Autor: prof.dr. Sorin Oane.

Babilon înseamnă în traducere “poarta cerului”, pentru că se credea  că pe aici zeii puteau coborî oricând pe pământ, dar şi invers, o posibilitate pentru oameni de a  urca la zei. Oraşul a fost fără îndoială prima metropolă a omenirii. Herodot îl considera „cel mai mare dar şi cel mai frumos oraş” din lume. A fost însă şi cel mai hulit oraş al antichităţii, profeţii Vechiului Testament blestemându-l cumplit pentru că acest oraş-stat cucerise Iudeea, ducându-i pe evrei în robie. Babilonul este deci cel mai faimos dar şi cel mai blestemat oraş al antichităţii. 

Scurtă istorie a Babilonului

Oraş-stat fondat în Mesopotamia, în mileniul III î.Hr., pe fluviul Eufrat (la 90 km  de Bagdad), Babilonul a fost timp de două milenii una dintre cele mai strălucite oraşe ale Orientului Antic. Cea mai veche menţiune a oraşului este din timpul regelui Akkadului  Şarkalişarri (2217-2193 î.Hr.), unul dintre urmaşii lui Sargon (2334 -2279 î.Hr.), întemeietorul primului imperiu din istorie, cel akkadian. Babilonul devine treptat nucleul unui stat teritorial care, în două rânduri, în timpul lui Hammurabi (1792-1750 î.Hr.) şi a lui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.) se impune ca forţă politică hegemonică a Mesopotamiei şi a întregului Orient Apropiat. 

Hammurabi este creatorul Imperiului babilonian. Opera lui cea mai durabilă este însă o culegere de legi. O mie de ani mai târziu Codul lui era încă folosit. Renumele acestui cod a fost extraordinar. El a servit ca model în toată Antichitatea.

Nabucodonosor al II-lea a făcut din neamul său un popor puternic, strivindu-i pe asirieni şi apoi pe egipteni. Anexarea Palestinei, cucerirea Ierusalimului, ocuparea oraşului fenician Tyr au adus Babilonului o mulţime de sclavi. Războinicul Nabucodonosor a avut totuşi răgazul să facă din capitala sa centrul comercial al întregului Orient Apropiat. După moartea lui Nabucodonosor, Babilonul decade. În 539 î.Hr., oraşul este cucerit, fără luptă, de către Cirus al II-lea şi inclus ca provincie în Imperiul persan. Practic, celebrul oraş ieşea pentru totdeauna de pe scena istoriei. Este drept, în anul 330 î.Hr, Alexandru cel Mare a intenţionat să refacă oraşul şi să îşi stabilească aici capitala imperiului său. Regele macedonean moare chiar la Babilon, la 13 iunie 323 î.Hr., răpus probabil de malarie. Un timp, Babilonul rămâne capitala diadohului Seleucos, dar după ridicarea noului oraş Seleucia, intră în anonimat, aproape întreaga populaţia mutându-se în noua capitală. 

Cel mai important cercetător-arheolog al oraşului este germanul Robert Koldewey (1855-1925) care a făcut săpături aici între anii 1899-1907. El a descoperit toate “minunile” Babilonului – cu excepţia Codului lui Hammurabi -, minuni care fac astăzi faima oraşului. Care sunt ele ?

Codul lui Hammurabi – prima culegere de legi importantă a omenirii

Codul a fost descoperit în decembrie 1901 la Susa, în Iran, de către expediţia arheologică  franceză a lui Fean de Morgan.  Codul lui Hammurabi nu a fost însă prima culegere de legi din istorie. El a fost precedat de alte trei coduri: codul lui Ur-Namu (2052 î.Hr.), Codul lui Eşnuna (1925 î.Hr) şi Codul lui Lipit-Iştar (1861 î.Hr.). Dar el este, cu siguranţă, cel mai faimos cod de legi al antichităţii. Se păstrează la Muzeul Louvre din Paris. 

