Autor: Mihai Bozgan.

Cele mai vechi „pseudo-lentile” s-au descoperit în ruinele oraşului asirian Ninive, acestea fiind confecţionate din cristal şlefuit. În secolul I, filosoful Seneca îi trimitea o scrisoare împăratului Nero, în care îi spunea că literele se pot citi mai bine cu ajutorul unui vas transparent plin cu apă. Se spune că Nero urmărea luptele de galdiatori cu ajutorul unui smarald, pe post de lentilă. Proprietăţile corective ale lentilelor nu se cunoşteau, acestea fiind folosite pentru a filtra razele soarelui, pentru a şterge scrisul de pe tăbliţele de ceară sau pentru a cauteriza rănile (după cum relatează Plinius).

În secolul IX, Ibn Firnas a realizat un fel de lentile corective, pe care le-a numit „pietre pentru citit”. Două veacuri mai târziu, este menţionat „un dipozitiv care măreşte, o lentilă convexă care produce o imagine mărită” în lucrarea lui Ibn al-Haytham „Cartea opticii” (Kitam al-Manazir).

Salvino D`Armate din Florenţa inventatorul ochelarilor

Cel creditat cu inventarea primilor ochelari este Salvino D`Armate din Florenţa, la sfârşitul secolului al XIII-lea. În 1676, Francisco Redi, profesor la Universitatea din Pisa a afirmat că, pe baza unor documente descoperite de el, întâietatea trebuie să-i revină călugărului dominican Alessandro da Spina, din Pisa. Cu inventarea ochelarilor este creditat şi filosoful Roger Bacon, acesta redactând pe vremea când era student o lucrare în care arăta că: „Dacă cineva va cerceta literele sau alte obiecte mici  prin intermediul unui cristal, unei sticle sau a altei substanţe transparente, care ar fi prelucrată ca o jumătate de sferă, cu partea convexă spre ochi, va vedea literele mult mai bine şi i se vor părea mult mai mari.”

Prima persoană înfăţişată cu ochelari de vedere este cardinalul Hugo de Provenţa, într-o pictură de Tomasso de Modena (1352). Acesta a mai realizat o serie de fresce în care sunt pictaţi mai mulţi călugări citind sau copiind manuscrise. Unul dintre călugări apare cu o lupă în mână, iar altul are ochelari pe nas. La începutul secolului XV, în altarul unei biserici din Bad Wildungen s-a găsit reprezentarea unor ochelari. Papa Leon al X-lea purta ochelari, inclusiv la vânătoare şi aprecia că astfel poate vedea mai bine decât companionii săi.

Primii ochelari foloseau lentile convexe, care puteau corecta hipermetropia. Nicholas din Cusa (secolul XV) este cel care a descoperit calităţile lentilelor concave în remedierea miopiei. Abia în anul 1604, Johannes Kepler avea să publice un tratat de optică în care explica în mod ştiinţific modul în care lentilele puteau corecta vederea.

Din Italia, ochelarii s-au răspândit în Spania, Anglia, Franţa, Ţările de Jos, Germania. În Anglia a apărut în 1629 o companie care fabrica ochelari.

Benjamin Franklin şi lentilele bifocale

În 1784, Benjamin Franklin, care suferea atât de hipermetropie, cât şi de miopie, a inventat lentilele bifocale, pentru a evita folosirea a două perechi de ochelari, alternativ. Primele lentile menite să corecteze astigmatismul au fost create de britanicul George Airy în 1825.

La început, lentilele erau alese de client, pentru că nu existau aparate care să determine diopriile. Opticianul putea face o selecţie în funcţie de vârstă şi simptome, dar ochelarii se dădeau pe „încercate”.

Dispozitivele de prindere a lentilelor au evoluat de-a lungul timpului. Primii ochelari erau ţinuţi cu mâna sau se fixau pe nas (de tipul pince – nez). Lentilele erau încastrate în os, metal şi chiar piele. Spaniolii au încercat să-i stabilizeze cu ajutorul unor panglici prinse de ramă şi apoi trecute pe după cap. Abia în anul 1727, opticianul englez Edward Scarlet a inventat ramele care se prindeau de urechi. Tot în secolul al XVIII-lea au apărut şi primele lentile colorate.

Totuşi, în Franţa şi Anglia, nobilii foloseau ochelarii cu reticenţă în public; de aceea preferau monoclul pe care îl puteau ascunde cu uşurinţă. Monoclul a apărut în Germania în secolul al XVIII-lea, dar creşterea popularităţii lui s-a datorat unui austriac, J.F. Vortlander, care a început să-l producă pe la 1814. S-a răspândit mai ales în Germania şi Rusia, unde aristocraţia considera monoclul ca un simbol al superiorităţii sale. Englezul George Adams a inventat lornionul (rama era ţinută cu o baghetă, dintr-o singură parte), care s-a bucurat de popularitate, mai ales în rândul doamnelor, în secolul al XIX-lea.