Autor: Cornel-Constantin Ilie.

Colosseum, Panteonul, Castelul Sant`Angelo, Termele lui Dioclețian… Simboluri ale Romei, simboluri ale civilizației romane. Dar și ale catolicismului. Cum așa? Construcții dedicate zeilor pagâni sau desfătărilor prea-lumești să fie asociate creștinismului? Da. Și existența multora dintre aceste minunate monumente se datorează tocmai acestui „patronaj” instituit de biserica catolică. Cum s-a ajuns aici?

Colosseum

 Construcția-simbol a Capitalei italiene a fost ridicată în timpul împăraților din dinastia Flaviilor, spre a oferi „circul”, asociat pâinii, atât de apreciat de locuitorii Cetății Eterne. Vreo 50 000 de oameni (deși unele surse ne indică o cifră de peste 80 000), puteau intra în Amfiteatrul Flavian, care a găzduit pentru câteva secole spectacole mai mult sau mai puțin sângeroase. La începutul Evului Mediu, situația s-a schimbat: Colosseum-ul a „adăpostit” un cimitir și o bisericuță, în timp ce în arcadele sale au luat ființă tot felul de ateliere și prăvălii. În secolul al XIII-lea a fost luat sub „protecție” de familia Frangipani, care l-a folosit pe post de fortăreață. La mijlocul secolului al XIV-lea, un cutremur a afectat serios edificiul, o parte a zidului exterior prăbușindu-se. La deteriorarea Colosseum-ului au contribuit din plin locuitorii și oficialitățile Romei, care au început să scoată piatra și marmura pentru a le folosi la alte construcții. În secolele XVI – XVII, papii și-au îndreptat atenția asupra Colosseum-ului, privindu-l, mai întâi, din perspectivă comercială (s-a pus problema deschiderii unei manufacturi de lână sau chiar transformarea în arenă pentru luptele cu tauri), apoi, din punct de vedere religios. Papa Pius al V-lea recomanda pelerinilor să ia la plecare, pe post de relicve sfinte, nisip din arenă, argumentând că acesta este îmbibat cu sângele martirilor creștini uciși aici.  Mergând pe aceeași idee, papa Benedict al XIV-lea a fost cel care, în jurul anului 1750, a hotărât transformarea Colosseum-ului în „loc sfânt” și a interzis folosirea acestuia pe post de osuar. În deceniile și secolele următoare au fost făcute lucrări de consolidare și restaurare. Astăzi, pe zidul exterior ce dă înspre Arcul de Triumf al lui Constantin cel Mare, se află o placă din marmură, în care sunt amintite numele Suveranilor Pontifi care, în ultimă instanță, au contribuit la salvarea Amfiteatrului Flavian: Clement al X-lea, Benedict al XIV/-lea și Pius al IX-lea.

Panteonul.

„Casa tuturor zeilor” a fost ridicată de Marcus Agrippa, în urma victoriei  acestuia asupra lui Marcus Antonius, la Actium (31 î.Hr.). Distrus în urma unui incendiu (în jurul anului 80), Panteonul a fost reconstruit de împăratul Hadrian, în anul 125, fiind restaurat în timpul lui Septimiu Sever și Caracalla. După cum îi spune și numele, în interior au fost instalate, în nișe special construite, statuile zeităților cunoscute și venerate în lumea romană. După ce creștinismul a devenit religie oficială, soarta Panteonului, ca și a altor temple păgâne, se părea că va fi una tragică. Însă, după o perioadă de abandonare, împăratul Phocas l-a dăruit papei Bonifaciu al IV-lea (608 – 615), care a dispus transformarea sa în biserică creștină (Sfânta Fecioară Maria și Toți Sfinții). Deși în secolele ce au urmat Panteonul a fost deposedat de multe dintre bogățiile sale (dacă ar fi să amintim doar plăcile de aur și bronz de pe acoperiș), intervenția bisericii catolice (inclusiv prin lucrări de restaurare) a salvat, cu siguranță, edificiul de la distrugere. Locul statuilor zeilor a fost luat de altare creștine și morminte ale unor personalități ale vieții artistice, religioase și politice. Pictorii Rafael și Caracci și regii Umberto I și Victor Emanuel al II-lea sunt înmormântați aici. Arhitectura sa cu totul remarcabilă, a fost sursa de inspirație pentru numeroase alte clădiri celebre din lume (printre care și domul Basilicii Sfântul Petru din Vatican).

Castelul Sant`Angelo.