Codul este amplasat pe o placă de diorit înaltă de 2, 25 m şi lată de 1, 90 m la bază şi 1, 65 m la partea superioară. Sunt aici 282 de articole rânduite în 49 coloane de cuneiforme. Sus, deasupra textului, zeul Şamaş (al Soarelui), aşezat pe un scaun, ţinând în mână un sceptru şi un inel (însemnele puterii) dă sfaturi regelui Hammurabi. Dedesubt începe textul Codului, scris în babiloniana cuneiformă. Pe partea din faţă sunt 16 coloane bine conservate. Mai erau 5, care au fost răzuite cu dalta; probabil au fost distruse de un năvălitor care a dus stela la Susa, ca trofeu de război. Specialiştii consideră anul 1760 î.Hr. ca moment al apariţiei lui. Codul era necesar pentru a unifica legislaţia ţărilor cucerite de Hammurabi. Dar, scopul principal al Codului era să tempereze puternicele antagonisme de ordin social existente în rândul populaţiei şi care aveau drept consecinţe ruinarea masivă a comunităţilor săteşti şi a micilor producători. 

Din punct de vedere formal, codul are trei părţi : 

• prologul (aici regele aduce un imn de laudă principalilor zei din panteonul babilonian: Anu, zeul cerului, Enlil, zeul pământului, Enki, zeul înţelepciunii şi Marduk, zeul principal al Babilonului)
• codul propriu-zis (conţine articole de drept penal, de dreptul proprietăţii, de dreptul familiei, de dreptul muncii, de drept comercial, etc). Codul apără interesele celor bogaţi. Pedeapsa cu moartea pentru furt este frecventă. În raport cu dreptul asirian, foarte  brutal, Codul are chiar o tendinţă umanistă. El încearcă să limiteze abuzurile judecătorilor, arbitrariul deciziilor lor. Datorită acestui cod, statul babilonian condus de Hammurabi a fost considerat chiar un model de echitate: guvernatorii provinciilor nu erau la adăpostul plângerilor simplilor cetăţeni.
• epilogul (conţine binecuvântări asupra celor care vor întreţine respectul faţă de aceste legi şi blesteme asupra celor care s-ar încumeta să dispreţuiască litera codului). 

Grădinile suspendate ale Semiramidei – una dintre minunile lumii antice

Cel mai vechi şi în acelaşi timp mai documentat izvor referitor la Grădinile Suspendate, provine din secolul al III-lea î.Hr şi vine de la un preot, istoric şi astronom chaldean numit Berosus. El a scris o carte numită „Babylonica”, care tratează pe larg multe aspecte ale vieţii de zi cu zi din Babilon. Cuprinde trei cărţi, prima mergând de la origini până la potop, a doua cuprinzând lista regilor până la Nabonassar (sec. VIII î.Hr.), iar ultima până la Alexandru cel Mare. Berosus ne spune că Grădinile Suspendate au reprezentat dorinţa oamenilor de a reface paradisul originar. Tema Paradisului este deci comună multor credinţe, inclusiv creştinismul, iudaismul şi islamul. La popoarele orientale din antichitate, noţiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omeneşti. Dar, adevărul este că după ce a fost cucerit de persani, în anul 539 î.Hr., Grădinile Suspendate au fost distruse, Babilonul a fost abandonat, aşa încât ceea ce ştim despre „Grădini” provine mai mult din legende. 

Cel mai probabil, con­struc­ţia era alcătuită din patru terase suprapuse şi retrase succesiv, pe care erau amenajate grădini cu vegetaţie luxuriantă, menite a-i aduce aminte reginei Amitis (sau Amuhea, una dintre soţiile lui Nabucodonosor al II-lea, fiică a regelui Ciaxares al Mediei) de peisajele din ţara ei de baştină. Grădinile au fost ridicate în colţul nord-estic al palatului lui Nabucodonosor al II-lea, lângă poarta zeiţei Iştar. Nu vom şti probabil niciodată de ce li s-a dat numele de “grădinile suspendate ale Semiramidei”. Semiramida, regina Asiriei, este bine cunoscută de către istorici, însă ea a trăit cu mult timp înainte de Amitis (sec. IX î.Hr.). După o veche legendă răspândită, în special, de scriitorii greci, „grădinile suspendate” ar fi fost construite de regele Ninus, soţul Semiramidei şi întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon.  

Daca e să dăm crezare reconsti­tuirilor făcute de arhitecţi, grădinile aveau la bază un pătrat cu latura de 123 de metri, iar înalţimea era de 77 de metri. După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi.  Erau formate din terase sprijinite pe arcade sub care se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Efectul de suspendare a grădinilor era datorat unei eşalonări abile de etaje. Ele formau un ansamblu omogen, fiind legate între ele prin împletituri ornamentale de plante urcătoare. Prima terasă era susţinută de 625 de stâlpi, a doua de 441, a treia de 289, iar a patra de 169. Grădinile  aveau un sistem ingenios de irigaţii, compus din fântâni adânci, canale, mici lacuri şi jocuri de apă, care alimentau terasele, aducând răcoarea atât de preţioasă în climatul deşertic al regiunii. Vara, sclavii pompau apa fără întrerupere. 

