Autor: Constantin Ghirdă.

La sfârşitul anului trecut*, a apărut la Belgrad „Jurnalul lui Tito”, sub îngrijirea lui Pero Simić, rod al unor cercetări asidue în arhivele Kominternului şi ale NKVD-ului, precum şi în Arhivele Iugoslaviei şi ale Partidului Comunist Iugoslav, în acestea din urmă, printr-o decizie din 2009  a conducerii Serbiei, fiind inclusă şi arhiva personală a lui Iosip Broz Tito.

În iulie 2009, cercetând această arhivă, Pero Simić a avut  surpriza să găsească, chiar în prima din cele cca. zece cutii cu documente, un document  de o exceptională importanţă documentară care, în final, după o minuţioasă expertiză, s-au dovedit a fi însemnările personale ale lui Tito care acopereau perioada 2 noiembrie 1950 – 18 februarie 1951. Deşi, după cum afirmă Simić, „perioada este destul de scurtă, ea nu diminuează cu nimic valoarea deosebită a acestui document, deoarece însemnările lui Tito din acest jurnal coincid nu numai cu  o perioadă plină de turbulenţe în relaţiile sovieto-iugoslave, ci şi cu situaţii incordate din prima parte a războiului rece”. 

„La sfârşitul anului 1944, afirmă Simić, Stalin l-a jutat pe Tito, cu peste 300 000 de soldaţi sovietici, să preia puterea în Iugoslavia, pentru ca, după nici patru ani, să-l hulească şi să-l proclame oaia neagră a lumii comuniste. Nici n-a vrut să audă de eforturile uriaşe ale lui Tito de a bolşeviza rapid Iugoslavia după reţeta sovietică, el (Stalin) îi cerea un singur lucru: să capituleze fără condiţii şi să dea înapoi. Însă chiar şi un om mai puţin ambiţios decât Tito nu putea accepta acest lucru, aşa că lui Tito nu i-a rămas decât să caute sprijin în altă parte, atât pentru el cât şi pentru ţara în fruntea căreia se găsea.”  

Prezentăm,în cele ce urmează,  câteva fragmente semnificative din acest jurnal.

NE-AM ADESAT GUVERNULUI AMERICAN…

„Belgrad, 2.11.1950

Nu am avut intenţia să scriu un jurnal, însă practica de fiecare zi mi-a arătat că trebuie să mă apuc de această treabă chinuitoare, indiferent de multitudinea  problemelor curente. Fireşte că acest jurnal îmi va folosi mai târziu.

Azi, la 9.30, i-am invitat la o discuţie pe general-coloneii Ivan Gošnjak şi Koča Popović.¹

Tema convorbirii a fost ajutorul pentru seceta care ne-a afectat în acest an, pentru care ne-am adresat guvernului american.

Guvernul american a declarat că este gata să ne ofere un ajutor, iar acum două zile ambasadorul american (la Belgrad, n.n.) ne-a transmis propunerea guvernului despre cum s-ar putea realiza acest lucru. Propunerea ar consta în următoarele: unu, guvernul american ne poate acorda ajutorul înainte de şedinţa Congresului (SUA), însă numai din suma aprobată de preşedintele Hary Truman pentru finanţarea necesităţilor de apărare ale unor ţări, atât ale celor din Pactul Atlantic, cât şi ale altor ţări care au relaţii bune cu America.

Doi, Guvernul american propune un acord bilateral pentru acordarea acestui ajutor care n-ar avea nicio legătură cu Pactul atlantic şi ar fi un fel de land lease.

Trei, Guvernul american ar putea justifica acest ajutor în faţa Congresului numai menţionând nevoile de apărare ale Iugoslaviei, deoarece consecinţele secetei i-au slăbit  capacitatea de apărare.

