Autor: Anamaria Viorica Bălan.
Când a devenit imaginaţia lui Jules Verne realitate şi ce implicaţii au avut asupra societăţii în care trăia invenţiile şi inovaţiile descrise de el? A fost Jules Verne un vizionar sau doar un simplu observator interesat de schimbările tehnologice existente în secolul al XIX-lea? În ce măsură ştiinţa depăşeşte fantezia, respectiv imaginaţia scriitorului? Poate fi considerat Jules Verne un creator de mituri? Este opera sa un îndemn pentru savanţi sau doar o reafirmare a unor chestiuni deja cunoscute? Acestea sunt doar o parte din întrebările la care se încearcă găsirea unui răspuns.
Lăsând la o parte necunoscutele existente, un singur lucru este evident. Jules Verne a reuşit prin călătoriile sale extraordinare să creeze o lume diferită de cea construită de restul scriitorilor contemporani lui, o realitate plină de surprize nebănuite, în care ştiinţa se îmbină cu fantezia. Jules Verne şi-a atras cititorii cu personaje ce se aventurează pe trasee exotice, având la dispoziție o serie de invenții tehnologice.
Opera lui Jules Verne poate fi analizată în raport cu preocupările în domeniul științific din epoca sa, scriitorul dovedind un real interes în ceea ce privește schimbările tehnologice și consecinţele pe care acestea le-ar fi putut avea asupra oamenilor şi a societăţii.
Vaporul cu aburi
Un exemplu este cartea sa Un oraş plutitor, care descrie una dintre cele mai importante inovaţii în transportul maritim de secol al XIX-lea, şi anume trecerea de la veliere (clippers) la vaporul cu abur (steamar), prin utilizarea unei noi surse de energie (aburul) şi a unor noi materiale de construcţie (oţel în loc de lemn).
În Europa, spre deosebire de Statele Unite ale Americii1, navigaţia cu abur debutează în anul 1811, când este lansat la apă primul steamar construit în şantierele navale engleze (la Pittsburgh)2. Este vorba de New Orleans, proiectat de Robert Fulton şi Robert Livingstone. Era o nouă victorie a Angliei, care îşi conserva astfel avansul tehnic al secolului precedent şi faza înaintată a revoluţiei industriale pe care o parcurgea3.
Până la jumătatea secolului al XIX-lea s-a declanşat o competiţie, între Anglia şi Statele Unite ale Americii, în ceea ce priveşte reducerea timpului de navigaţie. În acest context s-a remarcat Isambard Kingdom Brunel (1806-1859, inginer britanic), renumit pentru construcţia căii ferate Great Western Railway – una dintre minunile Angliei victoriene –, a numeroase poduri şi tunele – The Royal Albert Bridge, The Windsor Railway Bridge şi The Maidenhead Railway Bridge – şi pentru rolul jucat în transportul transoceanic atlantic.
Nava engleză Great Western, proiecție a lui Brunel, având o lungime de 72 de metri şi fiind construită din lemn, a fost lansată în anul 1837. A inaugurat un an mai târziu ruta Anglia – New York, contribuind astfel în mod decisiv la victoria britanicilor în cursă transoceanică. Durata unei călătorii era limitată la două săptămâni. A urmat o altă navă – Great Britain (proiectată de același Brunel), lansată la apă în 1843 şi având o lungime de 98 de metri. Aceasta a fost catalogată ca fiind primul vapor cu aburi modern, deoarece era propulsat de un motor cu elice şi avea coca din oţel.
O navă de poveste ce transporta emigranți
Următoarea creație a inginerului britanic a fost Great Eastern (denumită Leviathan, la origine) – cea care a constituit obiectul povestirii lui Jules Verne în cartea mai sus-menționată. Având scop comercial – transportul de emigranți – și fiind destinată călătoriilor spre India şi Australia, această navă a reprezentat primul transatlantic construit în întregime din oţel şi propulsat de forţa aburului. Cu 213 metri lungime, Great Eastern a fost construită la limita extremă a performanţelor tehnice, datorită inovaţiilor introduse de Brunel.
Aflat la bordul navei, într-una din călătoriile efectuate de aceasta, Jules Verne a făcut o serie de observații privind modul de funcționare al acesteia: maşinile lui Great Eastern sunt pe bună dreptate considerate nişte capodopere – era să spun capodopere de ceasornicărie4.
