Autor: prof. dr. Sorin Oane.
În ziua de 5 iulie 1883, la Iaşi, a avut loc o festivitate deosebită prin amploarea ei. Se dezvelea monumentul ridicat în cinstea domnitorului Ştefan cel Mare. Un amănunt din alcătuirea statuii stârneşte însă controverse. Este vorba de chipul domnitorului. Comitetul de iniţiativă, care strânsese fondurile necesare prin subscripiţia publică, comandase sculptorului Frémiet ca domnitorul să aibă barbă. Dar, când lucrarea a fost gata, cercetătorii au descoperit în Tetraevanghelul de la Humor, adevăratul portret al domnitorului, o miniatură din care se vedea clar că acesta nu purta barbă. Intervenţiile făcute pe lângă sculptor, pentru modificările necesare, n-au ajuns la timp şi statuia a fost inaugurată aşa cum o vedem şi astăzi.
De fapt, statuia are… două probleme
Operă a sculptorului francez Emmanuel Frémiet, monumentul îl înfăţişa pe domnitor aşezat în şa, pe un cal semeţ, în fruntea oştilor sale. Pe laturile principale ale piedestalului de marmură, deasupra căruia se află calul şi călăreţul turnaţi în bronz, sunt două altoreliefuri cu scene din marile bătălii purtate de victorioasa armată moldoveană. Statuia lui Ştefan cel Mare de la Iaşi are o înălţime de 4, 5 metri şi este confecţionată din bronz, domnitorul fiind însă înfăţişat cu o barbă stufoasă şi având pe cap o coroană… catolică. Neexistând niciodată un model autentic al coroanei Moldovei, sculptorul francez a folosit pentru statuia de la Iaşi un model de coroană catolică, acest fapt stârnind ulterior grave contradicţii.
Statuia lui Ştefan, iniţiativa caimacamului Balş
Ideea ridicării la Iaşi a unei statui a marelui voievod al Moldovei datează din anul 1856, din dorinţa caimacamului Theodor Balş de a se opune unirii Principatelor. El spera astfel, că prin exacerbarea naţionalismului local, de principat moldav, să creeze din Ştefan cel Mare un simbol al trăiniciei şi puterii principatului, care ar fi demonstrat inutilitatea unirii cu Ţara Românească. În acest scop, el a numit o comisie formată din spătarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi şi postelnicul Nicolae Istrati, care a început o campanie de strângere de fonduri.
Schiţa fantezistă a lui Gheorghe Asachi
Gheorghe Asachi a fost şi cel care a schiţat portretul marelui voievod, bazându-se pe descrierile lui Ştefan cel Mare realizate de către Grigore Ureche în Letopiseţul Țării Moldovei şi pe portretul lui Ştefan cel Mare de la Biserica Bădeuţi (biserică ctitorită de Ştefan cel Mare şi demolată de către austro-ungari în Primul Război Mondial). Barba lui Ştefan de la Bădeuţi a apărut însă după restaurarea picturii originale, pictorii secolului al XIX-lea adăugându-i voievodului barbă, aceasta fiind la modă în acele timpuri.
Conform schiţelor lui Asachi, a rezultat un voievod cu barbă, de statură medie. Motivul erorii lui Asachi s-a datorat faptului că portretele lui Ştefan cel Mare, zugrăvite chiar în timpul vieţii sale, se aflau la mănăstirile din Bucovina, provincie care atunci era la Imperiul habsburgic. O dată cu moartea caimacamului Theodor Balş, în anul 1857, s-au sistat şi lucrările de realizare a statuii.
