„Nu numai Johnny Weismuller (alias Tarzan), Edward G. Robinson sau Jean Negulescu au făcut carieră la Hollywood. Iată că, din presa de altădată, aflăm despre o altă actriţă, născută pe plaiurile mioritice, care a avut succes în Cetatea Filmului în anii 30.

Casele de film din Bucureşti, ca să-şi lanseze cu mult efect filmele în ţara noastră, decretează „români” pe artiştii şi regizorii care au trăit cândva într-una din provinciile austro-ungare sau ruseşti, astăzi realipite la patria mamă. Este suficient ca tatăl, mama sau bunica uneia din vedete să fie originară din Banat, Bucovina sau Basarabia, ca să ne fie prezentată drept „româncă”. În realitate „compatrioata” noastră nici nu vorbeşte româneşte şi poate că nici nu ştie unde se află Bucureştii.

Există şi bucureşteni autentici la Hollywood, bucureşteni născuţi şi crescuţi pe malurile Dâmboviţei. Poate că vă veţi mira că celebrul actor dramatic „american” Edward G. Robinson, care obţine actualmente un succes formidabil la Paris şi la Londra în filmul „Tot oraşul vorbeşte”, este bucureştean. S-a născut în Capitală, în ziua de 12 decembrie 1893, şi-a făcut studiile în ţară, spre a le urma apoi în Statele Unite, unde a fost mânat de dorul de ducă, care se manifestă atât de puternic la adolescenţi. Edward G. Robinson vorbeşte curent româneşte.

Dar Edward G. Robinson nu este singurul bucureştean de la Hollywood. O tânără vedetă de cinema este asemeni o fiică autentică a Capitalei noastre. Ea îşi ascunde numele adevărat sub pseudonimul Tala Birell. Nici data naşterii nu vrea s-o dea publicităţii, cum fac de altfel toate vedetele ecranului. Totuşi Tala Birell n-ar avea nici un motiv să-şi ascundă vârsta. Este foarte tânără, poate chiar prea tânără, pentru o străină care a izbutit în foarte scurt timp să se impună la Hollywood.

Tala Birell este fiica unui petrolist din Bucureşti. Mama ei era poloneză. Cu toate acestea, ea a fost crescută în România şi a urmat cursurile primare şi liceul la Bucureşti. După terminarea liceului, fata a plecat în străinătate să studieze arta dramatică. Părinţii ei fiind oameni bine situaţi, au putut satisface acest capriciu. Tala Birell izbuteşte să se introducă în lumea teatrală vieneză, dar nu prin poarta principală, ci prin scara de servici. Este figurantă, apoi, treptat, treptat, i se dau roluri mici, fără importanţă. În cele din urmă este primită de Max Reinhardt, care o utilizează în teatrele sale, mai ales în provincie. Marlene Dietrich, fiind reţinută la Berlin de un angajament cinematografic, Tala Birell o dublează într-o piesă de teatru, cu care face un lung turneu în întreaga Germanie. Apoi se întoarce la Viena. Presa începe să-i publice fotografiile, marile reviste ilustrate înfăţişează publicului rochiile pe care le poartă.

Tala Birell ajunge o personalitate în lumea teatrală mondenă. Într-o vacanţă pleacă la Londra, unde se întâlneşte cu Conrad Veidt, care o recomandă unui producător de filme englez. Aici îşi face debutul pe ecran, după care este invitată la Hollywood, pentru rolul din „Nagana”.

„Nagana” obţine un succes neaşteptat. Tala Birell este comparată cu Greta Garbo, o Garbo mai tânără, mai voluptoasă. Criticii americani o ridică în slava cerului, preconizându-i o carieră strălucită.

Tala Birell este asaltată de propuneri. Marile case de filme vor să-şi asigure colaborarea ei cu orice preţ. Tala Birell este turburată de acest succes, prea mare pentru vârsta ei.

În cele din urmă se hotărăşte: va rămâne la Hollywood. Nu prea se împacă cu producătorii de filme, care nu văd în dânsa decât o femeie fatală, dar se resemnează şi continuă să apară în roluri de „vamp”. În filmul muzical „Un vis în doi”, i se dă rolul unei vedete de cinema, un personagiu care ironizează pe Greta Garbo. Regizorul a avut această idee din cauza asemănării ei cu marea stea scandinavă.

Un film de aviaţie, „Air Hawks” în care apare alături de regretatul aviator Wiley Post, e un nou succes pentru bucureşteanca noastră. Urmează apoi „The Captain Hates the Sea”, cu John Gilbert, un film realizat de regizorul Lewis Milestone, care după cum se ştie este originar din Basarabia. Ultimul ei fil este „Noaptea visurilor mele”, unde apare alături de Lilian Harvey, în regia lui Victor Scherzinger, regizorul celebrei Grace Moore.

Tala Birell vorbeşte curent româneşte. N-a uitat şi nici nu va uita limba ei părintească. Dacă ai făcut liceul la Bucureşti desigur că nu te poţi lepăda de limba română, chiar dacă trăieşti numai printre străini şi eşti considerată vedetă americană. Tala Birell are câteva colege de şcoală la Bucureşti, cu care eşti în corespondenţă. Ar putea să scrie în franceză, dar după cum e şi firesc, ea întrebuinţează româna. Ea nu-şi ascunde originea. În studiouri s-a întâlnit cu Edward G. Robinson. Nu ştia că şi el e bucureştean. Mare i-a fost surprinderea când colegul ei „american” a scos într-o pauză de filmare un ziar românesc din buzunar. Imediat, cei doi bucureşteni, au început să vorbească româneşte, spre mirarea întregului studio.

Una din fostele colege ale Talei Birell a întrebat-o dacă mai revine vreodată în ţară. „Poate – i-a răspuns vedeta – când cariera mea artistică va fi încheiată. Până atunci mi-e imposibil să plec din America. De altfel am obţinut şi cetăţenia Statelor Unite. Cu toate acestea nu voi uita niciodată ţara depărtată în care am copilărit, oraşul în care m-am născut şi am făcut primii paşi în viaţă”.

Realitatea Ilustrată, 24 august 1935

Tala Birell

Pe numele adevărat Natalie Bierl.

S-a născut la Bucureşti pe 10 septembrie 1908. Tatăl său, Carl Bierl, era un prosper om de afaceri de origine austriacă. A încetat din viaţă pe 17 februarie 1958, la Landsthul, în Germania.

A jucat în peste 40 de filme, din care amintim:
Women in the Night (1948)
Song of Love (1947)
The Frozen Ghost (1945)
Jungle Queen (1945)
Mrs. Parkington (1944)
The Monster Maker (1944)
The Purple Heart (1944)
The Song of Bernadette (1943)
Women in Bondage (1943)
Invisible Enemy (1938)
Bringing Up Baby (1938)
Crime and Punishment (1935)
The Captain Hates the Sea (1934)
Nagana (1933)
The Doomed Battalion (1932)