Autor: Mihai Bozgan.
Hieroglifele egiptene şi scrierile din Vechiul Testament nu amintesc despre existenţa unui articol vestimentar care să acopere sau să protejeze picioarele (în afară de încălţăminte). Poetul grec Hesiod, în secolul VIII î.H., când descrie viaţa cotidiană a unui fermier, îi recomandă acestuia să se protejeze de frig, făcându-şi încălţăminte din piele de animal, cu blana la interior.
Pseudo-şosetele romane
În secolul I î.H. apare la romani un fel de pseudo-şosetă – fâşii de textile sau piele care erau înfăşurate în jurul tălpii şi gleznelor. De obicei, erau purtate de femei, copii şi bătrâni, pentru că erau considerate ca un semn de slăbiciune, astfel că soldaţii nu le foloseau. Pe la mijlocul secolului I d.H, romanii au văzut că galii şi celţii purtau la rândul lor picioarele înfăşurate în aceste fâşii (bracae), atât pentru a se proteja de frig, dar şi pentru a se feri de eventualele răni provocate în timpul mersului prin pădure. Romanii au adoptat la rândul lor această „modă”.
O descoperire de la Vindabola a scos la iveală un articol vestimentar care se aseamănă cu o şosetă clasică. Se pare că a aparţinut unui copil, era făcută din lână, ajungând până la gleznă. Tot din secolul I d.H. datează şi câteva tăbliţe, primite de un soldat roman staţionat la zidul lui Hadrian, în care sunt menţionate şosetele (soccus), trimise pentru a se proteja de frig, din Italia. Saxonii, în secolul V, purtau şosete scurte din material textil sau piele (stocc).
Treptat, acest articol vestimentar şi-a schimbat forma, dimensiunile şi aspectul, pe măsură ce a devenit din ce în ce mai popular. Ciorapii puteau să acopere doar pulpa sau erau lungi până pe coapsă, puteau să aibă talpă sau să nu aibă (caz în care se prindeau cu o sfoară de laba piciorului), puteau fi coloraţi – fie aveau dungi de diferite culori, fie se purtau chiar ciorapi de culori diferite. Deja în secolul al XVI-lea şosetele deveniseră un articol vestimentar comun, fiind purtat inclusiv de copii şi de ţărani. Şosetele şi ciorapii de lână erau cei mai populari.
Revoluţia ciorapului elastic
O mare „revoluţie” a fost descoperirea ciorapului elastic. William Lee, englez din Calverton, a realizat prima maşină de tricotat în 1589. La sfârşitul secolului al XVII-lea Anglia exporta între 1 – 2 milioane de perechi anual în toată Europa.
Treptat, ciorapii bărbăteşti s-au transformat în … izmene, strânse pe picior, pe care îl acopereau în întregime (de la brâu până la talpă – inclusiv). Erau făcute din mătase, lână sau catifea, colorate şi deseori decorate cu tot felul de zorzoane. Moda aceasta s-a manifestat până în secolul al XVII-lea.
În secolul al XVI-lea a apărut „stilul” veneţian – ciorapi tricotaţi care se terminau sub genunchi, fiind susţinuţi de jartiere. Henric al VIII-lea se mândrea cu o pereche de ciorapi tricotaţi, dar de origine… spaniolă. Maria Stuart purta o pereche de ciorapi lungi albi tricotaţi, susţinuţi de jartiere verzi, în momentul execuţiei sale (1586). Regina Elisabeta I purta deseori două perechi de ciorapi – una de mătase peste una tricotată – pentru a se proteja de transpiraţie. Moda ciorapilor cu jartieră s-a menţinut până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Dacă în secolul al XVIII-lea ciorapii erau în general albi, în secolul următor, în Anglia, bărbaţii trebuie să poarte ciorapi negri (mai ales după moartea lui Albert, soţul reginei Victoria, în 1861).
Ciorapii lungi au revenit în forţă în moda feminină în anii’ 20 ai secolului XX, când fustele scurte au creat premisele necesare. În anii ’30 – ’40, odată cu apariţia nylonului, supremaţia mătăsii s-a dus. Noul material s-a impus definitiv după al Doilea Război Mondial. Ca o dovadă a popularităţii de care se bucura acest articol este faptul că, în perioada de restricţii din timpul conflagraţiei mondiale, femeile îşi desenau o linie neagră cu creionul pe picior, pentru a lăsa impresia că poartă ciorapi.