Autor: Cornel-Constantin Ilie.

În anul 2008, Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite; era primul afro – american ce ocupa Biroul Oval. O situaţie la care nimeni nu se gândise cu foarte puţin timp înainte. Obama nu a fost însă primul preşedinte de culoare. Fără a forţa prea mult lucrurile, putem spune că înaintaşul său a fost Joseph Jenkins Roberts, primul preşedinte al Liberiei. Un afro-american plecat din Virginia şi care a ajuns conducător al micului stat african.

Cum a fost întemeiată Liberia

Înainte de a ajunge la personajul principal al articolului, trebuie să trecem în revistă modul în care Liberia a apărut pe harta Africii şi a lumii.

Pe 21 decembrie 1816, la Hotelul Davis din Washington lua naştere oficial „Societatea Americană pentru Colonizare” (S.A.C.), cu scopul de a crea o colonie în Africa care să fie populată cu negri liberi şi sclavi eliberaţi. Creierul acţiunii a fost Charles Fenton Mercer, membru al parlamentului din Virginia. S.A.C. s-a bucurat de sprijinul unor personalităţi de marcă precum Thomas Jefferson, James Madison, Francis Scott Key etc.

Primul preşedinte al organizaţiei a fost Bushrod Washington (nepot al primului şef al statului american).

Care au fost cauzele care au determinat crearea S.A.C. şi implicit a coloniei? În primul rând discriminarea negrilor, întrucât nu se preconiza un moment prea apropiat în care aceştia să se bucure de drepturi depline în SUA; apoi, sclavii eliberaţi erau văzuţi ca o povară pentru societate şi ca o ameninţare pentru muncitorii albi, pentru că lucrau pe bani mai puţini. Proprietarii de sclavi vedeau o ameninţare în negrii liberi, pentru că puteau servi ca model pentru ca sclavii să se revolte. Alţii doreau să preîntâmpine o amestecare a raselor, alţii să ducă creştinismul în Africa, alţii să dezvolte comerţul cu continentul negru.

Chiar şi în rândul populaţiei de culoare părerile erau împărţite. Cei din sud erau favorabili ideii, în timp ce negrii din nord (Philadelphia, New York, Boston) erau împotrivă, considerând că este un plan de a-i scoate pe negrii liberi din SUA, chiar acuzând Societatea de rasism, pentru că scopul nu era de a ajuta negrii, ci de a întări sclavia prin înlăturarea celor care puteau demonstra că se poate trăi şi în libertate. În 1817, chiar a avut loc o importantă demonstraţie împotriva S.A.C. la Philadelphia, la care au luat parte peste 3000 de persoane. Mulţi proprietari din sud au denunţat, la rândul lor, planul ca pe un atentat la economia bazată pe munca scalvilor.

Un ajutor esenţial l-a dat preşedintele Monroe, susţinător al ideii, el convingând Congresul să acorde S.A.C. un ajutor de 100 000 de dolari. Nu e de mirare de ce prima aşezare, devenită ulterior capitală, a primit numele său.

În ianuarie 1820, a plecat de la New York prima navă – „Elizabeth”, cu 3 agenţi ai S.A.C. şi 88 de negri (unora dintre ei Societatea le cumpărase libertatea), însoţită de o navă de război – „USS Cyane”. Coloniştii aveau cu ei ce le trebuia pentru a înfiinţa o colonie. Au acostat pe insula Sherbro şi au încercat să pună bazele unei aşezări. În trei săptămâni, cei trei albi şi alţi 22 de emigranţi au murit în urma frigurilor galbene. Restul s-au retras în Sierra Leone, în aşteptarea unui nou transport. S.A.C. a trimis un reprezentant – Eli Ayres, pentru a găsi şi a achiziţiona un loc propice dezvoltării coloniei. Acesta s-a oprit asupra unui teritoriu din Africa Ecuadorială: Capul Mesurado (362 km de Sierra Leone). Acest teritoriu a fost cumpărat de la un şef local, „convins” cu ajutorul pistoalelor să cedeze pământul („lung de 36 de mile, lat de 3 mile”), în schimbul unor bunuri (arme, rom, hrană) care valorau vreo… 300 de dolari. Cea de-a doua navă, „Nautilus”, a sosit în 1821 (33 colonişti); emigranţii reuniţi au întemeiat o aşezare numită Monrovia. În următorii 10 ani, peste 2 600 de afro-americani au emigrat în colonia care, în 1824, a primit numele de Liberia.