Grădinile din vechiul Babilon cuprindeau şi unele minuni botanice, căci nu era vorba de o simplă grădină de palat, ci şi de prima colecţie de plante din lume. Creatorul grădinilor, regele Nabucodonosor al II-lea, îşi însărcinase soldaţii să scoată cu grijă, în cursul campaniilor militare întreprinse, toate plantele necunoscute pe care le găseau în străinătate şi să i le trimită în cel mai scurt timp. Caravanele şi navele Babilonului aduceau mereu plante noi.

Zidurile Babilonului – cele mai impozante ziduri de apărare din istorie

Potrivit lui Herodot oraşul era înconjurat de ziduri, acestea având forma de pătrat,  cu latura de 22 km, deci cu o suprafaţă de 484 km pătraţi. Un teritoriu urban împrejmuit cu astfel de ziduri, ca cele ale Babilonului, nu a mai existat niciodată şi nu va mai exista nici după aceea.  Spre comparaţie, Bucureştiul actual are cca. 257 km pătrăţi, deci este la jumătatea Babilonului antic! Zidurile Babilonului aveau o înălţime de 70-100 de metri şi o grosime de 27 de metri. Ele au fost construite de către acelaşi Nabucodonosor al II-lea, care a mai construit şi patru canale care legau Eufratul de Tigru, un pod peste Eufrat cât şi o serie de palate gigantice. În interiorul oraşului existau provizii suficiente pentru a supravieţui unui eventual asediu pe o durată de 20 de ani!.

Zidurile Babilonului au fost atât de faimoase încât au fost incluse, de către unii istorici,  în rândul celor şapte minuni ale lumii antice. În secolul V î.Hr., istoricul grec Herodot menţiona pentru prima data existenţa a şapte construcţii faimoase. Între ele, dintre cele validate astăzi, se regăseau Marea Piramidă şi Grădinile Suspendate. În anul 225 î.Hr., matematicianul Philon din Bizanţ a alcătuit la rându-i o ierarhie, în care figurau şi …Zidurile Babilonului. Clasificarea lui Philon a fost confirmată în anul 130 î.Hr. de către Antipater din Sidon. Cu timpul, această minune a fost însă înlocuită de altă, în cazul nostru de… Farul din Alexandria. 

Poarta zeiţei Iştar – primul arc de triumf din istorie

Poarta zeiţei Iştar este una din cele opt intrări ale Babilonului, de fapt intrarea principală. A fost construită în anul 575 î.Hr., tot de către Nabucodonosor al II-lea. Avea 15 metri înălţime şi 10 metri lăţime. Poarta era începutul Căii Sacre sau a Căii Procesiunilor, un drum de circa  300 de metri către Templul zeului Marduk, principala zeitate babiloniană. Ea este un adevărat arc de triumf al anticului Babilon. Era împodobită cu tauri şi cu siruşi (animal fantastic având cap de şarpe, gheare de pasăre şi trup acoperit cu solzi). Iştar, zeiţa cea mai importantă a Mesopotamiei, era reprezentarea frumuseţii, a fecundităţii şi a renaşterii. Biblia consemnează că Nabucodonosor al II-lea a distrus Ierusalimul şi a pus capăt Regatului Iudeeii (586 î.Hr.). ducându-i pe evrei în robie. Pentru ei punctul de pornire al „robiei babiloniene” era Poarta zeiţei Iştar. Astăzi, poarta este reconstituită în cadrul Muzeul Pergamon din Berlin, deoarece, cel care o descoperise fusese arheologul german Richard Koldeway. 