În anul 139, împăratul Antoninus Pius termina construcția mausoleului început în timpul predecesorului său, Hadrian. Aici aveau să fie înmormântați, alături de cei doi amintiți mai sus, împărații: Marcus Aurelius, Commodus, Septimiu Sever, Geta și Caracalla. În anul 271, Aurelian a început ridicarea unui zid de apărare și mausoleul a fost inclus în acest sistem defensiv al Romei, fiind transformat în fortăreață. Construcția a avut de suferit de pe urma atacurilor barbarilor (secolul V), când au fost distruse și mormintele împăraților romani. În Evul Mediu a fost transformat în reședință a papilor. Numele actual l-a primit la sfârșitul secolului al VI-lea, când se spune că arhanghelul Mihail a apărut pe acoperiș, anunțând sfârșitul unei epidemii de ciumă. De altfel, statuia arhanghelului cu sabia în mână, se află pe acoperiș (actualmente, varianta executată de Peter Anton von Verschaffelt, în 1753; cea făcută de Raffaello de Montelupo, în 1536, a fost dată jos și este expusă în curtea interioară).  Papa Nicolae al II-lea a inițiat construirea unui coridor care să facă legătura cu Vaticanul, pe unde să poată fugi în caz de nevoie. Faptul că Sant`Angelo era un refugiu foarte bun reiese și din faptul că aici se afla și vistieria papilor. Suveranii pontifi au ținut șă-și asigure toate condițiile de trai, amenajându-și apartamente confortabile – adevărate opere de artă prin mobilier și „decorațiuni” (pictură, sculptură) de mare valoare. Castelul a fost folosit și pe post de închisoare (printre cei care s-au aflat în detenție aici numărându-se Benvenutto Cellini, Giordano Bruno sau Cagliostro), în curtea interioară având loc execuții. În imediata apropiere a castelului se află Podul Sant`Angelo, construit tot de împăratul Hadrian, pentru a asigura accesul către mausoleu. Pitorescul podului stă în cele două statui ale apostolilor Petru și Pavel (aflate la unul din capetele podului) și cele 10 statui ale îngerilor (aflate pe cele două laturi), statui executate în secolele XVI – XVII, la solicitarea Sfântului Scaun.

Templul lui Romulus.

Împăratul Maxentius (306 – 312) a ridicat în Forumul roman un templu dedicat fiului său Valerius Romulus care murise în anul 309.  Două secole mai târziu, templul a fost „creștinat” de papa Felix al IV-lea, fiind dedicat sfinților Cosma și Damian. De fapt, basilica cu acest nume a apărut prin unirea templului lui Romulus cu Bibliotheca Pacis, care fusese dăruită papei de regele ostrogot Theodoric cel Mare și fiica sa Amalasuntha. O serie de restaurări succesive au făcut ca în zilele noastre templul lui Romulus să fie, alături de Panteon, cel mai bine păstrat edificiu de acest fel din Roma.

Templul lui Antoninus și al Faustinei.

Tot în Forumul roman se află templul construit de împăratul Antoninus Pius în onoarea soției sale, Faustina. La moartea împăratului, acesta a devenit „patron spiritual” alături de Faustina. Edificiul se remarcă în primul rând prin impunătoarele coloane dorice înalte de 17 metri. Templul a fost „repartizat” unei basilici creștine ridicată în secolul al VII-lea, cunoscută sub numele San Lorenzo in Miranda. La începutul secolului al XV-lea, papa Martin al V-lea a donat biserica Colegiului Chimiștilor și Botaniștilor, care a construit două capele. Acestea au fost demolate în 1536 în vederea restaurării templului antic, cu ocazia vizitei împăratului Carol Quintul la Roma. Asocierea cu biserica San Lorenzo s-a dovedit, în final, soluția salvatoare pentru tempul lui Antoninus și al Faustinei.

Termele lui Dioclețian.

Impresionanta construcție de pe Viminal a fost ridicată la sfârșitul secolului III – începutul secolului IV, în onoarea lui Dioclețian, la solicitarea co-împăratului Maximian. Unele dintre cele mai mari și mai somptuoase băi imperiale, termele lui Dioclețian se întindeau pe 120 000 mp și, conform spuselor lui Olympiodorus, puteau primi 3 000 de oameni în același timp! Din loc al desfătării, termele au devenit loc al rugăciunii, pentru că frigidarium-ul a fost transformat într-o biserică, cunoscută sub numele de Sfânta Maria a tuturor sfinților și martirilor, la edificarea căreia și-a adus contribuția și Michelangelo Buonarotti.

Roma mai are și alte edificii și monumente antice care au fost „marcate” de simbolurile creștine. Dacă ar fi să amintim doar de Columna lui Traian care are acum, în vârf, în locul statuii împăratului, pe cea a Sfântului Petru (după cum, cea a lui Marcus Aurelius, îl are pe Sfântul Pavel).