Istorie înecată în mizerie și nepăsare

Duminică, 14 martie 2021. Sat Popești, oraș Mihăilești, județul Giurgiu.

Urbea beneficiază de prezența în zona sa administrativă a două repere istorice și culturale deosebite: situl arheologic Argedava și biserica de la 1688.

La Argedava a fost cel mai important centru economic, politico-militar şi spiritual al geto-dacilor din Câmpia Română. Urmele culturii materiale descoperită la Popeşti caracterizează apogeul civilizaţiei geto-dace. De asemenea, luând în considerare faptul că cei mai mulţi epigrafi au interpretat inscripţiile de la Dionysopolis în sensul că Argedava (Argedabon în text) ar fi fost rezidenţa tatălui lui Burebista, atunci acest loc se poate să fi fost locul de naştere al marelui rege al tuturor dacilor şi getilor.

(mai multe găsiți aici: http://www.enciclopedia-dacica.ro/?id=678%26Itemid=330).

Biserica din Popești a fost ctitorită de Cârstea biv Vel Vistier Popescu, în anul 1688 (primul an al domniei lui Constantin Brâncoveanu). Lăcașul de cult, unul dintre puținele cu turnul clopotniței peste pronaos, are o pictură interioară deosebit de valoroasă, care îi redă pe domnitorii Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino (cu soțiile lor), precum și familia ctitorului. Se pare că autorul picturii ar fi nimeni altul decât Pârvu Mutu.

Am crede că, având aceste adevărate comori de istorie și civilizație în bătătură, autoritățile și locuitorii ar face tot posibilul pentru a le proteja, promova și, de ce nu, a beneficia de pe urma lor. Numai că realitatea este cu totul alta!

Nu vă așteptați să găsiți vreun indicator. Nici nu este de mirare: indicator către ce? Către două obiective (trei, dacă socotim și necropola), înscrise în lista monumentelor istorice, care zac înecate în mizerie? Nu mai pun la socoteală drumul (de fapt un fel de uliță mocirloasă) către așezarea antică!

Primul șanț de apărare – cel dintre așezarea geto-dacică și biserică, este spațiu de depozitare pentru gunoi. Cimitirul bisericii (care face parte din situl arheologic) este năpădit de bălării; crucile mai vechi sunt căzute și acoperite de mărăcini, iar la marginea cimitirului stau îngrămădite tot felul de resturi, în mare mare din plastic.

Biserica are nevoie urgentă de reparații. O restaurare parțială a picturii a fost realizată acum ceva timp, însă cea din pronaos (care este și cea mai valoroasă din punct de vedere istoric) aproape că nu se mai distinge. Pare că singurul care încearcă să facă ceva este preotul, care se zbate pentru a obține fonduri pentru restaurare. Care ne-a mărturisit și că duce „adevărate lupte” pentru a convinge enoriașii să nu mai arunce gunoaie peste tot.

Deși pot să garantez că la Mihăilești sunt mulți asistați sociali care ar putea să întrețină, măcar așa, de bun simț, situl și biserica, „se așteaptă să vină cineva de la București ca să rezolve situația”. Asta a spus un sătean în fața stupefacției și indignării noastre!

Ce oportunități ar fi pentru comunitatea locală valorificarea acestor obiective! Ce reclamă și-ar putea face orașul cu astfel de repere culturale! Ce lecții ar putea ține profesorii de istorie în aceste locuri încărcate de istorie! Ce șanse pierdute!

Cornel C. ILIE