Fireşte că tovarăşii [Gošnjak şi Popović] au fost de acord să acceptăm această propunere a Guvernului american, fiindcă fără acest ajutor pentru regiunile afectate n-am avea posibilitatea să menţinem pregătirea de luptă a unui număr atât de mare de militari într-o vreme când ţara este ameninţată de ţările răsăritene (URSS şi sateliţii săi, n.n.).

Cu o zi în urmă m-am înţeles în legătură cu acest lucru şi cu tovarăşii Ranković, Djilas şi Kidrič².

Spre seară, am primit  o telegramă de la tovarăşul Kardelj de la Naţiunile Unite prin care mă anunţă că reprezentanţii sovietici tac în legătură cu atacurile lui Kardelj în legătură cu acţiunile neprieteneşti ale URSS faţă de Iugoslavia.

3. 11.1950

Pentru prima oară după razboi, am trimis astăzi o telegramă unui şef de stat occidental.

I-am trimis o felicitare domnului Truman, preşedintele Statelor Unite ale Americii, în legătură cu atentatul terorist  la adresa sa, de fapt, încercarea de atentat.

Ştiu că Biroul Informativ va avea iarăşi material să ne atace, îi priveşte, a trecut însă vremea când, contrar  intereselor ţării noastre, aveam grijă să nu dăm ocazie revizioniştilor să ne atace (cei care au abandonat ideile doctrinare ale comunismului n.a.).

Deoarece n-am posibilitatea să merg des la vânătoare, mă mulţumesc să împuşc uneori în grădina (reşedinţei prezidenţiale de la Dedinje n.a.) câte un corb sau o cioară, fiindcă le consider dăunătoare şi agasante. Azi-dimineaţă am împuşcat 2 bucăţi, ceea ce l-a mulţumit foarte mult pe pointerul meu Tref. Tigrul, celălalt câine, s-a uitat cu scârbă şi surprindere cum Tref îmi aduce ciorile.

UN FILM AMERICAN DESPRE NOUA IUGOSLAVIE

4.11.1950

Azi a trebuit să suport iarăşi un lucru care nu mi-a făcut niciodată plăcere.

O firmă americană toarnă un film despre Iugoslavia, mai bine zis un mare jurnal cinematografic despre dezvoltarea noii Iugoslavii, iar în final au dorit să mă filmeze şi pe mine lucrând şi odihnindu-mă.

Pentru că treaba ia foarte mult timp, am folosit prilejul ca pe timpul filmărilor să ţin două şedinţe, una pe probleme economice la care au luat parte Ranković, Djilas, Kidrič, M. Popović şi eu.

La cealaltă şedinţă au fost examinate unele probleme militare la care au participat K. Popović, I. Gošnjak, P. Dapčević şi Eu.³

Astăzi am examinat şi propunerea preliminară a Guvernului American în care este cuprinsă modalitatea prin care ni se poate acorda un ajutor de urgenţă în legătură cu seceta din acest an care a lovit ţara noastră.

În această propunere se menţionează că între cele două ţări se va încheia o înţelegere bilaterală, ceva similar Land-lease-ului, fiindcă Guvernul american poate oferi un astfel de ajutor numai în scopul întăririi, respectiv menţinerii capacităţii noastre de apărae. Sunt gata să ne ofere alimente şi alte lucruri similare în primul rând pentru armata noastră.

ÎNTREBĂRI DELICATE

7.11.1950

L-am primit, înainte de prânz, pe ziaristul american Sulzberger, colaborator al lui „New York Times” .

M-a plictist mai bine de un ceas cu întrebări foarte delicate, deoarece a trebuit să mă gândesc bine ce răspunsuri să dau, fiindcă mi s-a mai întâmplat să-mi denatureze răspunsurile şi să le publice aşa cum îi convenea lui.