Calea Procesiunilor – cel mai frumos drum din istorie

Existau 24 de străzi în Babilon, unele mergând paralel cu Eufratul, altele intersectându-se în linie dreaptă cu acestea. Oraşul este, deci, o prefigurare a urbanismului modern, teoretizat mai târziu de Hippodamos din Milet. Nici o stradă nu era pavată, cu excepţia Căii Procesiunilor. Cel care astăzi este considerat cel mai frumos drum din istorie, era cu siguranţă cea mai importantă stradă din oraş. Babilonienii o numeau Aibur-şabu (se traducea „duşmanul să nu o calce”). Calea, lată de 22 de metri, era pavată cu dale de piatră şi străjuită de o parte şi de alta, pe toată lungimea ei de circa 300 de metri, de ziduri înalte de 7 metri, acoperite cu cărămizi emailate de culoare albastru închis pe care se văd, în stânga şi în dreapta, 120 de lei. Turma lor sugerează forţă. Animalele erau asociate cu zeiţa Iştar, zeiţa iubirii şi a războiului.

Turnul Babel – locul de pornire al glosolaliei

Babilonul este şi locul unde, potrivit Bibliei, Dumnezeu a încurcat limbile celor ce cu trufie vroiau să ajungă la cer. Turnul Babel, construit în jurul  anului 560 î.Hr. de către Nabucodonosor al II-lea, este de fapt un zigurat de circa 90 metri înălţime. Avea şapte etaje (număr sacru egal cu al planetelor din care babilonienii credeau că este alcătuit sistemul solar, de fapt cele cinci planete cunoscute atunci, plus Soarele şi Luna). Lăţimea turnului era tot de 90 metri, iar în el încăpuseră 85 de milioane de cărămizi ! Se numea, de fapt, Etemenanki şi era construcţia cea mai impozantă a omenirii de după piramida lui Keops !. 

Primii comentatori ştiinţifici care au abordat problema faimoasei construcţii au fost istoricii greci Herodot, Diodor din Sicilia şi Strabon. Herodot ne vorbeşte despre ruinele cu opt etaje ale turnului, iar Diodor şi Strabon crede că ar fi piramida de mormânt al regelui Belus, întemeietorul Babilonului.

Despre Babilon ca… încercare a oamenilor de a se descurca fără Dumnezeu 

Mai trebuie lămurit un lucru. De ce este Babilonul cel mai blestemat oraş al antichităţii. De fapt, doar Biserica creştină a considerat Babilonul un oraş blestemat. Şi iată de ce! Nabucodonosor al II-lea a înglobat în imperiul său Asiria, Siria şi Palestina, iar în 597 î.Hr. a cucerit Ierusalimul, pe care după zece ani, l-a distrus complet – ca represalii la o răscoală  a locuitorilor săi, iar pe supravieţuitori i-a adus în „exilul babilonian” – de unde şi ura ce răzbate cu putere împotriva sa şi a oraşului Babilon din cărţile profeţilor Bibliei.

Distrugerea statului iudeu de către armatele lui Nabucodonosor al II-lea a marcat, de fapt, încheierea unui ciclu în istoria poporului evreu, inaugurând o nouă etapă-exilul. Ţara de exil pentru evrei a fost, paradoxal, ţara de baştină a patriarhului Avraham. Trebuie să spunem şi faptul că babilonienii s-au comportat bine cu evreii, acordându-le autonomie şi numeroase drepturi. Aici au apărut sinagogile (bisericile evreieşti). Tot aici evreii s-au organizat în comunităţi, iar ţinerea zilei de odihnă, Sabatul, a devenit foarte importantă. La fel şi circumcizia (“tăierea împrejur”), semnul legământului lui Dumnezeu cu evreii. Atunci de unde ura evreilor şi apoi a creştinilor contra acestui oraş ?