Este interesant de observat descrierea pe care a făcut-o scriitorul francez acestui vapor gigantic. Nava cu aburi era, potrivit acestuia, o capodoperă de construcţie navală. Mai mult decât un vas: un oraş plutitor (de unde vine şi titlul cărţii sale), o bucăţică de comitat, desprinsă din pământul englez, şi care, după traversarea oceanului, se va alipi de continentul american5. Timpul petrecut, dar și aventurile trăite la bordul navei au reprezentat subiect de meditație și s-au materializat în adevărate previziuni chiar înainte de îmbarcarea sa: Îmi închipuiam acea masă enormă purtată de valuri, lupta ei cu vânturile pe care le sfidează, cutezanţa dinaintea mării neputincioase, nepăsarea faţă de talazuri, stabilitatea ei în mijlocul unui element care scutură ca pe nişte şalupe nave de felul lui Warrior şi Solferino. Dar imaginaţia mea se oprea aici. Aveam să trăiesc toate acestea în timpul traversării, şi încă multe altele care nu mai ţin de domeniul maritim6. Imaginaţia sa bogată l-a purtat pe Jules Verne într-o lume de poveste, specifică stilului său literar, o lume în care confruntarea cu natura – întâlnirea vaporului cu apele oceanului – apare ca o consecinţă normală a vieţii.
Deşi prezenţa fratelui său Paul nu a fost semnalată în paginile cărții Un oraş plutitor, se pare că acesta a fost pasager alături de Jules Verne în călătoria efectuată de scriitor la bordul navei Great Eastern, între 26 martie – 9 aprilie 18677.
„Great Eastern” în timpul construcției. 
„Great Eastern” înainte de lansarea la apă.
Pentru scriitor, atent observator al vieţii și al naturii umane, acest vapor gigantic era ceva magic, un veritabil microcosmos al umanităţii: Dacă Great Eastern nu este doar o maşină nautică, dacă e un microcosmos şi poartă o lume întreagă cu sine, un observator nu se va mira că întâlneşte aici, ca pe o scenă de teatru mai mare, toate instinctele, toate trăsăturile ridicole, toate pasiunile omeneşti8. Această afirmaţie a fost confirmată pe parcurs, prin introducerea unui personaj special, doctorul Dean Pitferge, care a deținut rolul de observator al colecţiei de originali pe care întâmplarea i-a adunat la bord.Această lume cosmopolită cu tragediile, conflictele şi pasiunile ei s-a constituit într-un experiment, Jules Verne analizând în profunzime fiinţa umană.
Geografia marină și geografia umană
Personajele sale (căpitanul Fabian Mac Elwin şi prietenul său Archibald Corsican, Harry Drake, doctorul Dean Pitferge) reprezintă adevărate tipuri umane, modelate în funcţie de mediul din care provin şi în care trăiesc. Scriitorul a fost preocupat de mediul înconjurător, ca modalitate de influenţare a cursului acţiunii şi a tipologiei umane. Aşa cum observă Lucian Boia, în cartea sa Jules Verne: paradoxurile unui mit, atunci când concepea un nou roman, scriitorul nu pornea de la crearea unui personaj sau a unei acţiuni bine închegate, ci de la un nou itinerar urmărit pe harta lumii. De data aceasta era vorba de o traversare a Atlanticului, pe ruta Liverpool – New York. Importanţa pe care o acordă geografiei marine rezultă şi din fascinaţia sa pentru călătorii şi în special faţă de călătoriile pe mare, evocate şi în alte cărţi ale sale. Tot Lucian Boia contestă şi caracterul anticipativ al operei lui Jules Verne, considerând că scriitorul francez nu a inventat nimic, toate maşinăriile care apar în romanele sale de aventuri fiind cunoscute sub diverse forme în epocă.
Revenind la Great Eastern, trebuie menţionat faptul că această navă era rezultatul progresului spectacular înregistrat de inginerie în domeniul transportului maritim. Inovaţiile introduse de Brunel, aşa cum apar descrise de către Jules Verne, sunt cât se poate de reale (plasarea cabinelor, nu doar pe punte, ci şi în carena navei; folosirea lucarnelor – un fel de ferestre mici – pentru iluminare; introducerea unui sistem de aer condiţionat) şi au ca rol utilizarea la maximum a spaţiului în vederea oferirii de confort pasagerilor.
Curiozitatea scriitorului este evidentă încă din primele pagini ale cărţii: M-am hotărât atunci să vizitez toate unghierele acestui imens furnicar şi mi-am început plimbarea cum ar face-o un turist în vreun oraş necunoscut…9. Impresionat de dimensiunile vaporului, Jules Verne ajunge să descopere treptat acest admirabil aparat de locomoţie, de unde reiese şi pasiunea lui pentru orice mijloc de transport: balon, tren, submarin sau vapor. În toate romanele sale, Jules Verne a apelat la inovaţiile ce au apărut în transporturi sau pe care el şi le-a imaginat.
Principala sa nedumerire se referă la lucrările de reamenajare a vaporului, în condiţiile în care Great Eastern era construit de dată recentă. Se observă interesul său pentru orice detaliu referitor la istoria uriaşului vapor. Explicaţiile pe care le oferă sugerează cititorului rolul important jucat de nava engleză, la rândul său o inovaţie a tehnicii, în schimbările tehnologice petrecute. Este vorba de folosirea Great Eastern pentru instalarea primului cablu submarin de comunicaţii transatlantice, eveniment ce a implicat o serie de amenajări speciale. Odată cu intenţia de a folosi Great Eastern pentru transportul transoceanic de persoane se impuneau noi amenajări, descrise în amănunt de Jules Verne.
