1 iunie 1857. Este publicat volumul „Les fleurs du mal”, de Charles Baudelaire. Autorul a fost amendat cu 300 de franci pentru „indecenţă” şi şase poeme au fost interzise de la publicare (interdicţia a fost ridicată abia în 1949).
2 iunie 455. Vandalii conduşi de regele Genseric, ocupă Roma. „Cetatea Eternă” este jefuită timp de două săptămâni.
3 iunie 1937. La Château de Candé, în Franţa, este oficiată căsătoria dintre Eduard, duce de Windsor şi Wallis Simpson. Pentru a se putea însura cu Wallis, Eduard abdicase de la tronul Angliei (statutul Casei Regale nu-i permitea să ia de soţie o femeie divorţată).
4 iunie 1615. Rezistenţa clanului Toyotomi era înfrântă odată cu cucerirea oraşului Osaka, de către forţele lui Tokugawa Ieyashu. Începea „perioada Edo” ( sau shogunatul Tokugawa) în istoria Japoniei, care avea să ţină până 1868.
5 iunie 1963. John Profumo, secretar de stat pentru Război în cabinetul britanic, demisionează din funcţie, în urma unui scandal sexual. El a recunoscut că a avut o aventură cu Christine Keeler, suspectată că ar avea legături cu spionajului sovietic.
6 iunie 1513. Bătălia de la Novarra. Forțele milaneze, susținute și de mercenari elvețieni, îi înfrâng pe francezi, care părăsesc orașul Milano.
7 iunie 1099. Prima Cruciadă: începe asediul Ierusalimului. Cruciații vor cuceri orașul pe 15 iulie 1099.
8 iunie 1949. Este publicat romanul „O mie nouă sute optzeci și patru”, scris de George Orwell, care avea să devină unul dintre cele mai citite și citate romane ale secolului al XX-lea.
9 iunie 1928. Australianul Charles Kingsford Smith aterizează la Brisbane (Australia) finalizând primul zobor transpacific din istorie. Zborul a început la Oakland (SUA), pe 31 mai, și a însumat 11 566 de kilometri, realizați în trei etape.
10 iunie 1793. Este înființat la Paris Muzeul Național de Istorie Naturală, în locul Jardin royal des plantes médicinales. Un an mai târziu, în cadrul muzeului, avea să fie deschisă prima grădină zoologică din lume.
11 iunie 1935. Inventatorul american Edwin Armstrong realizează prima transmisiune radio folosind sistemul FM. Demonstraţia a avut loc în oraşul Alpine, New Jersey.
12 iunie 1898. La locuinţa generalului Emilio Aguinaldo (30 km de Manilla), este citită declaraţia de independenţă de sub dominaţia spaniolă. Cu această ocazie a fost arborat pentru prima dată drapelul Filipinelor.
13 iunie 1966. Curtea Supremă a Statelor Unite hotărăşte, în cazul „Miranda vs. Arizona”, că poliţistul trebuie „să-i citească drepturile” infractorului, înainte de a-l interoga. „Avertismentul Miranda” a devenit obligatoriu pentru tot teritoriul american.
14 iunie 1726. Se naşte James Hutton, om de ştiinţă scoţian. Este supranumit „părintele geologiei moderne”. Cea mai importantă lucrare a sa a fost „Theory of the Earth”.
15 iunie 1215. Baronii englezi impun regelui Ioan Fără Ţară documentul „Magna Charta Libertatum”, care fixează privilegiile marilor seniori feudali.
16 iunie 1903. Guvernatorul – general al Finlandei, Nicolai Bobrikov, este împuşcat mortal la Helsinki. Autorul asasinatului, Eugen Schauman, s-a sinucis.
17 iunie 1940. Aviaţia germană scufundă pachebotul „Lancastria”, ce participa la „Operaţiunea Ariel” (evacuarea forţelor aliate de la Dunkirk). S-au înregistrat peste 4 000 de victime, cele mai multe din întreaga istorie a marinei britanice.
18 iunie 1757. Forţele austriece înving armata prusacă în bătălia de la Kolin. A fost prima înfrângere suferită de Frederick cel Mare în timpul Războiului de şapte ani.
19 iunie 1754. Convenţia de la Albany: reprezentanţii a patru colonii americane se întâlnesc cu cei ai indienilor din Cele Şase Triburi şi pun la cale planul comun de apărare împotriva francezilor.
20 iunie 1963. „Telefonul roşu” dintre liderii Statelor Unite şi Uniunii Sovietice, întră în „funcţiune”. Instalarea acestuia s-a făcut în urma Crizei rachetelor cubaneze.
21 iulie 1661. Tratatul de pace de la Kardis, încheiat în urma războiului ruso-suedez. Rusia cedează Suediei oraşele estone şi livoniene.
22 iunie 1767. Se naşte Wilhelm von Humboldt, diplomat şi filozof german. El este întemeietorul Universităţii Humboldt, din Berlin (fondată în 1810).
23 iunie 1868. Christopher Latham Shores, Carlos Gliden şi Samuel Soule patentează prima maşină de scris comercială.
24 iunie 1916. Mary Pickford devine prima actriţă care primeşte un contract de un milion de dolari. Lucru justificat de popularitatea ei imensă, cu care doar Charlie Chaplin putea concura.
25 iunie 1975. Mozambicul îşi proclamă independenţa de sub dominaţia portugheză (ce dura de la începutul secolului al XVI-lea). Primul preşedinte a fost Samora Moises Machel.
26 iunie 363. Moartea împăratului Iulian în timpul campaniei antipersane în Mesopotamia. Edictele anticreştine ale celui supranumit „Apostatul” sunt anulate de urmaşul său, Iovianus.
27 iunie 1829. Încetează din viață omul de știință englez James Smithson. Averea sa, lăsată prin testament Statelor Unite, a stat la baza întemeierii Institutului Smithsonian din Washington.
28 iunie 1635. Francezii colonizează insula Guadelupa din Oceanul Atlantic. Insula a fost anexată regatului Franței în 1674; astăzi este una din cele patru „regiuni de peste mări” ale Hexagonului, alături de Martinica, Guyana Franceză și Réunion.
29 iunie 1529. Tratatul de la Barcelona dintre Carol Quintul şi papa Clement al VII-lea. Statele papale sunt restituite suveranului pontif iar familia Medici revine la Florenţa.
30 iunie 1688. Un grup de 30 de nobili englezi se adresează lui Wilhelm de Orania, cerându-i să salveze Anglia de „tirania catolică”. Acesta va debarca în insulă, punând capăt dinastiei Stuart („revoluţia glorioasă”); va fi proclamat rege pe 13 februarie 1689 (sub numele de William al III-lea).