Autor: Radu-Bogdan Păun.

În 4 decembrie 1984, în jurul orei 8.10, în parcarea hotelului Bucureşti din capitală, diplomatul iordanian Azmi Said Al-Mufti era împuşcat mortal de către un student palestinian. După atentat, asasinul încearcă să-şi piardă urma, fugind spre strada Lutherană, dar este reţinut de un echipaj al Ministerului de Interne aflat în patrulare în zonă. Cine era asasinul?

Recrutat de Al-Fatah

Ahmed Mohammed Ali Al-Hersh s-a născut în anul 1957 în localitatea Salfit din Palestina ocupată. Aici, urmează şi cursurile liceale, pe care le încheie în 1978 dar, nereuşind la examenul de bacalaureat, se angajează şi lucrează într-o o fabrică de ulei de măsline, iar apoi în construcţii.¹

Încă din perioada liceului, Ahmed a participat la o serie de demonstraţii împotriva ocupaţiei israeliene, motiv pentru care a fost cercetat de securitatea israeliană în mai multe rânduri, propunându-i-se să devină informator, lucru pe care însă îl va refuza.

În anul 1980 îşi ia bacalaureatul, iar în luna august a aceluiaşi an pleacă la Amman în Iordania, pentru a se înscrie la universitate. Datorită mediilor mici nu este acceptat, dar îl cunoaşte aici pe agentul recrutor Abdel Jabar Rafani care, exploatându-i dorinţa de a urma o facultate şi lipsa posibilităţilor materiale, îi va vorbi despre organizaţia secretă „Al Fatah – Consiliul Revoluţionar”², despre scopurile organizaţiei, precum şi despre faptul că aceasta l-ar putea ajuta să-şi continue studiile în străinătate, dacă acceptă să devină membru. Ahmed se arăta de acord şi, în martie 1981, se prezintă la sediul organizaţiei din Bagdad.

Clădirea situată în apropierea Pieţii Libertăţii (Sahat Al-Kuryia), vizavi de o şcoală de fete şi la aproximativ 500 de metri de clădirea „Departamentului pentru problemele cetăţenilor arabi”, era înconjurată de un zid cu porţi de fier, fiind formată din parter şi etaj şi având aspectul unei locuinţe. Imobilul constituia sediul conspirat al secţiei pentru misiuni al organizaţiei „Al Fatah – Consiliul Revoluţionar” şi funcţiona aici, cu consimţământul şi sprijinul guvernului irakian³. Ulterior, ca urmare, a presiunilor exercitate de ţările arabe, cât şi datorită faptului că organizaţia nu a acordat niciun ajutor Irakului în războiul cu Iranul, în noiembrie 1983, la cererea expresă a Irakului, sediul organizaţiei se va muta la Damasc – Siria.⁴

Odată ajuns, Ahmed Al-Hersh este dat în legătura lui „Hassan”, şeful secţiei pentru misiuni speciale, care-i stabileşte noului recrut numele conspirativ „Farid”, promiţându-i totodată că va analiza posibilitatea de a-l sprijini material pentru a studia în străinătate.

Al-Fatah – Consiliul Revoluţionar

Organizaţia apărută în 1974, ca urmare a unor divergenţe între Yasser Arafat şi Abu Nidal, considera că singura cale de rezolvare a problemei palestiniene era lupta armată, respingând orice dialog cu statul evreu.

„Al-Fatah – Consiliul Revoluţionar” era organizat pe cinci secţiuni: secţiunea pentru misiuni teroriste, formată în principal din studenţi aflaţi în diverse ţări ale lumii; pentru misiuni militare, condusă de Haji Abu Musa, era formată din combatanţi cantonaţi în Liban; pentru presă, care edita şi difuza revista „Palestina revoluţionară”, comunicatele organizaţiei şi alte materiale ideologice şi de propagandă; pentru relaţii externe, care răspundea de relaţiile cu alte grupări, organizaţii sau state şi, în final, secţiunea financiară, care se ocupa cu procurarea şi distribuirea fondurilor. Purtătorul oficial de cuvânt era Abdel Rahman Issa, împuternicit să facă cunoscute comunicatele organizaţiei şi să se întâlnească cu reprezentanţii presei.

Potrivit declaraţiilor membrilor săi, „Al-Fatah – Consiliul Revoluţionar” lupta împotriva reacţiunii arabe, respectiv a statelor arabe care asupresc masele populare, urmăresc şi închid patrioţii palestinieni, apără interesele imperialismului, recunosc Israelul şi doresc să ducă tratative cu acesta. În acest sens, organizaţia acţiona prin punerea la cale de atentate împotriva diplomaţilor şi a obiectivelor unde se aflau grupări ale inamicului (reacţiunea arabă şi sionismul) ori prin sabotarea obiectivelor economice ale duşmanului, atât prin atac direct asupra acestora, cât şi prin încărcături explozive amplasate în interiorul obiectivelor ori în maşini parcate în apropierea acestora.

Instruirea

De aici, împreună cu alţi trei tineri, Ahmed este trimis, cu o maşină, într-o tabără militară a organizaţiei, situată în zona Rutba din Irak, pentru a urma un curs de instruire.

