Cheile sunt menţionate frecvent în mitologie şi în Vechiul Testament. În capitolul 3 din Cartea lui Neemia, se spune că după ce au fost reparate porţile Ierusalimului (jumătatea secolului al V-lea î.Hr.), acestea au fost încuiate. Cheile sunt reprezentate şi pe tăbliţele de lut din Babilon, datând de acum 4 000 de ani. Cheile erau folosite şi în Grecia şi Roma Antică; se spune chiar că grecii au inventat… gaura cheii. Homer vorbeşte în Odiseea de cheile de la cămara lui Ulise. Arheologii au descoperit un mare număr de chei de bronz în fortul roman de la Saalburg (Germania). În Egiptul Antic, bunăstarea unei persoane putea fi analizată şi după numărul de chei pe care le deţinea. Şi pentru ca lumea să ştie acest lucru, cheile aveau dimensiuni foarte mari, fiind cărate pe umeri, de către sclavi.

Simbolistica cheilor

Cu vremea, cheile au evoluat, în ceea ce priveşte materialele folosite pentru realizarea lor (lemn, bronz, fier sau chiar metale preţioase) sau modul în care erau făcute (cu scop strict practic sau cu scop… artistic). De pildă, cheile „carolingiene” aveau capătul în formă de cruce, de mitră episcopală sau alt simbol religios.

De-a lungul timpului, cheile au simbolizat autoritatea, siguranţa şi puterea. Zeii, zeiţele sau sfinţii apar în postura de păstrători ai „cheilor”, fie că ne referim la cele de la „Regatul Cerului”, de la „Porţile Pământului” sau de la „Porţile Mării”. Regi, împăraţi, oraşe sau state au inclus cheia în stemele şi blazoanele lor.

Sfântul Petru, cel care păzeşte Porţile Raiului, este reprezentat cu una sau două chei în mână. Începând cu secolul al XIII-lea, stema Sfântului Scaun cuprinde şi două chei încrucişate – una de aur şi una de argint.

La vikingi, femeia avea un rol foarte important în societate, iar acest lucru era marcat şi de faptul că, la căsătorie, ea primea un set de chei pentru a arăta noul ei statut: acela de stăpână a casei. „Edda”, cartea mitologiei norvegiene, arată foarte clar că lanţul cu chei face parte din costumul femeii. Rămânând în aceeaşi zonă, mai amintim şi de legenda care spune că, după ce ciocanul zeului Thor a fost furat de giganţi, pentru a-l recupera, acesta s-a deghizat în femeie, îmbrăcând o rochie de mireasă care avea agăţate mai multe chei la brâu.

„Ceremonia Cheilor”

Înmânarea cheii cetăţii, oraşului sau castelului unui oaspete de seamă a fost şi este un ceremonial foarte des întâlnit. După cum predarea cheii cetăţii / castelului / oraşului semnifica încetarea ostilităţilor prin capitularea celor atacaţi.

Tapiseria de la Bayeux îl înfăţişează într-una  din scenele sale pe ducele Conan, închis în turnul oraşului Dina, predând cheile oraşului lui Wilhelm Cuceritorul. Sugestiv, în acelaşi sens, este tabloul lui Diego Velazquez, „Predarea oraşului Breda” (1625), care-l înfăţişează pe guvernatorul olandez, Justin de Nassau, în timp ce înmânează cheia oraşului generalului spaniol Ambrosio de Spinola.

Englezii respectă cu sfinţenie Ceremonia Cheilor, care datează din 1340. În fiecare seară, porţile Turnului Londrei sunt încuiate de Gardianul Şef, iar cheile sunt aduse la „cartierul general” din vechea fortăreaţă. Între cel care aduce cheile şi santinelă are loc următorul schimb de replici: „ – Stai! Cine este acolo?”. „ – Cheile.”. „Cheile cui?”. „Cheile reginei/regelui X (numele monarhului în funcţie, n.n.)”. După ce se prezintă armele, Gardianul spune: „Dumnezeu s-o ţină pe regină/rege”, santinela răspunzând: „Amin”. Ceremonialul, cu „replici” cu tot, nu a fost niciodată modificat.

Foto deschidere: „Iisus Hristos înmânând cheile Sfântului Petru”, frescă de Pietro Perugino, aflată la Capela Sixtină.

Mihai Bozgan, Cornel Ilie