Profetul Daniel

Babilonul este considerat cel mai blestemat oraş al antichităţii datorită profeţilor din perioada „robiei babiloniene”. Cel mai important dintre aceştia a fost Daniel. Numele său înseamnă chiar „Dumnezeu este judecătorul”. Daniel a fost un personaj istoric, cosmopolit (s-a născut în Israel, a trăit în Babilon şi a murit în Persia), cunoscător a cel puţin cinci limbi (ebraica, limba sa maternă, sumeriana, limba tradiţională sacră a Babilonului, akadiana sau babiloniana, limba naţională populară, aramaica, limba internaţională a comerţului şi diplomaţiei şi eventual persana, limba care se vorbea în Susa). De pe teritoriul celor doua state din Orientul Mijlociu, Babilon şi Persia, Daniel transmite peste veacuri, o corespondenţă specială, sub forma unor reportaje, zece la număr. Cinci din ele sunt consemnări despre actualităţile din timpul său (secolul V î.Hr.), iar celelalte cinci, previziuni despre evoluţia lumii. El vede o transformare a relaţiilor internaţionale până în punctul terminus al istoriei lumii. De fapt, Daniel ne spune că Dumnezeu nu a fost înfrânt prin faptul că a îngăduit căderea Ierusalimului, căci oamenii nu se pot descurca fără Dumnezeu. Babilonul a fost un test dat de Dumnezeu evreilor. Adevărul este că pe durata „robiei babiloniene”, evreii şi-au schimbat total atitudinea religioasă, devenind dintr-un popor înclinat spre idolatrie, un popor cu o credinţă monoteistă mai tare decât granitul. În numai 70 de ani petrecuţi în captivitate, Dumnezeu i-a „curăţit” pe evrei în cuptorul mâniei lui şi i-a scos de acolo vindecaţi pentru vecie. Conform lui Daniel, Babilonul trebuia să aibă soarta  Sodomei şi Gomorei, oraşele distruse de urgia Domnului. 

„Mane, tekel, fares”

Simbolul Babilonului nu este însă nici una dintre „minunile” sale. El a fost tot timpul celebrul Leu din Babilon, o enigmatică statuie de bazalt care reprezintă un om pe punctul de a fi ucis de un leu uriaş. Statuia este simbolul puterii Babilonului din vremea lui Hammurabi. O legenda locală spune că Imperiul babilonian urma să dureze atâta timp cât va dura statuia. Dar, de fapt, privită cu atenţie, statuia artă un om care… rezistă leului. Cu o mână îndepărtează fălcile animalului, iar cu altă se apără de ghearele acestuia. Este parcă paradigma perfectă a relaţiei dintre babilonieni (leul) şi evrei (victima). Dar pentru a înţelege acest lucru să amintim modul dispariţiei Imperiul babilonian. Povestea este frumoasă. Ce a urmat pentru Babilon după reîntoarcerea evreilor din exil ? Exact ceea ce a profeţit Daniel. Cirus, regele Persiei, cucereşte şi distruge Babilonul. Biblia, în Cartea lui Daniel, povesteşte că atunci când Cirus a împresurat Babilonul, unde domnea nepotul lui Nabucodonosor al II-lea, regele Baltazar (sau Belşaţar), acesta făcea o orgie. În toiul petrecerii a văzut deodată o mână misterioasă care, cu litere de foc, scrise pe pereţi aceste trei cuvinte „Mane, tekel, fares”. Daniel le-a tradus prin: „Numărat, cântărit, împărţit” şi le-ar fi tălmăcit prin faptul că zilele regelui erau numărate, că el cântăreşte prea puţin în balanţă şi că regatul său va fi împărţit. Ceea ce a fost adevărat. Timp de două secole (539-332 î.Hr.) Palestina rămâne o provincie a imperiului persan. În 529 î.Hr., Cirus a autorizat pe evrei să se întoarcă în ţara lor şi să-şi reconstruiască templul. Acesta a fost terminat în anul 515 î.Hr. şi a rezistat  500 de ani. A fost numit şi templul lui Zorobabel. 

Herodot considera Babilonul „cel mai mare dar şi cel mai frumos oraş” din lume.

Robert Koldewey

Robert Johann Koldewey s-a născut la Blankemburg am Harz, în Germania, pe data de 10 septembrie 1855. A studiat arhitectura şi istoria artei la Berlin şi Viena, fără a obţine însă o diplomă. Cariera arheologică a început-o în 1882 când a participat la săpăturile de la Assus (Turcia), apoi la acela de pe insula Lesbos (1885). În 1897, cercetările sale s-au oprit asupra unei zone din Irak, unde fusese odinioară Babilonul. Săpăturile au început doi ani mai târziu şi, în urma acestora, au fost scoase la iveală zigguratul lui Marduk, poarta zeiţei Iştar şi grădinile suspendate ale Semiramidei. 

De-a lungul vieţii, Koldewey a participat la numeroase campanii de săpături în Asia, Grecia şi Italia. A încetat din viaţă în 1925, la Berlin.

Din codul lui Hammurabi

Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
Dacă cineva are o datorie, şi nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soţia sa, pe fiul său şi pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberaţi.
Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea şi banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.
Dacă un sclav loveşte un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
Dacă un bărbat loveşte o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece şekeli.