Pe 17 decembrie 1903, ora 10.30, la Kitty Hawk (statul Carolina de Nord), frații Wright au realizat, pentru prima dată în istorie, un zbor controlat, cu un aparat cu motor (mai greu decât aerul).
Aparatul (denumit „Wright Flyer”, „Flyer I” sau „1903 Flyer”) a fost pilotat de Orville Wright, în timp ce fratele său, Wilbur a monitorizat zborul de la sol. Durata acestui zbor istoric a fost de 12 secunde, timp în care a fost parcursă distanța de 37 metri, la o înălțime de circa 10 metri. Cei doi frați au mai efectuat alte trei încercări în aceași zi, la fiecare dintre acestea fiind îmbunătățit atât timpul de zbor cât și distanța.
Cinci persoane au asista la eveniment, printre acestea numărându-se și John Daniels, cel care a imortalizat prima încercare, cu ajutorul unui aparat foto ce fusese „așezat” pe poziție de către Wilbur.
După cel de-al patrulea zbor, o pală puternică de vânt a răsturnat avionul, avariindu-l grav. Ulterior a fost reparat și expus în diferite locuri din Statele Unite. Astăzi, avionul cu care frații Wright au deschis o nouă pagină în istoria aeronauticii poate fi admirat la Muzeul Smithsonian, din Washington D.C.