Pieptenele a fost folosit încă din Epoca Pietrei, când omul, pentru prima dată, a creat o unealta pentru a-şi aranja părul. Probabil că prima operaţiune de „pieptănare” a părului a fost… trecerea degetelor prin acesta; deci putem spune că degetele au fost, de fapt, primul pieptene din istorie.

Arheologii au găsit piepteni de acum cinci mii de ani în vechea Persie. De asemenea, egiptenii, grecii, chinezii şi romanii foloseau acest instrument, nu numai pentru îngrijirea părului, ci şi ca obiect decorativ (la chinezi putea să reprezinte un indiciu referitor la rangul celui care îl purta). Şi în nordul Europei era cunoscut pieptenele, în Suedia fiind descoperit un „exemplar” datat cu 2500 de ani î.H. În peninsula Iberică au fost găsiţi piepteni din fildeş, în mai multe morminte, datând din mileniul III î.H.

Primii piepteni au fost cele confecţionaţi din os, fildeş sau lemn; apoi au apărut cei din argint şi cositor. Au fost descoperiţi piepteni datând din perioada 1800-1500 î.H., realizaţi din bronz. La începutul Epocii Fierului pieptenii erau făcuţi din fier, fiind mai mari şi având formă de semiluna, pentru ca la sfârşitul perioadei să fie mai înguşti şi mai uşor de manevrat. Tot acum a apărut şi pieptenele dublu.

Pieptenii erau folosiţi deseori pe post de accesorii. Un foarte preţios pieptene din aur, datând din secolul V î.H., a fost găsit în Ucraina de astăzi (teritoriu în care la acea vreme se găseau sciții). Aşa-numitul „pieptene din Soloka” are pe post de mâner o sculptură în miniatură cu trei bărbaţi, cel din mijloc fiind călare pe un cal, gata să străpungă cu suliţa un animal.

În Evul Mediu s-a realizat un dispozitiv special pentru realizarea pieptenilor. Cu ajutorul acestuia, erau făcuţi piepteni din lemn sau os, care provenea de la coarnele de căprioară sau de la elan.

Însă şi în Antichitate şi în Evul Mediu, pieptenul era utilizat pentru îndepărtarea paraziţilor, precum păduchii sau puricii. Această întrebuinţare era periculoasă pentru ceilalţi, întrucât cei care foloseau în comun un pieptene contaminat puteau împrumuta paraziţii de la unul la altul. S-a spus chiar, că este posibil, ca acest lucru să fi contribuit la răspândirea ciumei negre.

În India a fost descoperit un pieptene prevăzut cu un dispozitiv în care se turna parfum, astfel încât, părul era şi parfumat în timpul operaţiunii.

Pieptenele a devenit practic un instrument indispensabil pentru igiena personală, dovadă fiind numărul mare de astfel de „accesorii”, descoperite peste tot în lume. Chiar şi indienii Navajo, de pe teritoriul Americii de Nord, foloseau pieptenele de lemn, denumit „ya bega” („ucigaşul de păduchi”).

Carapacea de ţestoasă şi oasele de la coarne erau cele mai comune materiale folosite pentru confecţionarea pieptenilor la începutul secolului al XIX-lea. Avantajul folosirii acestor materii prime era aceea că puteau fi încălzite, pentru a deveni moi şi mai uşor de modelat.

În 1869 doi americani, Isaiah şi John Hyatt, au descoperit celuloidul, fapt ce a revoluţionat procesul de fabricare a pieptenilor, aceştia putând fi fabricaţi mai repede şi mai ieftin.

Mihai B., Cornel-C. I.