Dacă în ceea ce priveşte alte lucrări, scriitorul dă un imbold oamenilor de ştiinţă prin invenţiile pe care le descrie, el imaginând o lume a viitorului, posibilă peste câţiva zeci de ani, prin referirea la Un oraş plutitor, scriitorul devine un simplu observator al schimbărilor tehnologice existente, al inovaţiilor introduse de Brunel. Prezentul este, în opinia lui Jules Verne, suficient de fascinant pentru a nu trebui să mai apeleze la alte inovaţii: În sfârşit, şi pentru prima dată, cârma urma să fie pusă în mişcare de vapori10.
Coperta primei ediții. 
Ilustrație din prima ediție a „Orașului plutitor”.
Orașul plutitor: realitate, nu ficțiune
Aura de legendă creată în jurul vaporului gigant precum şi tehnologia utilizată de inginerul care a proiectat nava sunt elemente ce au stat la baza cărții Un oraş plutitor, apărută în 1869, la doi ani după călătoria efectuată de Jules Verne la bordul Great Eastern. Ştiinţa nu depăşeşte imaginaţia scriitorului în acest caz, pentru că el descrie ceea ce vede. Inovaţiile tehnologice sunt percepute prin filtrul scriitorului, considerat a fi de către unii specialişti părintele literaturii science-fiction. Jules Verne oferă o bucată de realitate, aşa acum apare ea prin intermediul contactului direct cu schimbările tehnologice existente.
Opera sa a avut un impact masiv la nivelul societăţii secolului al XIX-lea, chiar dacă nu a fost încadrată într-un anume gen11, poate şi datorită modalităţii scriitorului de a vedea lumea şi a de îmbina ştiinţa cu fantezia. Inovaţiile, respectiv invenţiile descrise de el, chiar dacă nu aveau o bază reală sau erau cunoscute deja în epocă sub diverse forme, au impulsionat oamenii de ştiinţă, Jules Verne determinându-i să ia în considerare orice aspect legat de respectivele tehnologii.
În ceea ce priveşte Great Eastern, nava engleză reprezintă pentru scriitorul francez o întruchipare a viitorului. Este Jules Verne un scriitor de science fiction, un vizionar? Poate că da, poate nu. Răspunsul la această întrebare este cu atât mai complicat de dat cu cât se încearcă înţelegerea lumii în care scriitorul a trăit, evenimentele la care a luat parte şi care l-au influenţat. Singurul aspect care contează este acela că, prin opera sa, Jules Verne a stârnit interesul celorlalţi, practic a făcut lumea să se învârtă.
Isambard Kingdom Brunel (1806 – 1859)
A fost unul dintre cei mai mari ingineri englezi din istorie (poate cel mai mare). De numele lui sunt legate lucrări care au revoluționat transporturile și ingineria modernă. Folosind idei și proiecte inovatoare a construit poduri, tuneluri, căi ferate, nave și trenuri. Printre cele mai de seamă realizări ale sale se numără: Great Eastern Railway (calea ferată ce făcea legătura dintre Londra, sud-vestul și vestul Angliei și Țara Galilor), podul suspendat de la Clifton, tunelul Box (cel mai lung tunel de cale ferată din lume la data intrării în folosință în 1841). A lucrat, alături de tatăl său Marc (care era inginer-șef) la construcția faimosului tunel pe sub râul Tamisa (primul tunel pe sub apă din istorie). Nu este de mirare că, în topul celor mai mari britanici realizat de BBC în 2002, Brunel s-a clasat pe locul 2 (în urma lui Churchill).
În Londra există un muzeu dedicat lui Brunel și tunelului pe sub Tamisa (www.brunel-museum.org.uk).
NOTE
1. În 1791, americanului John Fitch i-a fost acordat patentul pentru construirea unui vapor cu aburi (steambot). Ulterior, în 1807, tot un american, Robert Fulton a organizat prima călătorie a navei Clermont pe fluviul Hudson, pe ruta New York – Albany. 2. Steamar-ul a fost asimilat cu mai mult pragmatism şi rapiditate de americani decât de europeni (chiar de la sfârşitul secolului al XVIII-lea), navigaţia cu abur fiind susţinută în SUA printr-un efort financiar major. 3. Lucia Popa, «Cursa transoceanică». Valorizarea spaţiului maritim în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în (La mise-en-valeur de l’espace marin). În: AUSH ist., 2001-2002, nr. 4-5, p. 82. 4. Jules Verne, Un oraş plutitor, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1985, p. 24. 5. Ibidem, p. 5. 6. Ibidem. 7. http://www.julesverne.ca/greateastern.html. 8. Jules Verne, op. cit., p. 5. 9. Ibidem, p. 8. 10. Ibidem, p. 10. 11. Criticii contemporani lui o vedeau ca aparţinând paraliteraturii.