Pe 17 februarie 1975, Chivu Stoica, unul dintre liderii de seamă ai Partidului Comunist, îşi lua viaţa, împuşcându-se cu o armă de vânătoare (deși au existat numeroase voci care au afirmat că a fost „ajutat” să facă acest gest). Evident, conducerea de partid şi de stat, a comandat o anchetă, care a ajuns la concluzia că… mortul este vinovat! Şi că moralitatea cadrelor de partid, mai ales a celor de conducere, trebuie verificată cu stricteţe, pentru a se evita în viitor alte situaţii care să pună partidul într-o lumină proastă. Iată în continuare raportul prezentat de Ilie Verdeţ, în şedinţa plenară a Comitetului Central, din 14 aprilie 1976.
Tov. Nicolae Ceauşescu:
(…) Acum, tovarăşi, avem un punct – unele probleme ale vieţii interne de partid. Este vorba de o informare pe care am considerat că e bine s-o prezentăm plenarei Comitetului Central în legătură cu Raportul Comisiei însărcinate de Comitetul Politic Executiv, care a analizat împrejurările sinuciderii lui Chivu Stoica (…).
Are cuvântul tovarăşul Ilie Verdeţ (…).
Tov. Ilie Verdeţ:
Cu privire la împrejurările în care a decedat Chivu Stoica.
Pentru elucidarea împrejurărilor în care a decedat Chivu Stoica, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a numit o comisie formată din membri ai Comitetului Politic Executiv, care în urma cercetărilor efectuate a constatat următoarele:
În seara zilei de 17 februarie 1975 şi în jurul orei 22.00, organele Ministerului de Interne au fost informate de către directorul Spitalului Elias că la camera de gardă s-a primit un telefon de la numita Roman Doina, care a relatat că în timp ce vorbea la telefon cu Chivu Stoica a auzit un zgomot puternic, după care telefonul s-a blocat. Imediat după acest anunț s-a deplasat în strada Cehov nr. 8, sectorul 1 Bucureşti, un colectiv format din lucrători ai Ministerului de Interne şi ai Procuraturii, condus de primul locţiitor al procurorului general, care împreună cu medicul legist au stabilit că Chivu Stoica s-a sinucis prin împuşcare în ziua de 17 februarie 1975, în jurul orelor 21.00, folosindu-se de o armă de vânătoare.
De menţionat, că la sosirea organelor de stat în aceeaşi locuinţă se găsea Maria Manolescu Chivu cu fiica şi că fiind întrebată „ce s-a întâmplat?” a afirmat că nu cunoaşte nimic.
Trecându-se la identificarea persoanei care a anunţat spitalul Elias despre acest eveniment, s-a stabilit că Roman Doina a fost cunoscută de Chivu Stoica încă din 1962, având cu acesta întâlniri sporadice. Din luna mai 1974, când această femeie s-a prezentat la Chivu Stoica sub pretext de a-i solicita anumite ajutoare, relaţiile dintre ei au devenit intime şi tot mai frecvente.
Pentru a ascunde natura acestor relaţii, Chivu Stoica a prezentat-o în toate împrejurările pe această femeie ca fiind nepoata sa.
Din cercetările efectuate a rezultat că în realitate Roman Doina este născută Zarzără la 18 octombrie 1940 în Bucureşti, funcţionară la Direcţia de telecomunicaţii a municipiului Bucureşti şi este divorţată din 1970. Tatăl ei este preot şi secretar al Consiliului parohial din oraşul Slatina, judeţul Olt. Roman Doina nu se află în nici un grad de rudenie cu Chivu Stoica.
Continuând aceste legături imorale, Chivu Stoica i-a permis lui Roman Doina să-l însoţească în diferite deplasări pe care le făcea în judeţe, în concedii de odihnă şi chiar în sediile partidului. În acest fel, Roman Doina lua cunoştinţă cu unele aspecte ale activităţii de partid desfăşurată de Chivu Stoica în ilegalitate şi în prezent, precum şi cu alte probleme ale vieţii sale particulare.
Chivu Stoica se plângea acestei femei că relaţiile sale cu familia sunt anormale, că soţia sa, Maria Manolescu Chivu, are o atitudine de dispreţ faţă de el şi că doreşte să divorţeze şi să se căsătorească cu ea.
În ultimul timp, prezenţa lui Roman Doina devenise aproape permanentă la domiciliul lui Chivu Stoica. În această situaţie, Chivu Stoica a intentat acţiune de divorţ.
Încă înainte de a se pronunţa hotărârea, el a permis acestei femei să-şi însuşească numeroase bunuri ale sale, precum şi decoraţiile conferite lui de ţara noastră cât şi de alte state, care au fost transportate la domiciliul Doinei Roman, în Calea Victoriei unde avea locuinţa.