Citesc declaraţiile unor tovarăşi (iugoslavi n.a.) care au cedat şi au trădat Partidul nostru comunist în legătură cu Biroul Informativ.⁴

Unii dintre ei nici n-ar merita să fie numiţi tovarăşi deoarece sunt nişte spioni înrăiţi, iar unii pot fi chiar crezuţi cum ar fi Sava Zlatić, Samardjić şi alţii ca ei.⁵

Omului îi stă mintea când vede ce metode folosesc conducătorii URSS pentru racolarea membrilor de partid cinstiţi pentru cele mai murdare treburi de spioni. Ei au racolat oameni din partidul nostru şi în timpul marelui război de eliberare ( al Doilea Război Mondial n.a.) ca agenţi în slujba lor, respectiv în slujba URSS şi după război.

Prin intermediul acestor agenţi ai lor au urmărit oameni din conducerea noastră într-o vreme când aveam cele mai bune relaţii cu Uniunea Sovietică.

Prin aceşti agenţi au răspândit calomnii cu scopul de a bloca şi compromite politic pe unii din tovarăşii noştri ca Djilas şi alţii.  

8.11.1950

M-am gândit mult astăzi la prostia pe care au făcut-o tovarăşii chinezi când au venit în Coreea şi au intrat în conflict cu forţele Naţiunilor Unite.

Acest lucru va avea probabil consecinţe fatale pentru însăşi Republica Populară Chineză.

Cine oare i-a împins în această aventură, într-un moment în care tânăra Republică Populară Chîneză avea cea mai mare nevoie de pace pentru consolidarea sa economică.

Ce se va întâmpla dacă mii de avioane americane moderne vor începe să distrugă oraşele chîneze suprapopulate şi puţîna îndustrie de care dispune China.

Cât de marxist-lenînistă este această decizie a tovarăşilor chinezi?

Tovarăşii chînezi au uitat oare experienţa revoluţiei ruse şi câte a făcut şi cum s-a sacrificat Lenîn pentru ca tânăra republică sovietică să obţînă un răgaz după luptele grele şi distrugerile suferite?

9.11. 1950

Azi am avut o şedinţă a Biroului Politic la care au fost prezenţi şi membrii Biroului Politic al Partidului Comunist Croat şi Bakarić.⁶

Pe ordinea de zi s-a aflat raportul cu privire la situaţia dîn Dalmaţia pe care l-a prezentat tovarăşul Popivoda în numele Comisiei de partid a CC al PCI.⁷

Asemenea comisii trimitem în toate regiunile ţării şi ele s-au dovedit foarte utile fiindcă nu numai că se înformează aupra situaţiei exacte de pe teren, despre diferite neajunsuri în muncă, probleme economice etc., ci oferă şi un ajutor concret tovarăşilor din teren.

Kardelj mi-a trimis astăzi de la New York o telegramă în care îmi spune că delegaţia noastră la Naţiunile Unite (la Adunarea generală a ONU n.a.) e de părere că în problema agresiunii chineze, repectiv dacă ea se produce în Coreea, trebuie să adoptăm aceeaşi poziţie pe care o va adopta majoritatea delegaţilor la Naţiunile Unite.⁸

Fireşte că, şi noi, aici, gândim la fel, altminteri am fi inconsecvenţi faţă de propria concepţie privind agresiunea, pe care am adoptat-o în cuvântările şi propunerile făcute la şedinţele Naţiunilor Unite.

UN AMĂRÂT DE ȚĂRAN M-A ÎNJURAT, FIINDCĂ AM TRAS ÎN CIORI

12.11.1950

E duminică şi intenţionam astăzi să merg cu tovarăşul Marko (Aleksandar Ranković) la Karadjordjevo la vânătoare de fazani, însă am renunţat dîn cauză că e prea departe şi timpul pe care îl aveam la dispoziţie era prea scurt.

Am plecat la Ilok la o vie, ca măcar să mă odihnesc puţîn la aer curat, însă m-am întors acasă nemulţumit din cauza unui mic încident pe drum cu un amărât de ţăran care m-a înjurat, fiindcă am tras în ciori.

Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu un asemenea om, să spunem în URSS şi în alte ţări din Biroul Informativ sau în oricare altă ţară din lume dacă ar fi făcut aşa ceva?

Le-am spus ofiţerilor să cerceteze cine este omul pentru a se afla care sunt motivele care l-au îndemnat să facă acest lucru.

13.11.1950

Tovarăşii Marko şi Djido (Milovan Djilas) au venit la mine ca să citim partea a doua a mărturisirii lui Žujović.⁹

Avem sentimentul că a cedat din cauză că detenţia i-a picat foarte greu.

Am decis ca declaraţia lui să fie prezentată la o şedinţă a Biroului Politic al CC al PCI şi să fie dată publicităţii, iar Žujović să fie pus în libertate.

Din declaraţie se pare că a înţeles în ce constă esenţa conflictului cu ruşii şi, în general, cu Biroul Informativ.

Cred că acest caz va avea o mare importanţă în lupta împotriva Biroului Informativ şi a calomniilor acestuia.

16.11. 1950

Am citit astăzi articolul lui Djilas, în care el încearcă să motiveze teoretic degenerarea Uniunii Sovietice spre capitalismul de stat şi formarea tot mai evidentă a unei caste birocratice conducătoare care ameninţă serios cu distrugerea cuceririlor Revoluţiei din Octombrie – opera lui Lenin.

Prima parte a articolului este destul de bună, însă partea a doua, în care vorbeşte despre capitalismul de stat, nu este destul de clară şi poate fi interpretată greşit de către adversari.

17.11.1950

Am examinat astăzi, împreună cu tovarăşii din Marele Stat Major al Armatei Populare Iugoslave, problema reorganizării parţiale a Ministerului Apărării Naţionale.

Am respins unele forme de conducere  ale unor genuri de arme pe care le luasem din Armata sovietică.

ALIMENTE ȘI ARME DE LA AMERICANI

18.11.1950

Ambasadorul american, domnul Allen, mi-a trimis prin adjunctul ministrului afacerilor externe, Mates, textul Acordului privind acordarea unui ajutor în alimente Iugoslaviei, înaine de reuniunea Congresului SUA.

Nu au vrut să introducă în text propunerea noastră de a se spune că alimentele se dau în scopul menţinerii capacităţii de apărare a ţării şi nu pentru intreţinerea forţelor armate.

Am acceptat în final şi această formulare numai pentru a nu se mai tărăgăna prea mult acordarea acestui ajutor.

Trebuie să subliniez faptul că propaganda guvernului şi a presei  din America  s-a înfierbântat foarte tare din cauza acestui ajutor.

Se fac fel de fel de declaraţii din partea cercurilor oficiale americane care vor putea fi folosite din plin de către adversarii noştri din Biroul Informativ, iar occidentalii chiar doresc  să se lărgească cât mai mult  prăpastia dintre noi, fiindcă bănuiesc că tot acest conflict dintre noi şi URSS nu este altceva decât o manevră bine gândită.

20.11.1950

Iar s-au strâns o groază de scrisori  din diferite ţări în care ziariştii îmi cer interviuri.

Ştiu că nu este vorba numai de dorinţa de a prezenta lucruri senzaţionale,  ci este, în primul rând, vorba de dorinţa de câştig.

Pe majoritatea îi voi refuza fiindcă în ultima vreme am dat multe declaraţii.

Azi am comunicat ministrului afacerilor interne al Croaţiei să oprească vizitele ziariştilor străini la Stepinac şi pentru economii cel mai uşor ar fi să înceteze diferitele beneficii de care acesta se bucură în materie de hrană.¹⁰

22.11.1950

Am examinat astăzi, împreună cu Leskovšek, Koča Popović, Gošnjak şi Nikolić unele probleme privind industrializarea pentru necesităţile armate¹¹.

Avem dificultăţi enorme cu devizele, iar în ultima vreme este tot mai greu să obţii materii prime din Occident pentru industria noastră militară fiindcă toţi se înarmează.

