Un reporter al revistei „National Police Gazette” (o revistă a poliţiei americane) a avut o idee amuzantă: să ia un interviu simultan Ginei Lollobrigida şi Sophiei Loren, cele două vedete italiene lansate în acelaşi deceniu şi care se considerau rivale. Reproducem mai jos răspunsurile celor două actriţe:

Reporter: Care sunt măsurile dvs.?

Gina Lollobrigida (G.L.): 94 – 57 – 94

Sophia Loren (S.L.): 95 – 58 – 95

R: Ce a contribuit, după părerea dvs., ca să aveţi asemenea măsuri ideale?

G.L.: Genele şi cromozomii. Am patru surori care arată la fel ca mine.

S.L.: Spaghetele.

R:Aceste dimensiuni v-au ajutat să atingeţi succesul?

G.L.: M-au ajutat.

S.L.: Fireşte. Proporţiile mele m-au făcut celebră. Sunt recunoscătoare siluetei mele.

R: Discordia dintre dvs. a luat naştere, cel puţin aşa mi se pare, la unul din festivalurile veneţiene…

G.L.: Care discordie? Este destul loc în lume pentru fiecare, nu-i aşa?

S.L.: Eram tânără debutantă, aveam exact 20 de ani, când Gina m-a repezit. La festival, la Veneţia. Ea avea 27 de ani şi era recunoscută ca vedetă internaţională. Mă aşteptam aşadar la câteva cuvinte de încurajare. Dar nu numai că nu mi le-a spus, ci dimpotrivă…

R: Înţeleg, dar ce ne puteţi spune despre rivalitatea dvs.?

G.L.: Sophia este foarte frumoasă, dar nu poate fi rivala mea; pur şi simplu, fiindcă nu e în stare să interpreteze rolurile mele.

S.L.: Gina are o personalitate limitată. E bună în rolurile de femeie din popor; nu e însă capabilă să joace un rol de «lady». Asta fiind spus, cred că nu prea ţine la mine. Fiindcă sunt mai bună ca actriţă. Posibil! Cine ştie?

R: Ce părere aveţi despre bărbaţii americani?

G.L.: De ce americani? Un bărbat e un bărbat.

S.L.: Îi ador! Dacă sunt azi în viaţă, este graţie unui american. Aveam nouă ani şi crăpam de foame pe trotuarele din Neapole. Pe mine şi pe sora mea ne-au salvat nişte soldaţi americani. E drept că erau vulgari câteodată, dar cu copiii se purtau bine.

R: Cum deosebiţi un gentelman de un bărbat prost – crescut?

G.L.: Instinctul meu nu se înşeală niciodată…

S.L.: După cum se uită la mine când mă aşez.

R: Care este cea mai bună metodă pentru a-l păstra lângă tine pe omul pe care-l iubeşti?

G.L.: Căsătoria.

S.L.: Să ştii să-i aduci mângâiere…

R: Care sunt cele mai grave greşeli pe care le pot comite femeile faţă de bărbaţi?

G.L.: Când încearcă să pară ieşite din comun şi se comportă ca nişte regine. Bărbaţii nu por să sufere aerele pe care și le dau.

S.L.: Greşeala de a încerca să nu faci niciodată nicio greşeală.

R: Care este cea mai frumoasă femeie din lume?

G.L.: Aya Kutu Sodeneyl. Adică o femeie inexistentă…

S.L.: Sfinxul.

R: Care este cea mai tristă situaţie pentru o fată?

G.L.: Să rămână fată bătrână.

S.L.: Să fie urâtă.

R: La ce vârstă v-aţi simţit matură?

G.L.: În ziua în care am simţit ce semnificaţie are cuvântul necaz.

S.L.: Când eram mică, îmi ziceau «trestia», atât eram de slabă şi înaltă. Apoi, când am împlinit 14 ani am început să mă transform şi se spunea că sunt frumoasă. Bărbaţii mă priveau şi încă de pe atunci m-am simţit femeie…

R: Care sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le-aţi auzit?

G.L.: Cererea în căsătorie…

S.L.: Într-o bună zi, un profesor universitar s-a uitat bine la mine şi a exclamat apoi: «Ce pagubă pentru arheologie!»

R: Care e cel mai neplăcut lucru care vi s-a spus?

G.L.: Mi le-a spus Sophia Loren, când a declarat într-o revistă că nu mă admiră…

S.L.: Mi le-a spus Gina Lollobrigida, când m-a poreclit <<girafă napolitană>>…

R: Dacă ar fi să chemaţi 4 vedete la cină, pe cine aţi alege?

G.L.: Vittorio De Sica, Burt Lancaster, Dean Martin şi Bette Davis.

S.L.: Marlene Dietrich, Vittorio De Sica, Ingrid Bergnam şi Anna Magnani.

R: Ce părere aveţi despre disponibilităţile dvs. artistice?

G.L.: Continui să mai învăţ câte ceva de câte ori mă aflu pe platou. Cu toate astea mă consider o actriţă bună, chiar foarte bună.

S.L.: Sper ca peste 10 ani toată lumea să spună că am devenit o mare actriţă.

R: Ce vă place cel mai mult?

G.L.: Serile petrecute în familie.

S.L.: Mi-ar plăcea să pot să merg la cinema sâmbăta seara şi apoi, după film, să beau vin într-o «pizzeria», e imposibil…

R: Ce aţi face, dacă aţi afla că nu mai aveţi decât o jumătate de oră de trăit?

G.L.: Mi-aş petrece această jumătate de oră în căutarea cuiva destul de sus ca să-mi facă rost de-o amânare…

S.L.: M-aş sinucide cu un pumnal în inimă…

R: Mulţumesc. Interviul s-a terminat. V-am supărat cu vreuna din întrebări?

G.L.: Deloc. Acum, să bem ceva. Vă place şampania?

S.L.: Deloc. Dar daţi-mi voie să vă întreb şi eu ceva: este adevărat că i-aţi pus şi Ginei aceleaşi întrebări? E o găselniţă şi merită să ciocnim ceva. Ce doriţi să beţi domnule?

(Almanah „Cinema” 1973)