Angajarea lui Frémiet
Abia în anul 1871, când la Mănăstirea Putna a avut loc o mare sărbătoare panromânească – la care au luat parte peste 3.000 de români -, s-au reluat discuţiile referitoare la monument. După Războiul de Independenţă, s-a deschis chiar o listă de subscripţie publică naţională din iniţiativa unui grup de patrioţi inimoşi precum: Vasile Alecsandri, Nicolae Gane, Iacob Negruzzi, Scarlat Pastia şi Alexandru Stamatopol. S-au adunat 135.000 de franci. În anul 1879 s-a înaintat comanda sculptorului francez Emmanuel Frémiet (n.1824 – d.1910), un artist în mare vogă în Parisul acelor vremi. Documentaţia prezentată sculptorului era însă cea executată de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez începând executarea statuii în atelierul său din Rue L’Université din Paris. Statuia a fost definitivată şi expusă la Salonul Naţional de Sculptură din Franţa, în anul 1882.
Intervenţia lui Melchisedec
Prin anul 1881, după anumite cercetări la monumentele istorice din nordul Moldovei, marele cărturar Melchisedec Ştefănescu (1823-1892), episcop al Dunării de Jos (1864-1879), apoi al Romanului (1879-1892), autor a numeroase manuscrise didactice şi mai ales a unor lucrări de istorie pe baza cărora a fost ales membru activ al Academiei Române, a descoperit la Mitropolia din Cernăuţi, Tetraevanghelul de la Mănăstirea Humor, din anul 1473. Pe una din filele celebrei cărţi a descoperit o miniatură de o rară frumuseţe care înfăţişa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, având în partea de jos, în genunchi pe Ştefan cel Mare, oferindu-i cu pioşenie darul său de inima, Tetraevanghelul. Până atunci, chipul lui Ştefan cel Mare era „cunoscut” doar din litografia fantezistă a lui Gheorghe Asachi, executată, mai ales, după tabloul votiv al bisericii din Bădeuţi. Melchisedec a început campania pentru recunoaşterea portretului oficial a lui Ştefan cel Mare, cel cu mustaţă. Episcopul a avut însă mult de furcă, chiar cu personalităţile academice ale vremii, în privinţa impunerii descoperirii sale despre „mustaţa” şi nu „barba” lui Ştefan. Marele savant B.P. Hasdeu s-a opus vehement, la început, opiniei lui Melchisedec, dar în cele din urma a fost şi el de acord, că „după cum până aici portretul lui Ştefan era portret cu barbă, de asemenea de aici înainte cel fără barbă rămâne portretul lui până la proba plauzibilă contrarie!”.
Dezvelirea monumentului
La 5 iulie 1883 (5 iulie 1504 era ziua înmormântării marelui domnitor!) a avut loc la Iaşi o festivitate deosebită. În prezenţa regelui Carol se dezvelea de către patru plăieşi, în salvele a 21 de tunuri, monumentul din bronz ridicat prin subscripţie publică. Monumentul ni-l înfăţişează pe domnitor aşezat în şa, aşa cum va fi stat, desigur, în fruntea oştilor sale pe care le conducea la victorie. Pe lateral, stânga şi dreapta, se află doua altoreliefuri în bronz, reprezentând, unul, lupta de la Dumbrava Roşie din1497 şi altul lupta de la Valea Albă din 1476. La timpul respectiv, din capturile războiului de Independenţă de la 1877-1878, monumentul fusese flancat cu doua tunuri de câmp Krupp. Pentru această festivitate Mihai Eminescu a scris celebra sa „Doină” în care este evocat Ştefan cel Mare.
Răspunzând apelului făcut de ziare au venit atunci la Iaşi, din toate părţile ţării, peste 30.000 de oameni, în majoritate ţărani, fie delegaţi de către comune şi instituţii, fie individual. Poetul Vasile Alecsandri, prezent ca întotdeauna la astfel de manifestări patriotice a publicat atunci poezia „Odă la statuia lui Ştefan cel Mare”: „O ! Ştefane, românul creşte / Văzându-te azi lângă el / Azi ţara mândră te primeşte / Purtând coroana de oţel. / Tu, ce viteaz ai apărat-o, / Priveşte-o ! demnă-i s-o priveşti, / Independentă ai lăsat-o, / independentă o găseşti…”.
