Autor: Călin Hentea.

Definiție. Metodă extremă de a influența comportamentul, atitudinea sau reacțiile unei anumite audiențe țintă prin intimidarea, descurajarea sau înfricoșarea acesteia prin asasinarea unei personalități semnificative din punct de vedere politic. Din considerente politice, acest tip de asasinat nu este întotdeauna asumat public de inițiatorii sau făptuitorii crimei în momentul comiterii faptei, deși responsabilitatea este evidentă pentru cei vizați. Asasinatul politic constituie o practică distinctă față de teroarea în masă sau de lichidarea unui oponent politic prin înscenarea unui proces judiciar public sau secret, procedee având în general același scop de intimidare sau descurajare.    

Istoric. Încă din Antichitate și Evul Mediu asasinatul politic a fost practicat pentru eliminarea fizică a unei personalități politice nedorite sau stânjenitoare, intimidarea, sau descurajarea celor atașați de acel lider sau idee; uneori asasinatul politic se executa prin tortură și/sau execuție publică pentru amplificarea efectelor emoționale. De la începutul secolului XX, atunci când datorită emancipării societății astfel de procedee nu mai erau posibile, fiind privite ca niște barbarii, asasinatul motivat politic și cu scop de inhibare în masă a fost încredințat de obicei serviciilor sau organizațiilor secrete. Unul din primele acte de acest fel a fost asasinarea în 1865 a președintelui Abraham Lincoln care abolise sclavia.

Imediat apoi, în 1881,  a fost asasinat țarul Alexandru al II-lea care-i emancipase pe șerbii. Impresionant a fost mai les asasinatul ordonat de Lenin personal în plin Război civil, în iulie 1918, a țarului Nicolae al II-lea și a familiei acestuia, în scopul descurajării facțiunilor ce luptau pentru restaurarea țarismului, țarul fiind perceput drept un simbol viu antibolșevic. Tot Lenin a inițiat crearea unui laborator pentru otrăvuri destinat eliminării opozanților politici (Courtois, 2008, p. 127) și care va fi integrat în 1937 în NKVD sub numele de laboratorul de toxicologie nr. 12. O victimă cunoscută a asasinatului politic pe model rus a fost opozantul stalinist și vechi combatant bolșevic, Leon Troțki, ucis cu violență în august 1940 în Mexico City de agenți NKVD, din ordinul lui Stalin. Pe lista asasinatelor de lideri politici emblematici se regăsesc: Alexandru, regele Serbiei (ucis de proprii săi ofiţeri la 10 iunie 1903), arhiducele Austriei, Franz Ferdinand (asasinat la Sarajevo la 28 iunie 1914 de un tânăr extremist sârb, Gavrilo Princip), Mahatma Gandhi (ucis de un extremist hindus la 30 ianuarie 1948), preşedintele SUA John Fitzgerald Kennedy (asasinat în condiţii neelucidate la Dallas la 23 noiembrie 1963), pastorul de culoare Martin Luther King (asasinat la Memphis la 4 aprilie 1968), candidatul la preşedenţia SUA Robert Kennedy (împuşcat la 6 iunie 1968 în fața camerelor de televiziune), premierul spaniol Carrero Blanca (ucis de un comando ETA la 20 decembrie 1973), premierul Italiei Aldo Moro (asasinat la 9 mai 1978 de organizația teroristă ”Brigăzile Roşii” după ce fusese răpit), preşedintele Egiptului Anwar El Sadat (ucis de militari fundamentalişti islamici la 6 octombrie 1981, în timpul unei parade militare), premierul indian Indira Gandhi (ucisă de garda personală infiltrată cu extremişti Sikh la 31 octombrie 1984) sau primul ministru israelian Yitzhak Rabin (împuşcat în public de un extremist evreu la 4 noiembrie 1995). Semnificativă este denumirea de ”măsuri active”, pe care astfel de acțiuni le aveau în nomenclatorul KGB. Multă vâlvă a făcut în 1987 asasinarea la Londra în septembrie 1987 a opozantului bulgar Gheorghi Markov otrăvit printr-o înțepătură cu o umbrelă de un agent bulgar cu sprijin logistic de la KGB, sau tentativa de asasinare pe 13 mai 1981 a papei Ioan Paul al II-lea de către un fanatic turc, în realitate manipulat de serviciile secrete sovietice și bulgare. În România, asasinatul politic cu valențe simbolice și efecte teroriste a fost practicat de Mișcarea legionară creată de Corneliu Zelea Codreanu la 24 iunie 1927, care a recurs la asasinarea în public pe peronul gării din Sinaia a primului ministru I.G. Duca în 1933 și în București a primului ministru Armand Călinescu în 1939. După preluarea puterii Garda de Fier a trecut la pogromuri sălbatice în București și la asasinarea în secret a demnitarilor opozanți Nicolae Iorga și Virgil Madgearu pe 26/27 noiembrie 1940.

Toate aceste asasinate ale unor şefi de stat sau de guvern – care nu se încadrează în  trăsăturile caracteristice terorismului anului 2001 – au fost executate de indivizi fanatizaţi sau organizaţii extremiste şi au urmărit fie anumite obiective politice precise (înlăturarea de la putere a unor lideri nedoriti), fie pedepsirea capitală a celor în cauză pentru culpe morale, politice sau religioase de natură locală sau naţională. Chiar și după încheierea Războiului Rece practica asasinatului politic a continuat în Federația Rusă, elocvente fiind cazurile ziaristei opozante președintelui Putin și politicii ruse în Cecenia, Anna Politkovskaia împușcată la Moscova în 2006, otrăvirea la Londra a transfugului KGB, Alexandr Litvinenko, și tentativa de otrăvire la Kiev a președintelui ucrainean Viktor Iuscenko. Tot în seria asasinatelor politice din spațiul rus se înscrie și împușcarea la 28 februarie 2015 la Moscova a lui Boris Nemțov, liderul opoziției anti-Putin, eveniment ce a suscitat imediat vii reacții internaționale, precum și speculații propagandistice. Spre deosebire de asasinatele de sorginte sovieto-rusă care au fost executate de obicei în umbră, cele americane au fost săvârșite în public, pentru obținerea unui efect emoțional cât mai puternic.

Conexiuni propagandistice. Asasinatul politic ca armă de propagandă are în general două tăișuri, în sensul că poate duce la efecte contrare celor scontate. Spre exemplu, în loc de a intimida și a descuraja un anumit grup de activiști pentru o cauză ostilă puterii, asasinarea liderului politic poate duce la îndârjirea aderenților și la transformarea celui ucis într-un martir cu putere de simbol mobilizator. Deși asasinatul politic rămâne un procedeu de actualitate, au apărut și alte soluții mai curate și mai eficiente, executate tot de către serviciile secrete, precum discreditarea sau compromiterea publică a liderului vizat în ochii susținătorilor acestuia printr-un ”linșaj mediatic” sau diminuarea eficacității acțiunilor sale în urma unui  șantaj sau amenințări la persoană.