Autor: acad. Dan Berindei.

Capacitatea de adaptare a românilor la modernitate, cu peste un veac şi jumătate în urmă, a fost remarcabilă, ca şi priceperea lor de a asimila ceea ce putea fi posibil în societatea românească – abia  ieşită din negura perioadei anterioare trezirii  ei – în  Europa acelei vremi. Pentru generalul Kiseleff n-a fost prea greu să îndrume elitele muntene şi moldovene  ale epocii spre modernitate. El n-a fost nevoit să recurgă la metodele brutale ale lui Petru cel Mare, deoarece îndemnurile sale au fost receptate cu uşurinţă, în primul rând de tinerii boieri, dar şi de tinerii unei burghezii din ce în ce mai vii şi mai prezente, ca şi de mari boieri, unii chiar vârstnici, dar cultivaţi. Fără îndoială că societatea  căreia generalul dorea să-i dea tipare moderne a intrat în “jocul” care i se oferea, existând şi motivaţii oportuniste, dar dominante au rămas cele ale dorinţei de “aliniere” la parametrii ţărilor înaintate  ale Europei acelei vremi.

Prin Regulamentul organic şi rânduielile lui pătura conducătoare a fost îmbrăcată în haine modern, la propriu, dar şi la figurat. Totodată, Kiseleff a selectat cu grijă un număr de mari boieri “în floarea vârstei”, cultivaţi şi cu vederi modernizante, dar şi cu limitele unui conservatorism, pe care el nu le dorea depăşite, pe care i-a folosit în procesul ce-l iniţiase. Domnii regulamentari şi cei, mai apoi, de la Balta Liman – Alexandru Ghica, Mihail Sturdza, Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei şi Grigore Alexandru Ghica – au fost  “descoperiţi” şi cultivaţi de Kiseleff şi apoi susţinuţi de el, succesiv, la obţinerea domniei. Selecţia a fost justificată, fiecare dintre ei corespunzând criteriilor pe care le urmărise generalul modernizator, dar totodată “gardian al Imperiului” !  Preocupat de Principate, chiar şi după reîntoarcerea lui în Rusia, el a întreţinut cu ei, după plecarea sa,  o corespondenţă menită a-i ajuta, dar nu rareori şi a-i “îndruma”.

Modernitatea oferită de generalul plenipotent, cârmuitor timp de  o jumătate de deceniu al Principatelor, convenea  intereselor imperiului pe care-l reprezenta, dar şi conservatorismului celor mai mulţi mari boieri  mai vârstnici, dar era neîndestulătoare pentru tineri şi mai ales pentru “bonjuriştii” formaţi, la îndemnul lui, în Occident, în primul rând la Paris, în Cetatea Luminilor. Aceştia erau nemulţumiţi de reformele neduse până la capăt, de ritmul lor considerat prea lent, dar mai ales de aservirea umilitoare faţă de puterea protectoare. De asemenea, mai fiinţa o componentă, decisivă în acele vremuri  şi anume  cea naţională, care a exprimat progresiv  poziţiile  ansamblului societăţii. Regulamentul organic oferise o orânduire întemeiată pe boierime, dar atât aceasta, cât şi domnii demonstraseră că erau cu toţii însufleţiţi, ca şi, treptat, păturile mijlocii şi chiar ţărănimea, de aceste simţăminte de afirmare a ţării  şi că  naţiunea devenise o realitate. Obşteştile Adunări – mai ales cea  a Ţării Româneşti –  au arătat  că nu erau dispuse să devină doar instrumente ale puterii protectoare, fiind respinse  sau, cel puţin mult întârziate, proiecte de legi prin care se urmărea aservirea mai accentuată a celor două ţări.

Oricum, modernizarea se reflectase pe plan instituţional şi alinierea  la ţările înaintate se produsese în multe privinţe. Schimbările au fost vizibile, afectând însă mai ales mediul urban. Pe plan cultural, progresele au fost, de asemenea, mari în perioada Regulamentului organic, atât datorită noului cadru instituţional de care se putea beneficia, cât mai ales prin implicarea oamenilor de cultură, în primele rânduri aşezându-se tocmai tinerii intelectuali “moderni”, mulţi formaţi doar  în cele două ţări, plecarea peste hotare implicând cheltuieli pe care nu şi le putuseră permite decât o parte dintre ei. Pe calea culturii, se putuse contribui la ”mersul înainte”, ocolindu-se în parte “furcile caudine”  ale unui regim care, datorită mai ales imixtiunilor şi presiunilor puterii protectoare, îşi păstra şi caracteristici represive. În cursul a mai puţin  de două decenii, au  putut fi formați “modern” zeci de tineri şi mai ales s-a putut difuza mesajul naţional. Oricum, mentalul colectiv al societăţii din spaţiile româneşti era altul după mai puţin de două decenii decât cel fiinţând mai înainte. Românii erau pregătiţi pentru o nouă schimbare şi pentru o mai accentuată integrare în realităţile europene. Saltul care se efectuase se cerea întregit, atât pe planul modernizării, cât mai ales pe cel naţional, al unităţii spre care se aspira. Clarificatoare avea să intervină revoluţia, care avea să înlăture sechele încă remanente şi să deschidă drum mai înainte spre realizarea aspiraţiilor unei tinere naţiuni.