Autor: Călin Hentea.

Definiție. Acte deosebit de cumplite, crude, violente comise îndeosebi pe timp de război. (Wehmeier, 2000, p. 65). Datoriă impactului său emoțional puternic, sintagma de ”atrocițăti comise” este folosită îndeosebi în relatările corespondenților de război și în exprimările unor politicieni, care doresc să scoată în evidență gravitatea unor situații conflictuale deosebite, intolerabile. Este folosit și conceptul de ”propagandă a atrocităților” – atrocity propaganda” asociat de obicei acțiunilor teroriste, pentru a desemna încercarea de a influența o anumită audiență prin săvârșirea de atrocități și mediatizarea acestora.

Istoric. La lansarea primei cruciade (dar și a următoarelor) în 1095, de către Papa Urban al II-lea printr-o mare ceremonie religioasă la Clermont, în Franța, emoțiile participanților și entuziasmul lor mobilizator a fost puternic stimulat prin descrierea unor atrocități pretins a fi săvârșite de sarazinii necredincioși asupra creștinilor din Țara Sfântă (Taylor, 1995, p. 73; Thomson, 1999, p 135). La rândul lor, otomanii au fost intens demonizați prin atribuirea săvârșirii unor atrocități asupra creștinilor prin descrieri și gravuri în literatura și iconografia occidentală, (gravura ”Masacrul inocenților” este una dintre cele mai cunoscute) a secolului XVI. Autorii austrieci au fost dintre cei mai prolifici pe acest subiect, deoarece ei erau primii occidentali amenințați de expansionismul Imperiului otoman (Thomson, 1999, p.170). Acuzații publice sistematice în scop propagandistic privind comiterea de atrocități au fost create și lansate în timpul Primului Război Mondial de serviciul de propagandă britanică de la Crewe House din Londra condus de lordul Northcliffe referitoare la germani. Les Boches au fost înfățișați drept niște ”bestii de huni”, sălbatici și fără milă, care violau femeile și fabricau explozibil din corpul soldaților morți (Taylor, 1995, p.180). Aceste acuzații propagandistice nedovedindu-se după război, alături de neonorarea promisiunilor politice britanice față de germani au fost decontate în perioada interbelică și înaintea declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, dezamăgirea față de perfidul Albion favorizând pacifismul păgubos, ascensiunea și succesul politicii agresive a lui Hitler. Fără a avea dovezi palpabile, aliații s-au ferit în campaniile lor propagandistice din cel de-al Doilea Război Mondial de afirmații fără acoperire. După război însă, atrocitățile reale săvârșite de naziști, dar și de japonezi (într-o mai mică măsură), au fost dovedite și expuse sfidând orice imaginație și provocând un imens șoc emoțional asupra opiniei publice internaționale. Simpla utilizare a termenului de atrocități într-un discurs public postbelic a ajuns astfel să aibă un impact emoțional cert și imediat. În acest context, cele două impresionante fotografii-document făcute în timpul Războiului din Vietnam de fotoreporterii Associated Press în 1968 înfățișând atrocități săvârșite de aliații americanilor (șeful poliției sud-vietnameze împușcând pe stradă un prizonier din Viet-cong) sau de aviația americană (fetița vietnameză fugind complet debrăcată și înnebunită de groază de un bombardament cu napalm) au avut o foarte mare contribuție la intensificarea protestelor anti-război (Taylor, 1995, p. 273). Acuzațiile de atrocități diseminate în întreaga lume pe canale mediatice internaționale prin intermediul unor firme specializate de relații publice au servit la începutul anilor 90 pentru legitimarea unor intervenții militare multinaționale. A fost cazul ”dovezilor” atrocităților săvârșite de armata irakiană împotriva civililor din Kuweit în 1990 prezentate de firma Hill & Knowlton (Hentea, 2000, p. 145) sau a demonizării sârbilor din Serbia sau din Bosnia în războaiele civile din spațiul fostei R.S.F. Iugoslavia din anii 1991-1995. Sârbii au avut mult de suferit prin asocierea de către comunitatea internațională a percepției represaliilor săvârșite de aceștia împotriva croaților sau musulmanilor bosniaci cu barbariile naziste ca urmare a acțiunilor firmei Ruder Finn angajată ca furnizor privat de servicii de relații publice în beneficiul guvernelor de la Zagreb și Sarajevo între 1992 și 1993 (Hentea, 2000, p. 178). Îndeosebi autointitulata organizație sunită ISIS ce și-a extins controlul în 2014 asupra unei părți din Siria și din nordul Irakului s-a făcut remarcată prin numeroase atrocități și execuții în masă asupra șiiților și creștinilor pe care le-a făcut publice pe Internet în scop de intimidare.

Conexiuni propagandistice. Așa numita ”propagandă a atrocităților” (atrocity propaganda) a fost încă din Evul Mediu una dintre cele mai eficace forme de propagandă, deoarece face apel la instinctele primare de autoapărare ale omului. Într-o societate globală în care informația sub formă de cuvânt, sunet sau imagine se poate transmite în timp real pe canalele publice ale televiziunilor internaționale sau private ale comunicării pe Internet și în afara oricăror restricții sau verificări prealabile, acuzațiile și respectiv dovezile săvârșirii de atrocități sunt accesibile oricui și pot prolifera nestingherite în scopuri propagandistice. Imaginile unor teribile atrocități săvârșite tocmai pentru a fi filmate și difuzate sunt postate pe Internet îndeosebi de organizațiile teroriste (ex. decapitările ostatecilor occidentali postate în 2014 de către organizația ISIS), cum este cazul Al Qaeda, în scopul intimidării și șantajului pentru atingerea obiectivelor lor politice. Pe de altă parte, simpla acuzație de atrocități, suficient de intens și credibil repetată la nivel internațional, a produs adesea o asemenea emoție în opinia publică internațională, încât acest act de propagandă s-a dovedit a fi suficient pentru luarea unor decizii politice de declanșare a unor operațiuni militare, fără a se mai aștepta dovezi sau confirmări.

Foto: Executarea publică pe străzile din Adrianopol a bulgarilor de către trupele otomane, ilustrată într-o gravură din ziarul de epocă ”Resboiul” din 28 septembrie 1877, sub titlul ”Cruzimile turcilor”.

*Bibliografia poate fi consultată la primul articol din serie („Dicționar politic: agitația”).