Din Virginia, în Africa

Joseph Jenkins (J.J.) Roberts s-a născut în Norfolk pe 15 martie 1809, fiind cel mai mare dintre cei şapte fraţi. Mama sa era Amelia, o negresă care fusese eliberată cu patru ani înainte de naşterea lui Joseph. În privinţa tatălui există o serie de dubii. Se pare că era alb, galez de origine, fostul stăpân al Ameliei pe vremea când aceasta era scalvă. Alte opinii spun că tatăl său a fost James Roberts, soţul Ameliei, la rândul lui un negru eliberat, care pusese bazele unei afaceri de transport fluvial. James a lăsat la moarte (1823) o avere impresionantă, dacă avem în vedere situaţia populaţiei de culoare (mai multe case, câteva parcele de pământ şi o afacere înfloritoare).

După moartea lui James Roberts, familia s-a mutat la Petersburg. Aici, Joseph a lucrat ca ucenic de bărbier la William N. Colson, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai comunităţii de culoare din Virginia. Colson a avut o contribuţie esenţială nu numai bunăstarea materială a lui Joseph, dar şi la educaţia acestuia, permiţându-i să studieze în biblioteca sa.

La Petersburg, a aflat familia Roberts de planurile de colonizare a coastei Africii cu negri, pusă la cale de „Societatea Americană pentru Colonizare”. Familia Roberts era devotată bisericii metodiste şi au văzut plecarea şi ca pe o oportunitate de a răspândi cuvântul lui Dumnezeu pe continentul negru. Nu trebuie omis aspectul financiar: J.J. şi Colson au stabilit un plan, conform căruia trebuiau să pună bazele unei companii transatlantice, care să aducă produse din Africa în porturile americane şi invers.

Familia Roberts s-a îmbarcat pe nava „Harriet” pe 9 februarie 1829 şi, cu puţin timp înainte ca J.J. să împlinească 20 de ani, au debarcat la Monrovia. Trebuie spus că în momentul sosirii lui, colonia avea în jur de 600 de oameni. Familia şi-a construit o locuinţă pe lotul alocat, a pus bazele companiei „Roberts, Colson and Comp.” şi a început să se ocupe cu comerţul cu fildeş, lemn de palmier şi alte produse specifice zonei. Succesul afacerii le-a permis fraţilor să achiziţioneze mai multe nave şi să-şi dezvolte afacerea. În 1835, Colson a emigrat la rândul lui, dar a murit la scurt timp, după ce a fost lovit de frigurile galbene. Joseph Roberts a continuat însă afacerea cu soţia lui Colson, rămasă la Petersburg.

Ascensiunea politică

J.J. a devenit repede unul din stâlpii coloniei. La vârsta de 24 de ani a fost numit în funcţia de comandant al poliţiei („high sheriff”), printre atribuţiile lui se numărându-se colectarea taxelor şi potolirea tulburărilor provocate de triburile de lângă Monrovia. A dat dovadă de capacităţi diplomatice deosebite, recurgând la forţă numai în cazuri extreme şi reuşind de cele mai multe ori să rezolve lucrurile pe cale paşnică.

În 1838, a fost ales vice-guvernator, iar doi ani mai târziu după moartea guvernatorului Thomas Buchanan (fratele viitorului preşedintelui al SUA, James Buchanan), J.J. a fost ales primul guvernator de culoare al Liberiei.

