1 decembrie 1913. Unirea insulei Creta cu Grecia este oficializată în cadrul unei ceremonii, defășurată la Firkas; la eveniment au participat regele Constantin și premierul Elefterios Venizelos.
2 decembrie 1409. Este întemeiată Universitatea din Leipzig, una din cele mai vechi instituții de învățământ superior din Europa. Printre cei care i-au urmat cursurile s-au numărat: Goethe, Wagner, Leibnitz, Nietzsche, Lessing, Hertz etc.
3 decembrie 1854. Revolta minerilor australieni este înfrântă de autorități; confruntarea violentă dintre mineri și forțele de ordine, care a avut loc la Eureka Line, se soldează cu câteva zeci de victime.
4 decembrie 1674. Preotul iezuit Jacques Marquette pune bazele unei misiuni creștine pe malul lacului Michigan; în jurul acesteia se va dezvolta orașul Chicago.
5 decembrie 1831. John Quincy Adams își ocupă locul din Camera Reprezentanților, după ce în decembrie 1830 devenise primul fost președinte ales în Congres; în istorie au fost doar două astfel de situațiin (celălalt ales, în Senat de această dată, fiind Andrew Johnson).
6 decembrie 1805. Se naște Jean Eugène Robert-Houdin cel care este considerat părintele iluzionismului. Un alt magician celebru avea să-i „împrumute” mai târziu numele: Harry Houdini (Erik Weisz).
7 decembrie 1941. Are loc atacul aviației japoneze asupra bazei americane de la Pearl Harbour. În urma acestui atac, Statele Unite vor intra în cel de-al Doilea Război Mondial.
8 decembrie 1987. Avionul în care se afla echipa de fotbal Alianza Lima (Peru) se prăbușește în Oceanul Pacific; singurul supraviețuitor a fost pilotul avionului.
9 decembrie 1922. Gabriel Narutowicz este ales primul președinte al Poloniei; acesta a depus jurământul pe 11 decembrie și s-a aflat în funcție doar cinci zile (a fost asasinat pe 16 decembrie).
10 decembrie 1884. La Londra, este publicată una dintre capodoperele lui Mark Twain: „Aventurile lui Huckleberry Finn”. În Statele Unite a văzut lumina tiparului după câteva luni.
11 decembrie 969. Împăratul Bizanțului, Nikephoros II Phocas este asasinat; complotul împotriva suveranului a fost pus la cale de soția sa Teofano și de amantul acesteia, Ioan Tzimiskes (viitorul împărat).
Gabriel Narutowicz. Huckleberry Finn. Nikephoros II Phocas.
12 decembrie 1915. Yuan Shi-kai, președintele Chinei, declară că acceptă să restabilească monarhia, el însuși urmând să fie noul împărat. Avea să renunțe la aspirațiile sale în fața manifestărilor ostile acestei idei, ce au cuprins țara.
13 decembrie 1294. Celestin al V-lea renunță la scaunul papal după un pontificat ce a durat aproape șae luni, declarând că vrea să ducă o viață de simplu călugăr.
14 decembrie 1824. Se naște Pierre Puvis de Chavannes, pictor francez; a fost co-fondator și președinte al Societății Naționale de Arte Frumoase (care a devenit cel mai important salon de artă din Franța).
15 decembrie 1467. Bătălia de la Baia: oastea moldoveană, condusă de Ștefan cel Mare, obține o strălucită victorie asupra celei maghiare, camandată de Matei Corvin.
16 decembrie 1429. Războiul de 100 de ani: Henric al V-lea al Angliei este încoronat ca rege al Franței în catedrala de la Notre Dame, ca răspuns la încoronarea lui Carol al VII-lea la Reims.
17 decembrie 1807. Napoleon I emite decretul de la Milano, prin care se instaura blocada continentală împotriva Angliei; conforma acestuia, niciun stat european nu putea face comerț cu Albionul.
18 decembrie 1958. Este lansat primul satelit de comunicații din istorie (proiectul SCORE – Signal Communications by Orbiting Relay Equipment).
19 decembrie 1490. Ana de Bretania se căsătorește (prin procură) cu Maximilian I al Austriei; cei doi se vor despărți la scurt timp, Ana măritându-se cu Carol al VIII-lea al Franței și apoi cu succesorul acestuia, Ludovic al XII-lea.
SCORE. Ana de Bretania.
20 decembrie 1522. După ce au rezistat unui asediu de șase luni, ultimii cavaleri de Rhodos se predau sultanului Soliman Magnificul, care îi lasă să părăsească insula; cavalerii se vor așeza în insula Malta.
21 septembrie 1879. La Teatrul Regal din Copenhaga are loc premiera piesei „O casă de păpuși”, de Henrik Ibsen; piesa a stârnit controverse, pentru că ataca regulile rigide ale căsătoriei și pentru că promova drepturile femeilor.
22 decembrie 1790. Forțele ruse, sub comanda generalului Suvorov, capturează cetatea Ismail, află sub stăpânire otomană. Populația cetății a fost masacrată, peste 40 000 de oameni fiind uciși.
23 decembrie 1893. La Weimar are loc premiera operei „ Hänsel și Gretel” de Engelbert Humperdinck, înregistrând un succes fulminant; dirijorul orchestrei a fost Richard Strauss.
24 decembrie 1761. Se naște Jean-Louis Pons, astronom francez; este recunoscut pentru descoperirea celor mai multe comete – nu mai puțin de 37.
25 decembrie 800. În ziua Crăciunului, Carol cel Mare este încoronat ca împărat al romanilor (Imperator Romanorum), în basilica Sf. Petru din Roma, de către papa Laon al III-lea.
26 decembrie 1948. Cardinalul Mindszenty este arestat la Budapesta; ulterior va fi condamnat la închisoare pe viață. După revoluția din 1956 a primit azil politic și a trăit vreme de 15 ani în ambasada SUA din capitala Ungariei.
27 noiembrie 1923. Studentul Daisuke Namba, simpatizant comunist, încearcă să-l asasineze pe prințul moștenitor al Japoniei, Hirohito. Namba a fost executat pe 15 noiembrie 1924.
28 decembrie 1918. Constance Markievicz, membră a mișcării naționaliste irlandeze, devine prima femeie aleasă în Camera Comunelor; la data alegerii ea se află într-o închisoare britanică.
29 decembrie 1939. Are loc primul zbor al bombardierului Consolidated B-24, care va fi folosit de aviația americană în cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în bombardamentele asupra Ploieștiului (1943).
30 decembrie 1819. Se naște Theodor Fontane cel care este considerat cel mai important scriitor realist de limbă germană din secolul XIX. Capodopera lui Fontane este romanul „Effi Briest”.
31 decembrie 1695. În Anglia este impusă „taxa pe fereastră”, ceea ce i-a determinat pe mulți englezi (în special cei săraci), să-și zidească ferestrele pentru a scăpa de acest impozit.