Nici unul dintre marile oraşe ale lumii nu duce lipsă de un monument-simbol. Printre acestea, un loc de seamă îl ocupă podurile. Faimoase prin dimensiuni, prin încărcătura lor simbolică sau chiar pentru legendele create în jurul lor. Este suficient să amintim de Podul Elisabeta ca să ne gândim imediat la Budapesta, după cum asociem Podul Brooklyn cu New York-ul, Golden Gate cu San Francisco, Vasco da Gama cu Lisabona sau Ponte Vecchio cu Florenţa. Poate că nici unul dintre acestea nu are valoarea istorică şi artistică pe care o are Podul Carol din Praga. Martor al inundaţiilor dar şi al transformărilor istorice, Podul Carol a „găzduit” de-a lungul timpul manifestări de bucurie, confruntări militare sau execuţii. Orice s-a întâmplat în capitala Boemiei a fost într-un fel sau altul legat de acest monument.

Punte de legătură între estul şi vestul Europei

În secolul al XII-lea fusese construit un pod de lemn peste Vltava – podul Judith, care însă s-a prăbuşit în anul 1342. Praga, unul dintre cele mai mari oraşe ale Europei acelei vremi, nu putea să rămână prea mult timp fără să aibă un „mijloc fix” care să facă legătura între cele două părţi ale sale. Iniţial a fost ridicat tot un pod de lemn, ale cărui rămăşite se mai păstrează şi astăzi în albia Vltavei. Regele Carol al IV-lea a hotărât construirea unui pod de piatră, lucrările începând în anul 1357 şi întinzându-se până la sfârşitul secolului. Legenda spune că monarhul a ţinut ca piatra de temelie să fie pusă pe data de 9 iulie 1357, la ora 5.31, astfel încât, atunci când se va scrie data fondării, să reiasă şirul de cifre 1-3-5-7-9-7-5-3-1. Care este semnificaţia acestei înşiruiri nu se ştie.

În secolul al XIV-lea, Podul Carol era cea mai mare şi mai elaborată structură de acest fel din Europa. Podul măsura 515 m lungime şi 9,4 m lăţime. Cele 16 arcade aveau între 16 şi 24 m, iar parapetul se ridica la 0,4 m. Un pilon avea cca. 5 000 de tone, în timp ce greutatea totală a podului era de aproximativ 100 000 de tone. Trei turnuri străjuiau capetele podului: două înspre cartierul Malá Strana (cel mai înalt ajungea la 26 m) şi unul înspre Oraşul Vechisau Staré Město (înalt de 30 m). Cercetările ulterioare au arătat că la pregătirea mortarului au fost folosite ouă, pentru a face compoziţia mai rezistentă.

Lucrările construcţiei au fost supervizate de arhitectul Peter Parles, în timp ce  „şef” al şantierului a fost meşterul pietrar Otto (sau Ottl), care este denumit în arhive drept „magister pontis pragensia”. Otto a deprins meşteşugul construirii podului de la meşterul Guillaume din Avignon, alături de care a lucrat la podul din oraşul Roudnice nad Labem.

Podul este prevăzut cu mai multe „cavităţi” în piloni, ceea ce a dat naştere legendei care spune că ar exista un pasaj secret ce s-ar afla sub acesta. Faptul nu a fost demonstrat concret niciodată.

Podul Carol făcea parte din „drumul regal”, legând Oraşul Vechi cu Palatul Regal, şi era inclus, în mod obligatoriu, în itinerariul procesiunii încoronării suveranilor. În 1527, când a fost încoronat Ferdinand I, podul a fost trecut de un alai impresionant, din care au făcut parte 3 391 de cai şi patru cămile.

Podul s-a dovedit a fi nu numai principalul mijloc de legătură între Oraşul Vechi şi Castelul din Praga, ci şi o adevărată punte de legătură între estul şi vestul Europei. Iniţial a fost denumit Kamenný most (Podul de Piatră) sau Pražský most (Podul din Praga), pentru ca din a doua jumătate a secolului XIX-lea să se încetăţenească denumirea de Podul Carol. Până în secolul al XIX-lea a fost singurul pod, peste Vltava, din Praga.

În noiembrie 1620, podul a fost „martorul” fugii ruşinoase a regelui Frederick I, cel supranumit „Regele Iarnă”, la începutul Războiului de 30 de ani. Un alt moment legat de acest război s-a consemnat pe 21 iunie 1621, când 27 de lideri ai revoltei din Boemia au fost executaţi în Piaţa Oraşului Vechi. Capetele a 12 dintre aceştia au fost ţintuite de turnul cel mai înalt al Podului Carol şi lăsate acolo, vreme de zece ani, spre a fi exemplu pentru cei care ar fi îndrăznit să se mai răscoale.

Distrugeri și refaceri

De-a lungul secolelor, oamenii şi natura au afectat rezistenţa şi înfăţişarea podului. Trei piloni au fost afectaţi de o inundaţie din 1432. Cronicile spun că apa a crescut atât de mult încât oamenii puteau să pescuiască din pragul bisericii Sf. Nicolae, situată în piaţa de păsări a oraşului. În 1496, ce-a de-a treia arcadă s-a surpat, în urma înclinării unui pilon; în 1648 au avut loc lupte între cehi şi suedezi, chiar pe pod, şi turnul dinspre Oraşul Vechi a fost deteriorat; în 1784, cinci piloni au fost avariaţi în urma unor inundaţii şi traficul a fost restricţionat o bună perioadă de timp. În 1890, o altă inundaţie de proporţii a dus la prăbuşirea a doi piloni, trei arcade şi două statui. De fiecare dată podul a fost reparat şi redat circulaţiei. La începutul secolului al XIX-lea a fost interzis traficul greu pe pod, fiind acceptat doar transportul în comun (un tramvai electric), pentru ca, după cel de-al Doilea Război Mondial, să nu se mai permită decât accesul pietonal.