Americanii ne trimit semnale, pe diferite canale, că sunt gata să ne dea armament. Noi refuzăm, fiindcă  aceasta ne poate aduce prejudicii politice.

Mulţi oameni din ţară şi din străinătate nu vor să înţeleagă cum trebuie acest lucru, că nu este împotriva intereselor marxism-leninismului dacă luăm armament de acolo de unde este posibil pentru apărarea ţării noastre socialiste.

Se înţelege că liderii sovietici fac tot ce este posibil pentru a ne ponegri şi mai mult în faţa opiniei publice democratice şi folosesc împotriva noastră ceea ce ei fac demult, atribuindu-ne greşeala capitală pentru aceste procedee pe care ei le folosesc în mod regulat, şi nimeni dintre membrii Biroului Informativ nu se întreabă: „ De ce Uniunea Sovietică are voie, de pildă, să cumpere tot ce-i trebuie din ţările capitaliste, iar Iugoslavia nu”?

25.11.1950

Astăzi a apărut în „Borba” (cotidianul PCI, n.a.) declaraţia lui S. Žujović şi actul de punere a sa în libertate. A produs o mirare enormă şi la noi şi în străinătate.

Să se vadă şi prin această declaraţie chipul conducătorilor sovietici, să vadă cum arată dreptatea noastră, metodele noastre de reeducare şi nu de distrugere.

Ce se face în URSS?

Sunt omorâţi şi vinovaţi şi nevinovaţi, cel mai des cei nevinovaţi.

Ce au făcut cu Koci Dzodze şi Rajk?¹²

Împuşcarea şi spânzurarea, aceste sunt metodele lor de reeducare a oamenilor.

Noi însă am ales calea noastră  care s-a dovedit cea mai bună şi mai eficace.

Lupta noastră va mai fi încă grea, însă trebuie să avem nervii tari, răbdare şi umanism.

Socialismul nu se creează prin distrugerea a tot ce nu este în favoarea lui, ci prin educare şi convingere.

Nu vom face niciun fel de compromisuri faţă de cei care sunt împotriva socialismului.

Pe aceştia îi vom face inofensivi în cel mai uman mod cu putinţă.

CAZUL „STEPINAC”

26.11.1950

Ambasadorul american George Allen mi-a cerut, din însărcinarea guvernului, o întrevedere urgentă.

Am crezut că este vorba despre vreo ofertă nouă de armament şi l-am primit la ora 5 după-amiază.

Spre marea mea surprindere a început cu o mare introducere patetică despre „o misiune neplăcută”, pentru ca până la urmă să fie vorba despre următoarele:

„Guvernul american este îngrijorat în legătură cu rezultatele dezbateriii din Senat privind acordarea de ajutor Iugoslaviei, fiindcă republicanii vor condiţiona ajutorul de punerea în libertate a  lui Alojzije Stepinac”.

Ambasadorul mi-a explicat îndelung cum s-ar putea rezolva foarte bine această problemă, înainte de şedinţa Congresului SUA „prin mutarea lui Stepinac într-o mânăstire” sau „prin trecerea lui peste graniţă” etc.

Am fost foarte categoric în refuzul meu şi i-am spus că aceasta vine în contradicţie cu dorinţele lor ca noi să fim cât mai pregătiţi pentru apărarea noastră şi fiindcă un asemenea procedeu ar provoca o mare nemulţumire în rândul populaţiei ortodoxe pe de o parte, iar pe de altă parte, poporul ar înţelege acest lucru ca pe o condiţionare a ajutorului american şi n-ar fi de acord cu aceasta.

4.12.1950

Azi am ţinut o şedinţă a Secretariatului Biroului Politic al CC în prezenţa conducătorilor militari, Koča Popović, Gošnjak şi Peko Dapčević.

Am cerut să fie lute unele măsuri urgente din cauza pericolului unui atac al cuiva din Est.