După intentarea acţiunii de divorţ, Chivu Stoica a cerut Mariei Manolescu să părăsească locuinţa. Ea a refuzat însă să părăsească domiciliul, cu toate că la indicaţia lui Chivu Stoica din locuinţă au fost evacuate mobila şi alte bunuri, iar ei i s-a repartizat un alt apartament.
În discuţiile ocazionale cu diferiţi tovarăşi, cât şi din acţiunea de divorţ, Chivu Stoica se plângea de neînţelegerile din familie, de purtarea necuviincioasă a soţiei sale Maria Manolescu, arătând că prin această căsătorie ea a urmărit de fapt realizarea unor profituri materiale cât şi sociale.
La puţin timp, relaţiile acestora s-au înrăutăţit, Maria Manolescu comportându-se brutal, jignindu-l şi înjosindu-l, raporturile de familie rezumându-se – din cele relatate de Chivu Stoica în acţiunea de divorţ – numai la pretenţii financiare şi construirea pentru ea a vilei de la Vălenii de Munte.
La data de 30 ianuarie 1975 Chivu Stoica s-a internat în Spitalul Elias, Roman Doina era singura persoană căreia el i-a permis să-l viziteze. În ziua de 17 februarie 1975, Chivu Stoica, deşi nerestabilit complet, a părăsit spitalul. În aceeaşi zi el a avut o întrunire cu Roman Doina, după care a plecat la domiciliu în jurul orelor 20.00. La orele 20.30 el a avut o convorbire telefonică de aproximativ o jumătate de oră cu Roman Doina, în timpul căreia a afirmat că s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor.
În concluzie, cercetările efectuate au stabilit că Chivu Stoica s-a sinucis urmare a decăderii sale morale, a unei stări de încordare şi tensiune, oglindită într-o viaţă anormală de familie cu repetate certuri şi conflicte. Toate acestea s-au petrecut pe fondul unei stări de sănătate în agravare, urmări directe ale comportamentului său general, materializate în tulburări de memorie şi modificări ale echilibrului psihic.
Acestea sunt faptele. Trebuie menţionat că şi în alte perioade ale vieţii sale, Chivu Stoica a avut comportări necorespunzătoare cu demnitatea şi atitudinea morală a unui activist de răspundere al partidului. Aceste comportări au fost stimulate şi de starea generală de lipsă de exigenţă partinică faţă de profilul moral al unui membru din conducerea partidului ce s-a manifestat în anii dinaintea Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român.
Încă din perioada imediat premergătoare Congresului al IX-lea, lui Chivu Stoica i s-a pus în vedere să pună capăt unor astfel de abateri de la normele eticii comuniste şi să păşească pe calea unei vieţi personale sănătoase. Dar aşa cum demonstrează cele întâmplate, Chivu Stoica n-a avut tăria de a păstra o atitudine morală cerută unui comunist, şi cu atât mai mult unui activist căruia partidul i-a încredinţat sarcini de mare răspundere.
Analizând acest caz, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a apreciat că trebuie trase serioase învăţăminte pentru organele şi organizaţiile de partid. Este necesar înainte de toate să se manifeste exigenţă neşovăitoare faţă de profilul moral al cadrelor de partid, faţă de comportamentul lor în societate, în familie şi în viaţa personală în general.
Respectarea cu stricteţe a principiilor moralei comuniste, principii înscrise în Codul eticii şi echităţii socialiste, reprezintă obligaţia fundamentală pentru fiecare comunist, oricare ar fi locul lui în ierarhia de partid sau de stat. Mai mult decât atât, în cadrul membrilor de partid investiţi de partid cu mari răspunderi şi care sunt datori să constituie un exemplu prin întreaga lor viaţă şi activitate, exigenţa partidului trebuie să fie şi mai mare. În politica de selecţionare şi promovare a cadrelor, este necesar ca organele de partid să considere drept unul din criteriile esenţiale comportamentul moral al cadrelor, atitudinea lor în viaţa personală. Este necesar, totodată, să se manifeste o preocupare sporită pentru educarea tuturor membrilor de partid în spiritul principiilor eticii comuniste, pentru afirmarea acestora ca principii de bază ale societăţii socialiste în spiritul orientărilor cuprinse în documentele celui de-al XI-lea Congres al Partidului Comunist.
Tov. Nicolae Ceauşescu:
Să închidem această problemă. Sigur, nu e vorba să discutăm, dar dacă sunt tovarăşi care au vreo întrebare, ceva? Nu cred că este cazul să facem o discuţie pe această problemă. Nu s-a ştiut. El a spus că este nepoata lui. Sigur că asta ne arată că trebuie, într-adevăr să fim ceva mai exigenţi şi să verificăm mai bine afirmaţiile, dar există şi o anumită încredere. Sigur, concluziile sunt cele care Comitetul Politic Executiv le-a stabilit pentru viitor (…).
(ANIC, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 30/1976)
Chivu, Stoica
