Autor: Cornel-Constantin Ilie.

În timpul uneia dintre vizitele pe care le-am făcut la Muzeul Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, atenţia mi-a fost atrasă de două tablouri, aşezate unul lângă celălalt, care aveau acelaşi titlu, „Miracolele Sfântului Benedict”. Ele arătau la fel dar erau semnate de autori diferiţi, care trăiseră la distanţă de două secole unul de celălalt, dar care avuseseră, fiecare la timpul său, o influenţă deosebită asupra picturii: Paul Peter Rubens (1577 – 1640) şi Eugene Delacroix (1798 – 1863). Intrigat, am căutat să desluşesc „misterul” din spatele… tablourilor.

Delacroix și „modelul” Rubens

Un rol important în devenirea unui artist (pictor în cazul nostru) l-a reprezentat realizarea cópiilor după operele „înaintaşilor”. Eugene Delacroix nu a făcut excepţie. Iar „modelul” pe care l-a ales a fost Rubens.

În anul 1864, la un an după moartea lui Delacroix, când a fost făcut un inventar al lucrărilor sale, s-au identificat 25 de cópii realizate de el după alţi pictori. Ceea ce a reţinut atenţia a fost faptul că nu mai puţin de 13 dintre acestea erau replici după Rubens. Ulterior, au fost găsite altele – în muzee, galerii de artă, anticariate, colecţii particulare, numărul cópiilor după Rubens ajungând la 32!

Pe lângă fascinaţia exercitată de ceea ce am numi „metodologia” picturii, Delacroix l-a preferat pe Rubens pentru dramatismul, pentru expresivitatea şi vitalitatea degajată de scenele surprinse în picturile acestuia. Poate şi faptul că Rubens era un „adept” al subiectelor cu caracter istoric, pe care la rândul său Delacroix le-a folosit ca sursă de inspiraţie de atâtea ori, l-a făcut pe acesta să se simtă atât de apropiat de marele pictor flamand. În urma unei analize a cópiilor „rubensiene”, s-a constatat că 29 pot fi clasificate ca opere cu caracter istoric. Dintre acestea: 13 au subiecte religioase, 12 au în centru personalităţi ale vieţii politico-militare din secolul al XVII-lea (Maria de Medici, Ferdinand de Austria, Ducele de Buckingham, Henric al IV-lea al Franţei etc.), trei se inspiră din Vechiul Testament şi una tratează un subiect legat de antichitate. Doar trei tablouri fac parte din alte categorii (un portret, un peisaj şi o scenă de vânătoare).

Delacroix, în cópiile sale, a „refăcut” fie întregul tablou al „maestrului”, fie doar acele părţi care l-au interesat mai mult. Spre exemplu, în „Fuga familiei lui Lot”, „Susanna şi bătrânii” sau în „Adoraţia magilor”, Delacroix renunţă la elementele arhitecturale din fundal, concentrându-se pe chipurile protagoniştilor. În „Îngerul”, „Nereida”, „Sf. Gheorghe”, pictorul se apleacă asupra unui singur personaj sau chiar a unei părţi din fizionomia personajului. Există și trei picturi cărora Delacroix le-a făcut câte două cópii („Fecioara cu îngerii”, „Debarcarea Mariei de Medici la Marsilia” şi „Împăcarea Mariei de Medici cu fiul său”).

În majoritatea cazurilor, cópiile sunt mult mai mici decât originalele – maximum 50 – 60 cm lungime. Una singură – „Apoteoza Ducelui de Buckingham”, are aceleaşi dimensiuni cu originalul şi doar alte trei – „Fecioara şi îngerii”, „Susanna Fourment” şi „Miracolele Sf. Benedict”, se apropie de dimensiunile sursei de inspiraţie.

Cele mai multe dintre cópii au fost făcute cu „modelul” în faţa ochilor. Delacroix a găsit la Luvru 16 dintre picturile pe care le-a analizat, două (între care şi „Miracolele Sf. Benedict”) le-a găsit tot în Paris, în colecţii particulare, altele pe la alte muzee, galerii şi colecţii private din Europa.

Delacroix a făcut cópii şi după alţi artişti, cu precădere după pictori italieni: patru după picturile lui Rafael, două după cele ale lui Veronese, una după Bellini etc.

„Miracolele Sfântului Benedict”

„Originalul” picturii care ne-a atras atenția s-a aflat, iniţial, în locuinţa în care a murit Rubens. Lucrarea este neterminată şi experţii sunt de acord că artistul a revenit asupra tabloului de mai multe ori (inclusiv asupra dimensiunilor – iniţial avea 157 x 194 cm, în final a ajuns la 164 x262 cm).

Delacroix a pictat acest tablou în anul 1841, la Paris, după cum reiese dintr-o scrisoare, din care aflăm că a avut acces la pictura originală prin bunăvoinţa „expertului” M. Georges (probabil un negustor de artă). Acest tablou se preta foarte bine la studierea tehnicii maestrului. Dovadă că, în 1847, într-o altă scrisoare, referindu-se la folosirea tonurilor de alb şi gri, Delacroix spune că „marea cópie pe care am făcut-o după Miracolele Sfântului Benedict, are o strălucire care se obţine foarte greu prin alte procedee”.

Se pare că Delacroix a acordat o mare atenţie „Miracolelor…”, dacă ar fi să avem în vedere fie şi numai faptul că este una dintre puţinele replici de dimensiuni mari pe care a făcut-o (130 x 194,8 cm). Deşi „Miracolele…” lui Rubens şi „Miracolele…” lui Delacroix seamănă foarte mult, cunoscătorii pot face repede diferenţa, tuşele „lejere” ale maestrului flamand contrastând cu cele mai „agitate” ale artistului francez.

După cum am spus, realizarea cópiilor după picturi ale marilor artişti a fost un lucru obişnuit. Ideea era ca, la aceste cópii, să se vadă şi o influenţă, o notă personală, a celui care le realiza, care să le particularizeze şi care, până la urmă, să-l facă pe un privitor avizat (sau nu!) să poată spune: iată o cópie după X, făcută de Y! Aceasta era (şi este) până la urmă, diferenţa dintre un artist de valoare şi un artist de duzină, un simplu imitator. Cert este că, în cazul lui Delacroix, valoarea artistului şi-a pus amprenta inclusiv asupra cópiilor, care au ajuns să fie la fel de preţuite ca originalele.

Rubens, la rândul lui, a realizat cópii după tablourile marilor artişti ai Renaşterii. Una dintre cele mai cunoscute replici este cea după „Punerea în mormânt”, de Caravaggio. Rubens a făcut o serie de modificări, scoţând unele personaje, băgând altele şi schimbând culorile.

Bibliografie:

Eugene Delacroix, Jurnal, Editura Meridiane, București, 1977

Barbara Ehrlich White, Delacroix’s Painted Copies after Rubens, în “The Art Bulletin”, XLIX, nr.1/1967, p. 37-51

http://www.fine-arts-museum.be

foto: Cornel Constantin Ilie