci poşte; la mijlocul drumului era această proprietate, Boroieşti. La ce s-a gândit proprietarul? La înfiinţarea unui târguşor. Ce era acela târg? Se chemau doi, trei evrei, unuia i se punea îndatorirea de a fi brutar, altul măcelar, un al treilea cârciumar şi al patrulea să vândă marfă de manufactură. Şi în asemenea condiţii s-au înfiinţat multe târguşoare sau orăşele din Moldova”33. Victor Tufescu remarca faptul că târguşoarele s-au fondat la intersecţia de drumuri, în apropierea graniţelor, au evitat apropierea oraşelor şi târgurilor care le-ar fi putut stânjeni dezvoltarea economică şi, de asemenea, au ocolit zonele de munte (până ce economia forestieră va deveni una foarte importantă pentru Moldova). Târgurile fondate aparţineau domnitorului, boierilor şi chiar mănăstirilor, care nu se sfiau în a închiria terenuri şi imobile evreilor. Se menţiona târgul Băceşti, din ţinutul Romanului, care aparţinea Mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, Odobeştii, ridicaţi pe o moşie a Mănăstirii Mera, ţinutul Putnei, Panciul, aparţinând Mănăstirii Bogdan, din ţinutul Bacău 34.

Printre cei care au fost fini observatorii ai lumii moldoveneşti şi au lăsat posterităţii cele văzute şi auzite, s-au aflat şi unii călători străini prin Moldova primei jumătăţi ai secolului al XIX-lea, precum C.A. Buch şi I.F. Neigebauer (foşti consuli prusieni în Iaşi), ce în timpul misiei lor apreciau în Iaşi populaţia evreiască la 30 000 de evrei, sau T. Lefebvre considera că la 1849, în Iaşi erau 40 000 evrei, sau Adolphe Joanne, avocat şi ziarist francez, ce în notele sale de călătorie din 1846 consemna un număr de 53 000 de locuitori în Iaşi dintre care 5 300 ar fi fost boierii, 3 250 slugile lor, evreii fiind în număr de 12 740  35.

În anul 1837, Nicolai Anatol Demidov, în cartea de memorii intitulată O călătorie în Rusia prin Ungaria, Valahia, Moldova descrie astfel capitala Moldovei, oraşul Iaşi: „Strada principală este locuită de un popor întreg de negustori, de zarafi, de samsari, de fabricanţi de tot felul, toţi copiii lui Israel. Aceşti negustori neobosiţi sunt la Iaşi, ca şi pretutindeni, nesimţitori la ocări, nebuni după câştig”36.

Perioada 1831-1838 a fost cea a celui mai mare val imigraţionist evreiesc din Polonia şi Galiţia în Moldova, care a dus la o creştere explozivă a numărului de evrei în toate ţinuturile moldovene, autorităţile s-au văzut puse în faţa unor situaţii deosebite, şi a generat măsuri în vederea opririi evreilor, înscrise în Manualul administrativ al Prinţipatului Moldovei, ce a apărut în 1839. Aceste măsuri s-au datorat faptului că în 7 ani populaţia evreiască a Moldovei s-a dublat ajungând la 80 000 de persoane 37. Au apărut 22 de târguri noi în aceşti 7 ani. Un recensământ mai elaborat, cel din 1859, realizat sub conducerea lui I. Ionescu de la Brad şi C. Negruzzi reliefa acest fenomen. Conform însemnărilor celor doi autori, în mediul urban, existau la acea dată 106 041 evrei dintr-un total de 342 969 locuitori 38. O cercetare mai amănunţită arată că s-a păstrat preponderenţa evreilor în jumătatea nordică şi în special în reşedinţele de judeţ: Iaşi, cel mai mare oraş al Moldovei, Botoşani, Dorohoi, Piatra-Neamţ, Bacău, Roman, Fălticeni. Creşterea considerabilă a numărului de evrei pe tot parcursul secolului al XIX-lea a avut ca rezultat firesc o schimbare profundă a raporturilor dintre populaţia evreiască şi cea românească. Tot mai mult s-a impus punctul de vedere care considera această creştere ca fiind excesivă şi constituind un real şi iminent pericol pentru populaţia majoritară românească.