Situaţia Liberiei, din punct de vedere diplomatic era destul de dificilă, pentru că avea un statut incert. SUA nu şi-au asumat statutul de putere protectoare, deşi Jenkins a încercat să obţină acest lucru în timpul unei vizite din 1844. Ameninţările cele mai mari veneau de la Franţa şi Anglia, care stăpâneau teritoriile învecinate (Sierra Leone şi Coasta de Fildeş de astăzi). Colonia nu se putea baza pe niciun sprijin dacă ar fi fost atacată; în aceste condiţii, s-a decis la grăbirea lucrurilor în vederea proclamării suveranităţii. La sfârşitul anului 1846, Roberts a organizat un referendum, în urma căruia populaţia a votat pentru independenţă, care a fost proclamată oficial pe 26 iulie 1847 (după adoptarea Constituţiei).  J.J. a fost ales preşedinte al noului stat, în urma alegerilor din 5 octombrie 1847, luîndu-şi postul în primire la începutul lui 1848.

Mandatul său a fost unul fructuos. Graniţele statului s-au extins în urma încheierii unor tratate şi cumpărării de pământ de la şefii triburilor învecinate. De câteva ori s-a recurs şi la forţă, dar numai în situaţii limită. În 1855, Liberia ajunsese să stăpânească cca. 600 de mile din coasta africană. De asemenea, preşedintele Roberts a interzis sclavia şi a încercat să-i includă pe liderii triburilor în conducerea administrativă. Populaţia a continuat şi ea să crească (din 1820 până în 1851 au ajuns în Liberia cca. 6 800 de persoane, cei mai mulţi – 2400, fiind din acelaţi stat cu preşedintele, adică din Virginia).

Roberts a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a independenţei Liberiei. În 1848, a plecat în Europa şi a fost primit cu simpatie în Franţa şi Anglia, care au fost de acord să recunoască noua stare de lucruri. Mai mult, regina Victoria i-a dăruit o navă (cuter) cu patru tunuri care să patruleze coasta împotriva negustorilor de sclavi. Acelaşi lucru l-a făcut ulterior şi guvernul de la Paris. În 1849, independenţa Liberiei a fost recunoscută oficial de Portugalia, Brazilia, Sardinia, Austria, statele nordice, câteva state germane (Hamburg, Bremen, Lubeck), Haiti. SUA avea să facă acest lucru în 1862, în timpul lui Abraham Lincoln.

În 1855, Roberts nu a mai fost ales în fruntea statului şi s-a aplecat asupra diplomaţiei, fiind reprezentant al Liberiei în Anglia, Franţa şi Statele Unite. A servit de asemenea şi ca negociator între diferite triburi africane.

Joseph Roberts a avut un rol esenţial în organizarea primului Colegiu liberian (al cărui prim preşedinte a fost). Avea să revină în fruntea statului în 1872, poziţie în care a rămas până la moarte (1876). Prin testament a lăsat 10 000 de dolari şi o fermă pentru susţinerea educaţiei în Liberia.

Joseph nu a fost singurul din familia Roberts care a jucat un rol important în viaţa Liberiei. Un frate, Henry, şi-a făcut studiile la Boston şi a fost unul din primii medici ai coloniei; alt frate, John Wright, a ajuns episcop al Bisericii Metodiste din Liberia.

În Virginia s-au născut:

Opt preşedinţi ai Statelor Unite: George Washington, Thomas Jefferson, James Madison, James Monroe, Zachary  Taylor, John Tyler, Benjamin Harrison, Woodrow Wilson.

Trei preşedinţi ai Liberiei: Joseph Jenkins Roberts, James Spriggs Payne, Anthony William Gardiner.

Primul afro-american…:

Ales în Congres: Hiram Rhodes Revels (ianuarie 1870, senator)
Guvernator al unui stat american: P. B. S. Pinchback (1872, Louisiana)
Milionar: Madame C. J. Walker (1910)
Judecător federal: William H. Hastie (1937)
Câştigător al Premiului Pulitzer: Gwendolyn Brooks (1950)
Câştigător al Premiului Nobel pentru Pace: Ralph Bunche (1950)
Candidat la preşedinţie: Clennon King (1960)
Primar al unui oraş din SUA: Robert C. Henry, (Springfield, Ohio)
Judecător la Curtea Supremă: Thurgood Marshall (1967)
Candidat la preşedinţie care a câştigat alegerile primare în mai multe state: Jesse Jackson (1984)
Secretar de stat: Colin Powell (2001)
Preşedinte al SUA: Barack Obama (2008)