Dacă la New York găsim Statuia Libertăţii (93 metri), la Rio de Janeiro pe cea a lui Hristos Mântuitorul (38 metri), la Bruxelles află statuia lui… Maneken Pis. „Băieţelul” cum mai este supranumit, are puţin peste o jumătate de metru, dar o valoare simbolistică la fel de mare ca şi suratele sale mult mai impozante.

Un document provenit de la arhivele de la Sainte Gudule amintea de existenţa statuii, din piatră, la 1388, sub numele de micul Julien. Denumirea de Maneken Pis apare pentru prima oară într-un document din 1451, păstrat în arhiva primăriei din Bruxelles.

Fiind furată, a fost înlocuită cu statuia din bronz măsurând 61 cm înălţime, realizată de Jerome Duqesnoy în 1619, pe un soclu făcut de  Daniel Raessens.

Pusă la adăpost în timpul bombardamentelor franceze asupra oraşului, a fost reinstalată la locul ei în august 1695, iar pe soclu s-a inscripţionat un citat în limba latină, care în traducere ar suna astfel: „Dumnezeu m-a aşezat pe această piatră ştiind că sunt mai puternic decât duşmanii mei”.

În 1698 a primit primul său costum din partea principelui elector Maximilien Emanuel de Bavaria; de atunci au fost create numeroase vestimentaţii, peste 800 în momentul de faţă, care pot fi admirate la Musee de la Ville de Bruxelles, în Grand Place.

În legătură cu „naşterea” lui Maneken Pis, există mai multe legende.

Prima este cea referitoare la ducele Godfrey al III-lea de Leuwen. În 1142 soldaţii săi, care se luptau cu cu arma­ta lui Berthout de Grimbergen, l-au pus într-un coş şi l-au agăţat într-un copac, pentru a-i stimula în luptă. Se spune că de acolo s-a urinat pe soldaţii adverşi şi aceştia au pierdut bătălia.

Altă legendă plasată în secolul al XIV-lea spune că duşmanii care atacau oraşul se pregăteau să arunce zidurile acestuia în aer. Un copil, pe nume Julien, aflând de acest lucru, s-a urinat pe fitilele ce declanşau explozia, salvând astfel oraşul.

Altă versiune este aceea care spune că monumentul (stauia şi bazinul) au fost dăruite de un comerciant bogat, care a muţumit în acest fel locuitorilor oraşului ce-l ajutaseră să-şi găsească copilul pierdut (găsit desigur în timp ce se urina într-o grădină).

„Băieţelul” a fost victima unor acte de vandalism. În 1745 i-au fost furate hainele de către soldaţii englezi; doi ani mai târziu a fost furat de un grenadier francez. Drept compensaţie, regele Ludovic al XV-lea i-a oferit un costum de marchiz. În 1817 un fost deţinut, Antoine Lycas, a furat statuia pe care a mutilat-o. După ce a fost recuperată a fost restaurată şi repusă la locul ei în 1818. De multe ori studenţii, după organizarea unor farse sau ale unor rămăşaguri, l-au smuls de pe soclu.

Maneken Pis este un simbol al umorului bruxellez dar şi al opoziţiei faţă de război şi de fanatism. De-a lungul timpului „băieţelul” a fost făcut Cavaler al Ordinului Sf. Ludovic, brigadier de onoare în diverse regimente sau Primul ambasador al patrimoniului folcloric şi cultural bruxellez. La anumite ocazii în loc de apă, curgea bere şi vin.

Există şi un echivalentul feminin, tot la Bruxelles: Jaeneke Pis.