Portretul realizat de Bucevski în 1883
Puţină lume ştie că, în secţia de artă medievală a Muzeului de Istorie din Roman tronează nestingherit portretul lui Ştefan cel Mare realizat în 1883 de către bucovineanul Epaminonda Anibal Bucevschi. În anul 1883, la comanda episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului, pictorul Epaminonda Bucevschi a executat la Viena portretul lui Ştefan cel Mare, în mărime naturală, inspirându-se din miniatura Tetraevanghelului de la Humor. Această lucrare a fost expediată în februarie 1884 la Episcopia din Roman, iar în prezent este expusă la Muzeul de Istorie al municipiului Roman. Bucevski a realizat, astfel, portretul laic al lui Ştefan cel Mare.
De la începutul secolului trecut şi până în anii celui de-al Doilea Război Mondial, portretul lui Ştefan a fost furat de cinci ori. De patru ori a fost găsit de poliţişti, iar o dată a fost adus înapoi chiar de hoţul care îl furase. La sfârşitul lui 1944, portretul a fost distrus cu baionetele de soldaţii ruşi, iar 13 ani mai târziu, doi soţi, Minodora şi Vasile Ursachi, au descoperit tabloul zdrenţuit şi prafuit într-un grajd al primariei locale. „Ne-am dat seama că am descoperit o piesă deosebită. Tabloul arăta rău, era rupt, culoarea era deteriorată. Ne-am chinuit, dar am reuşit să-l restaurăm”, a relatat ulterior Minodora Ursachi.
În vara lui 1959, maşina care ducea tabloul de la Bucureşti la Roman a avut un accident. Şoferul şi însoţitorul său au fost răniţi, iar autovehiculul a luat foc. Din maşina avariată, tabloul lui Ştefan cel Mare a scăpat intact. Portretul domnitorului a ajuns în cele din urmă cu bine la Muzeul de Istorie din Roman, unde se află şi astăzi. Valoarea lui stă, poate, şi în faptul că nu seamănă deloc cu nici un alt portret al lui Ştefan cel Mare. Portretul, în mărime naturală, nu întruchipează deloc un Ştefan încrâncenat, cu privirea fulgerătoare şi cu mâna pe sabie, gata de bătălie, cum ne-au obişnuit până acum diferitele picturi ce-l înfăţişează pe domnitor; din contra, avem un Ştefan cu un chip blând, cu o privire parcă pierdută în destinul frământat al Moldovei. Întreaga fizionomie exprimă cutezanţă şi demnitate, inspirând încredere şi siguranţă.
Criticile statuii lui Frémiet
Istoricul Nicolae Iorga, în lucrarea sa „Istoria lui Ştefan cel Mare” critica statuia: „O statuie a lui Ştefan cel Mare s-a înălţat la Iaşi abia în 1883. O făcuse un meşter străin şi a făcut-o prost, cum nici nu se putea altfel, căci numai cine face parte dintr-un popor îi poate înţelege într-adevăr eroii, îi poate iubi şi îi poate da viaţă bronzului, a marmurii, a picturii şi a cântecului. (…) Iar în literatura română a fost o mare tăcere”.
Mihai Eminescu, prezent la dezvelirea statuii şi-a exprimat şi el dezamăgirea cauzată de faptul că voievodul aflat pe soclu nu semăna cu Ştefan cel Mare. Iorga sau Eminescu nu a fost singurii dezamăgiţi de faptul că statuia nu îl înfăţişează pe adevăratul Ştefan cel Mare. Cel mai dezamăgit a fost episcopul Melchisedec. Încă din anul 1881, întors dintr-o călătorie în Bucovina, episcopul Romanului a sesizat Academia Română despre grava eroare care era pe cale să se petreacă la Iaşi. Episcopul a făcut în 1883 chiar o interpelare în Parlamentul României cerând corectarea mistificării, adică… raderea bărbii lui Ştefan. El susţinea că înfăţişarea reală a domnitorului era cea din Tetraevanghelul de la Humor. Discuţiile interminabile, interpelările în Parlamentul României nu au avut efectul scontat şi statuia a rămas aşa cum o vedem şi astăzi.