Cele mai vechi foarfece au fost descoperite în Mesopotamia şi Egiptul Antic. Acestea erau făcute din doua lame de bronz conectate la un mâner curbat, făcut dintr-o bandă de bronz mai subţire şi mai flexibilă. Această bandă servea la aducerea lamelor împreună când erau presate şi le depărta atunci când presiunea înceta.
Romanii, în jurul anului 100 î.H., au inventat foarfecele încrucişate la care lamele, ascuţite pe câte o parte şi trecute una peste cealaltă, produceau tăierea.
Cum este şi cazul multor altor descoperiri, problema modificărilor şi a inovaţiei rămâne încă neelucidată. La un moment dat, cineva a realizat că un control mai mare al foarfecelor, fără a implica forţa manuală exagerată putea fi obţinut prin separarea foarfecelor în două bucăţi legate cu un nit şi realizarea unor “bucle” pentru degete. Foarfecele pivotant de bronz sau de fier, în care lamele erau conectate printr-un nit au fost folosite în Roma Antică, China, Japonia şi Coreea. Acest mecanism este încă folosit în aproape toate tipurile moderne de foarfece.
În Evul Mediu şi perioada Renaşterii foarfecele era făcute dintr-o singură bară de fier, aplatizată şi ascuţită pe o nicovală. Bara era încălzită la mijloc, îndoita pentru a lua forma foarfecelor, apoi răcită şi reîncălzita pentru a le face flexibile.
Foarfecele pivotant nu a cunoscut succesul până în secolul al XVIII-lea. În anul 1761, Robert Hinchliffe a produs prima pereche modernă de foarfece, turnate din oţel călit şi apoi lustruit. Hinchliffe, care a trăit în Cheney Square, Londra, îşi făcea reclamă proclamându-se “producătorul celor mai fine foarfece”.
Foarfecele, indiferent de perioadă, au fost, bineînţeles, ascuţite. Pentru proteja tăişul, foarfecele au fost adesea acoperite cu bucăţi de piele, similare cu teaca unui cuţit.
Asemenea cuţitelor, pe parcursul anilor, foarfecele a devenit în multe culturi ţinta superstiţiilor populare, unele dintre ele existând şi în zilele noastre. Prima ar fi că foarfecele nu ar trebui oferit drept cadou. Făcând acest lucru, relaţia dintre cel care le oferea şi cel care le primea se rupea definitiv. Altă superstiţie era aceea că dacă o foarfecă este lăsată deschisă, cel în cauză va avea un conflict, fizic sau verbal, cu altă persoană. Din cauza acestor superstiţii, preţul foarfecelor era foarte mic (spre exemplu, în Anglia se vindeau chiar şi cu jumătate de penny). Există însă şi superstiţii “pozitive”: o pereche de foarfece pusă sub perna unei femei aflate în durerile facerii, taie durerea în două. Foarfecele erau adesea atârnate de unul dintre mânere lângă, sau deasupra uşii, poziţia lor deschisă formând o cruce ce etalează lamele ascuţite, împiedicând astfel spiritele rele să intre în casă.
Mihai Bozgan, Cornel-C. Ilie