Note

1. N. Iorga, Studii şi documente, vol. XXIV, Bucureşti, 1912, p. 76.
2. I.M.E.R., vol. III/1, p. 25.
3. R. Rosetti, Romania and the Jews, Ed. I.V. Socecu, Bucureşti, 1904, p. 5.
4. I.M.E.R., III/1, p. 539.
5. V. Tufescu, Târguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică, în ,,B.S.R.R.G.” LX, 1941, p. 99.
6. Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime între 1840-1866, antologie de C.D. Aricescu, Ed. Tiparul modern G. Luis, Bucureşti, 1884, p. 69.
7. R. Rosetti, Amintiri, vol. I, Ed. Fundaţiei pentru cultură, Bucureşti, 1996, pp. 159-160.
8. “Anuar pentru israeliţi”, an XII, 1889, pp. 127.
9. R. Rosetti, Amintiri,vol.I, p. 160.
10. I.G. Miclescu, Cestiunea evreilor, o chestiune morală, Ed. Noua Imprimerie Moldova de Sus, Botoşani, 1897, p. 51.
11. R. Rosetti, Amintiri, vol I, op. cit. p. 161.
12. B.P. Hasdeu, Publicistica politică 1869-1902, p. 435, discurs M. Kogălniceanu – Camera Deputaţilor – 2 mai 1869.
13. I.G. Miclescu, Cestiunea evreilor, o chestiune morală, p. 51.
14. N. Iorga, Românii prin călătorii, p. 635 şi urm.
15. P. Pascal, Obştea evreilor din Roman, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996, p. 11
16. I.M.E.R., III/2, p. 327 şi I.M.E.R. III/2, p. 381-382
17. A.N.D.J. Iaşi, Col. “Litere”, dos. J/56, f. 1
18. E. Schwaezfeld, Din istoria evreilor. Impopularea, reîmpopularea şi întemeierea târgurilor şi târguşoarelor din Moldova, Ed. U.E.P., Bucureşti, 1914, p. 43
19. N. Djuvara, Între Occident şi Orient, p. 125
20. E. Schwaezfeld, Din istoria evreilor…, p. 43

21. A.N.D.J Iaşi, Fond Visteria Moldova, dos. 204/ 1845, f. 238-247, (prelucrare după-)
22. I.M.E.R., III/1, p. 539-540
23. E. Schwarzfeld, Din istoria evreilor…, p. 51 şi următoarele
24. ibidem
25. Th. Ciuntu, Dicţionar geografic, statistic şi istoric al judeţului Tecuciu, Bucureşti, 1897, p. 259
26. Documente privitoare la istoria economică a României. Oraşe şi târguri, Moldova, seria A, vol. II, Ed. Academiei, 1960, pp. 316-318
27. V.C. Nădejde, I. Tiţu, Dicţionar geografic al judeţului Botoşani, “Societatea de geografie”, Bucureşti, 1895, p. 210
28. E. Schwaezfeld, Din istoria evreilor…, p. 56
29. M. Schwarzfeld, Ochire asupra istoriei evreilor din România, p. 46. 
30. C. Chiriţă, Dicţionar geografic al judeţului Iaşi, Bucureşti, 1888, p. 177
31. E. Schwarzfeld, Din istoria evreilor…, p. 41
32. Gh. Ghibănescu, Hrisovul Podu Iloaiei, în “Opinia”, 13.01.1910
33. M.I. Şorer, La răspântie de veacuri, Evreii în 1900-1901, Bucureşti, 2004, p. 122
34. V. Tufescu, Târguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică, în ,,B.S.R.R.G.”, LX, 1941, p. 99
35. M. Schwarzfeld, Excursiuni critice asupra istoriei evreilor de la început, până la mijlocul acestui veac, Bucureşti, 1888, p. 87
36. I. Mitican, Din Târgul Cucului la Piaţa Unirii, p. 24
37. N. Iorga, Istoria evreilor în Ţerile noastre, în “Şedinţa de la 13 sept. a Academiei Române”, în “A.A.R.M.S.I.”, p. 23
38. V. Tufescu, Târguşoarele din Moldova şi importanţa lor economică, în ,,B.S.R.R.G.”, LX, 1941, pag. 105-106