Am decis ca Dedinje¹³ să se mai rarefieze puţin prin mutarea unor conducători în alte locuinţe, iar membrii Biroului Politic să doarmă în alte locuri, împreună cu familiie lor, fiindcă dacă s-ar produce un bombardament de noapte toţi ar avea de suferit.

Partea operativă a Statului Major să fie mutată în afara Belgradului

5.12.1950

La şedinţa de astăzi a biroului Politic a fost ascultat raportul tovarăşului Kardelj despre acticvitatea delegaţiei noastre la a V-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

Trebuie spus că în acest an delegaţia noastră a avut o activitate intensă şi a obţinut succese importante în lupta pentru adoptarea unor rezoluţii privind menţinerea păcii şi a colaborării internaţionale.

S-a hotărât ca eforturile noastre  în politica externă şi, în general, activitatea de propagandă, să fie orientate mai mult pe problemele internaţionale decât pe respingerea permanentă a diferitelor acuzaţii ale URSS şi ale celorlalte ţări din Biroul Informativ.

Fără dată

Conducătorii URSS au dezlănţuit toate pasiunile. Toate pretenţiile în politica lor aţâţătoare la război împotruva Iugoslaviei socialiste nu are decât un singur scop, acela de a ne înrobi ţara  şi a ajunge la Marea Adriatică, respectiv Mediterană.

*2009

NOTE

[1]. Gošnjak era adjunctul lui Tito la Apărare Naţională, iar  K. Popović, Şeful Marelui Stat Major.

2. Aleksandar Ranković, era vicepreşedintele guvernului iugoslav şi secretar al Comitetului Central  al Partidului Comunist Iugoslav (PCI), Milovan Djilas, membru al Biroului Politic al PCI, iar Boris Kidrič , preşedintele Consiliului Economic al Iugoslaviei.

3. Peko Dapčević,  locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Populare iugoslave.

4. Se referă la comuniştii iugoslavi  care în timpul conflictului Tito-Stalin au avut o poziţie ezitantă, la cei care s-au situat de partea lui Stalin şi la cei bănuiţi că sunt ataşaţi lui Stalin . Toţi aceştia , conducerea PCI, după Rezoluţia Biroului Informativ de excludere a PCI din această organizaţie au fost numiţi adepţi ai Biroului Informativ. 

5.  Se referă la Sava Zlatić, reprezentantul  CC al PCI din Albania şi fostul activist al PCI Stanislav Samardjić.

6. Vladimir Bakarić, secretar al CC al PC din Croaţia.

7. Krsto Popivoda, membru al CC al PCI şi ministru în guvernul iugoslav.

8. Se referă la faptul că Iugoslavia  va fi obligată să adopte o poziţie contrară celei a altor ţări socialiste.

9. Este vorba despre confesiunea de căinţă a lui Sreten Žujović membru al Biroului Politic al CC al PCI, ministru în guvernul iugoslav care în 1948, în timpul conflictului  Tito-Stalin s-a situat de partea liderului sovietic, fapt pentru care a fost imediat arestat.

[1]0. Ivan Krajačić, ministrul afacerilor interne al Croaţiei, iar Alojzije Stepinac  era  arhiepiscopul de Zagreb acuzat de sprijinirea regimului pronazist al Statului Independent Croat şi a conducătorului acestuia, Ante Pavelić.

1[1]. Franc Leskovšek, ministru federal, Vojin Nikolić adjunct al ministrului apărării.

12. Koci Dzodze,  înalt funcţionar al Albaniei, laszlo Rajk, unul din liderii maghiari, ambii au fost condamnaţo la moarte fiindcă în 1948 nu au fost de acord cu excluderea PCI din Biroul Informativ al partidelor Comuniste.

[1]3.  Cartier rezidenţial din Belgrad, un fel de Cartier al Primăverii, unde locuia elita conducătoare iugoslavă.