TAXA DE POD

Autoritatea Podului a fost instituită în anul 1433 şi se ocupa cu colectarea taxelor pentru trecerea podului şi cu reparaţiile acestuia.

Iată câteva exemple privind cuantumul taxelor percepute pentru folosirea podului (1590):

Căruţele care transportă grâne plăteau 3 creiţari / cal;

Dacă se transportă lămâi sau portocale vor plăti 6 creiţari / cufăr şi 8 creiţari / cal;

Pentru îmbrăcăminte: 12 creiţari / cufăr; dacă se transportă cu calul se plătea şi 8 creiţari / cal;

Negustorii care duceau mărfuri la târg: 12 creiţari / cal;

Fier, plumb, cupru, vitriol, acid sulfuric: 3 creiţari / cal;

Carne de vită: 2 creiţari / cap de vită tăiată;

Marmură pentru cimitire: 12 creiţari / bucată mare. Pentru bucăţi mai mici: 3 creiţari / cal;

Dacă erau duse gâştele dintr-o parte în alta: 3 creiţari / gâscă;

Piper alb: 4 creiţari / pachetul. Piper negru: 2 creiţari / pachet;

Lemn: 2 creiţari / cal.

Un monument de artă

Turnul dinspre Oraşul Vechi  al podului este o adevărată operă de artă, fiind considerat o capodoperă a stilului gotic. Pe tavanul pictat al pasajului de trecere se remarcă simbolurile regelui Wenceslas. Peretele exterior (pe partea de est) este o alegorie a domniei lui Carol al IV-lea şi a concepţiei medievale despre Pământ şi Spaţiu. Ies în evidenţă sculpturile ce-i redau pe Carol al IV-lea, pe fiul său Wenceslas şi pe Sfântul Vitus, patronul podului. Cornişele sunt decorate cu măşti ale zeilor antici: Saturn, Marte, Jupiter, Dionisos, Neptun, Triton etc.

Valoarea artistică a podului este dată şi de cele 30 de statui şi grupuri statuare reprezentând sfinţi. Iniţial, parapetul nu a fost decorat cu statui; exista o cruce de lemn situată deasupra celui de-al treilea pilon, în faţa căreia aveau loc execuţiile publice şi unde erau făcute diferite anunţuri importante pentru comunitate. Acest monument al „Calvarului” a fost distrus şi refăcut de mai multe ori (în 1657, crucea a fost înlocuită cu o „versiune” din metal). La începutul secolului al XVI-lea, capătului unui pilon a fost decorat cu o sculptură a cavalerului Roland, cel considerat „garantul” privilegiilor oraşului şi pe care praghezii l-au numit ulterior Brunswick. Se spune că sabia magică a acestuia este îngropată undeva în pod şi că nu poate fi scoasă decât de Sfântul Wenceslas, care o va folosi pentru a-i ajuta pe locuitorii oraşului la nevoie.

Sf. Cruce și Calvarul; Sf. Ioan Nepomuk; Sf. Vitus.

Statuia Sfântului Ioan Nepomuk, prima amplasată pe pod, este situată deasupra celui de-al optulea pilon, şi a devenit un loc foarte popular de pelerinaj. Ioan Nepomuk, devenit sfânt naţional al Cehiei, fusese martirizat în anul 1393. Confesor al reginei Boemiei, el refuzase să divulge lucrurile pe care le aflase în timpul spovedaniei, motiv pentru care a fost aruncat de pe pod în apele Vltavei din ordinul regelui Wenceslas al IV-lea. Însă au fost şi alte motive, de natură politico-religioasă care l-au determinat pe rege să ia această decizie. Locul de unde Nepomuk a fost aruncat în apă este marcat cu o cruce de metal, despre care se spune că aduce noroc celor care o ating.

Decorarea parapetului cu aceste statui baroce monumentale s-a făcut într-un timp record: între 1704 şi 1714. Pentru realizarea lor au lucrat cei mai de seamă sculptori al Boemiei: J. Brokof, F.M. Brokof, M.B. Braun, M.V. Jackl, J.O. Mayer, J.B. Kohl etc. Doar 11 din cele 30 de statui originale se mai păstrează. Restul sunt copii realizate în secolele XIX – XX. O parte dintre originale se află expuse la Muzeul Podului Carol.

Statuile şi grupurile statuare de pe Podul Carol:

Partea de Sud:

Sf. Ivo; Sfintele Barbara, Margareta şi Elisabeta; Lamentaţia lui Hristos; Sf. Iosif; Sf. Francisc Xavier; Sf. Cristofor; Sf. Francisc Borgia; Sf. Ludmila; Sf. Fransisc din Assisi; Sfinţii Vincent Ferrer şi Procopius; Sf. Nicolae din Tolentino; Sf. Luitgard; Sf. Adalbert; Sfinţii Ion din Malta, Felix din Valois şi Ivan; Sf. Venceslas.

Partea de Nord:

Fecioara Maria şi Sf. Bernard; Fecioara Maria, Sf. Dominic şi Thoma d’Aquino; Sf. Cruce şi Calvarul; Sf. Ana; Sf. Chiril şi Sf. Metodiu (a înlocuit statuia Sf. Ignaţiu de Loyola, distrusă în timpul inundaţiei din 1890); Sf. Ioan Botezătorul; Sfinţii Norbert, Wenceslas şi Sigismund; Sf. Ioan Nepomuk; Sf. Anton din Padua; Sf. Iuda Tadeul; Sf. Augustin; Sf. Cajetan; Sf. Filip Benitus; Sf. Vitus; Isus Hristos şi Sfinţii Cosma şi Damian.

Cornel C. Ilie