Revista franceză L`Illustration a abordat deseori în paginile sale şi chestiuni legate de situaţia politică, economică, socială sau culturală a României. Iată modul în care publicaţia a relatat momentul revenirii în ţară şi încoronării lui Carol al II-lea.

O lovitură de stat, care este în egală măsură şi o lovitură de teatru, a avut loc în România: prinţul Carol (Charles) s-a întors pe neaşteptate la Bucureşti, cu avionul, fiind proclamat rege de Reprezentanţa Naţională, pe 7 iunie.

Se cunosc circumstanţele în care moştenitorul coroanei a renunţat la drepturile sale şi a acceptat un exil de zece ani.  L`Illustration, în numărul din 31 decembrie 1927, a arătat pe larg toate fazele acestei tragedii de palat, încheiată prin actul solemn de la 4 ianuarie 1926, când Reprezentanţa Naţională a reglementat succesiunea la tron. La moartea regelui Ferdinand, în iulie 1927, nepotul său a fost proclamat rege, sub numele de Mihai I, sub tutela unui Consiliu de Regenţă.

După această dată, prinţul, retras în Franţa, unde s-a stabilit la Bellême-Saint-Martin, lângă Nogent-le-Rotrou, nu a încetat niciodată să susţină că a fost îndepărtat cu forţa şi că aşteaptă momentul potrivit pentru a se întoarce. Acest moment a venit. Dar nu ar fi avut succes dacă nu ar fi fost asentimentul tacit al guvernului. De câtva timp, negocieri secrete au avut loc. Prinţul Carol a fost la Viena unde s-a întâlnit cu fosta sa soţie, prinţesa Elena a Greciei, cu care s-a împăcat. O condiţie formală pentru întoarcere, pe care prinţul a acceptat-o, a fost să o abandoneze pe Dna Lupescu, femeia cu care trăia.

Pe scurt, pe 6 iunie, în mare secret, prinţul Carol a părăsit palatul de la Bellême. De dimineaţă, a ajuns la Bourget, s-a urcat într-un avion francez, care l-a adus la Bucureşti, după ce a făcut o escală la Cluj. După sosirea în Capitala României, la ora 6 seara, a luat legătura cu D. Maniu şi cu liderii tuturor partidelor politice, mai puţin partidul liberal. La ora 7, D. Maniu a demisionat şi un guvern provizoriu a fost constituit, pentru 24 de ore, sub conducerea ministrului Afacerilor Străine, D. Mironescu; Reprezentanţa Naţională s-a reunit şi, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi – singuri liberalii au absentat – a abolit actul de la 4 ianuarie 1926 şi toate prevederile sale, proclamându-l pe fiul cel mare al lui Ferdinand I, rege al României sub numele de Carol al II-lea. Regenţii au demisionat. Regele Mihai, considerându-se că nu a domnit niciodată, a devenit prinţ ereditar. Cabinetul Mironescu, îndeplinindu-şi sarcina, s-a retras. Noul rege a mers la palatul legislativ unde a jurat pe Constituţie şi a ţinut un discurs vibrant, aclamat de cei prezenţi. El a făcut aluzii la cei care au încercat să rupă legăturile sale cu poporul român, dar a dat asigurări că a revenit în ţară fără resentimente şi fără să caute să se răzbune. Regele a început deja consultările şi l-a însărcinat pe D. Maniu cu formarea noului cabinet, care fără îndoială că va fi doar „prefaţa” unui guvern de largă concentrare, în care vor intra reprezentanţi ai tuturor partidelor. Liberalii sunt divizaţi: o parte au protestat vehement împotriva revenirii lui Carol, alţii, printre care fiul lui Ion Brătianu, înclină să se înţeleagă cu regimul care pare să se potrivească cu voinţa poporului.

 (L`Illustration, 14 iunie 1930)

Câteva consideraţii:

• dacă în România s-a folosit termenul de „restauraţie”, presa din străinătate, după cum se vede, a catalogat evenimentul drept „lovitură de stat”. Având în vedere că în Constituţie se spunea clar că regele domneşte până la sfârşitul vieţii sau până abdică, iar Mihai era în viaţă şi nu abdicase, se poate considera că aprecierea ziariştilor străini a fost corectă.
• Reprezentanţa Naţională l-a proclamat rege pe Carol pe data de 8 iunie, nu pe 7. Autorul articolului pare să aibă însă o problemă cu „timpii”: avionul a aterizat la Bucureşti pe 6 iunie în jurul orei 22, întâlnirea cu Maniu a avut loc la ora 1, demisia guvernului a fost înaintată la ora 18.00 (dar pe 7 iunie), noul guvern a depus jurământul la ora 21.30 (tot pe 7 iunie).
• Revenirea lui Carol în ţară a fost o problemă mult mai complicată decât lasă să se înţeleagă articolul. Nume importante din lumea politică şi economică s-au implicat în acest proces; nu atât guvernul, cât mai ales unii membri marcanţi ai Partidului Naţional Ţărănist (Ion Mihalache, Grigore Iunian etc.) au sprijinit „restauraţia”, în timp ce Iuliu Maniu (preşedintele Consiliului de Miniştri) dorea o altă formulă: Carol să intre în regenţă, să se împace cu regina Elena şi să „uite” de Elena Lupescu. Nu a avut succes pe niciun plan!
• Ca să „compenseze” detronarea lui Mihai, Parlamentul i-a acordat acestuia, pe lângă calitatea de moştenitor, titlul de „Mare Voievod de Alba Iulia”, pe care Nicolae Iorga l-a catalogat drept „nepotrivit” şi „ridicol”. Nicolae Titulescu avea să afirme mai târziu că România este ţara în care „tronul se moşteneşte din tată-n fiu şi din fiu în tată”.
• Noul guvern condus de Iuliu Maniu a depus jurământul pe 13 iunie 1930. Nu a rezistat nici patru luni de zile.
• Gheorghe Brătianu a fost exclus din Partidul Naţional Liberal. Aveau să treacă mai bine de trei ani până când PNL-ul să ajungă din nou la guvernare (14 noiembrie 1933).

Cornel Ilie