Există multe dovezi ale faptului că oamenii, încă din preistorie, şi-au acoperit capul, fie din motive practice (pentru a se apăra de soare sau frig), fie din motive religioase. După spusele lui Plinius cel Bătrân, în Grecia antică era răspândită „causia”, o pălărie din fetru cu boruri, de formă conică, preluată de la soldaţii macedoneni. Populară era şi „galerus”, o pălărie ce acoperea partea de sus a capului şi care era prinsă sub bărbie cu şireturi din piele. Mai aproape de ceea ce am numi o pălărie modernă era „petasus”, mai moale şi cu boruri largi, care a fost „exportată” şi la Roma prin intermediul actorilor care interpretau lucrările autorilor din Elada. Cetăţenii de rând purtau cu precădere „pileus”, o pălărie (sau mai degrabă o căciulă) făcută din piele sau lână. De fapt, această „pălărie” era originară din Frigia, de unde a fost adoptată de perşi de la care au preluat-o grecii şi macedonenii în timpul lui Alexandru cel Mare. Ulterior, a ajuns şi la Roma şi a devenit simbolul libertăţii fiind acordată sclavilor în momentul eliberării. Nu este de mirare că pălăria frigiană a devenit şi simbol al revoluţionarilor francezi (cu precădere o purtau iacobinii) la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Şi în Evul mediu pălăria era un articol vestimentar utilizat de multe categorii sociale. Se purtau mai ales scufe, capişoane sau berete, făcute din fetru, catifea sau lână. În funcţie de rangul şi bogăţia posesorului, materialul din care era confecţionată putea fi mai scump sau mai ieftin, în cazul celor înstăriţi pălăria fiind decorată cu blană, broderii şi pietre preţioase. Pălăria a încetat să mai fie doar un articol vestimentar care să protejeze capul, şi a devenit un „accesoriu” la modă, prin care cei bogaţi îşi etalau avuţia şi puterea. În Veneţia, spre exemplu, doar dogelui îi era îngăduit să poarte o pălărie de culoare roşie. Papa Inocenţiu al IV-lea a hotărât la Concliul de la Lyon, din 1245, că pălăria „galerum” va fi purtată de cardinali ca semn distinctiv al funcţiei lor.

În secolul al XV-lea fetrul s-a impus ca material pentru realizarea pălăriilor, fiind pe placul nobililor şi al capetelor încoronate. Regele Carol al VII-lea al Franţei apare reprezentat într-o pictură aflată la Luvru purtând o impozantă pălărie de fetru cu blană de castor. Francezii îşi decorau pălăriile cu catarame şi pene în timp ce germanii au introdus moda borului ridicat, iar spaniolii au „lansat” pălăriile înalte, de formă conică. Puritanii englezi purtau pălăriile înalte numite „capotain”.

În secolul al XVII-lea, se întâlnesc în general două categorii de pălării: cele „scorţoase”, conice şi cele moi, rotunde. În ultima categorie intrau şi pălăriile muschetarilor, cu zorzoane şi penaj. În a doua jumătate a secolului, pălăria a devenit un fel de articol vestimentar „auxiliar” din cauza… perucii. Pălăria era purtată mai mult sub braţ, fiind folosită mai ales în momentul reverenţelor sau pe post de … evantai.

Secolul al XVIII-lea a adus o „revoluţie” în domeniu, în urma apariţiei bicornului şi tricornului. Primul avea să se impună în timpul Revoluţiei franceze, când i s-a schimbat şi poziţia de aşezare pe cap: dacă până atunci se purtase cu un vârf în faţă şi unul în spate, acum se poartă cu vârfurile pe lateral.

• 

• 

La sfârşitul aceluiaşi secol a apărut şi jobenul. Se pare că apariţia lui se datorează unui croitor din Canton (China) însă popularitatea cea mai mare a cunoscut-o în Anglia. În 1823, Antoine Gibus a inventat jobenul – clac, ce se plia şi putea fi mai uşor de depozitat.

La mijlocul secolului al XIX-lea pălăria devenise un obiect vestimentar indispensabil şi niciun bărbat nu ieşea în public fără acest articol. În decursul anilor, forma şi dimensiunea pălăriilor a tot evoluat. Dintre tipurile de pălării care au avut mare succes amintim: pălăria „Bowler” (cu calota rotundă şi borurile ridicate); pălăria „Lobbia” (cu calota adâncită la mijloc; numele îi vine de la Cristiano Lobbia, un deputat în parlamentul italian, care în timpul unei confruntări electorale mai încinse, a fost lovit cu bastonul în cap de un adversar. În urma loviturii, calota s-a deteriorat, însă un comerciant întreprinzător a profitat de publicitatea ce s-a făcut în jurul evenimentului şi a lansat un nou model de pălărie); pălăria „Homburg” (în fapt ceea ce am numi o pălărie „clasică”; popularitatea acesteia se datorează regelui Angliei, Eduard al VII-lea); pălăria „Panama” (confecţionată din frunze de palmier toquila); pălăria de pai (apărută la începutul secolului XX în Italia); pălăria „Fedora” (asociată cu imaginea unor mari actori precum Humphrey Bogart sau Gene Kelly sau a unor personaje ca Indiana Jones sau Dick Tracy).

Mihai Bozgan; Cornel Ilie