Tabăra, situată în nord-estul Irakului, pe malul râului Eufrat, pe şoseaua ce lega între ele localităţile Ramadi şi Rutba, în apropierea satului irakian Hit, se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 5 kilometri pătraţi, fiind formată din mai multe barăci în care erau cazaţi cei veniţi la instruire, un pavilion pentru comandant, un poligon de tragere cu armament uşor, grenade şi exerciţii cu explozivi, o fermă de păsări şi un grup de locuinţe pentru membrii permanenţi ai taberei şi familiile acestora. Pe durata stagiului erau interzise relaţiile între persoanele aflate la instruire şi membrii permanenţi ai taberei, cu excepţia celor stabilite cu instructorii. Sistemul de apărare era asigurat de membrii organizaţiei veniţi la instruire, care efectuau servicii de pază prin rotaţie, fiind înarmaţi cu pistoale automate model „Kalaşnikov”. Nu era permisă părăsirea taberei pe perioada instruirii decât, la solicitarea expresă a centralei organizaţiei, care exercita şi controlul exclusiv asupra taberei. Această tabără s-a desfiinţat odată cu mutarea sediului secţiei pentru misiuni, de la Bagdad la Damasc, în Siria, în luna noiembrie 1983, la cererea autorităţilor irakiene.⁵

Aici, în plin deşert, Ahmed Al-Hersh va fi instruit, în condiţii de maximă solicitare, sub îndrumarea instructorului Khaled Abdel Najid.

Documentele de arhivă conţin numeroase informaţii interesante privind modul în care s-a desfăşurat instruirea proaspătului recrut în tabăra de la Rutba. Astfel, pregătirea cuprindea o componentă militară, una informativă şi de securitate, o componentă politică şi una sportivă.⁶

În ceea ce priveşte pregătirea militară, aceasta consta în instrucţie de front, cunoaşterea şi întreţinerea armamentului şi trageri cu armament uşor (pistoale mitralieră tip „Kalaşnikov”, mitraliere cu încărcător tambur, pistoale şi grenade).

Un capitol aparte îl reprezenta învăţarea modului de întreţinere, depozitare şi ascundere a armamentului. Înfăşurat în pânză, introdus într-o servietă şi în mai multe pungi de plastic, lipite cu scotch, acesta trebuia ascuns sau îngropat într-un loc uşor accesibil la orice oră, departe de cartiere locuite şi de sedii de poliţie, de surse de umezeală sau de temperatură ridicată, locuri nesupuse unor schimbări sociale (ex.  şantiere) sau naturale, care să permită intrarea firească fără să se atragă atenţia. Tot acum mai învaţă cum să întocmească schiţele locurilor în care era ascuns armamentul, modul cum se confecţionează maşini infernale cu explozie întârziată, pe bază de trinitrotoluen sau explozivi plastici, cu capse pirotehnice sau electrice şi fitil lent, rapid sau exploziv.

Pregătirea de securitate şi informativă

 O atenţie deosebită se acorda pregătirii de securitate şi informative, care urmărea instruirea asupra următoarelor aspecte:

a) recrutarea de noi membri – trebuia să respecte următorii paşi:

– punctarea şi selecţionarea unui candidat la recrutare pe baza cunoaşterii individului, a relaţiilor sale, a slăbiciunilor, înclinaţiilor, viciilor, stării sociale şi materiale, a atitudinii faţă de ocupaţia israeliană. În organizaţie erau recrutaţi numai palestinieni şi iordanieni, care nu făceau parte din alte organizaţii şi care împărtăşeau convingerile politice ale acesteia, acceptând să adere din patriotism şi nu pentru realizarea unor interese personale. „Al-Fatah – Consiliul Revoluţionar” nu accepta persoane de altă naţionalitate în rândurile sale, deoarece se considera că motivaţia acestora era întotdeauna interesul personal, părăsind organizaţia în situaţii grele. De asemenea se considera că nu este important numărul membrilor, ci calitatea acestora, trăsăturile lor moral-politice şi aderenţa la organizaţie;

– apropierea treptată a candidatului, urmărirea şi verificarea lui pentru a stabili dacă păstrează sau divulgă secretul legăturii;

– orientarea şi determinarea candidatului să renunţe la convingeri sau atitudini care contraveneau principiilor organizaţiei;

– discutarea problemelor şi dificultăţilor cu care se confruntă candidatul şi poporul palestinian, orientarea discuţiei spre linia politică a organizaţiei şi obiectivele acesteia;

– formarea trăsăturilor morale ale candidatului, prin instruirea acestuia în sensul de a nu fi curios şi îngâmfat, de a avea spirit critic şi autocritic, de a aplica principiul „întâi execuţi şi apoi discuţi”, de a respecta conspirativitatea şi secretizarea acţiunilor, de a nu consuma alcool şi a nu avea relaţii cu femei, de a stabili bune relaţii cu vecinii;

– supravegherea candidatului pe timpul executării unor misiuni.⁷

b) procedee de contactare a membrilor organizaţiei:

– prin deplasarea directă în ţara de reşedinţă a centrului, numai cu aprobarea prealabilă a superiorului;

– prin contactarea de emisari: obişnuiţi – cu misiuni de predare – primire, pe bază de parolă prestabilită (care, de regulă, transmiteau materiale de propagandă şi bani); împuterniciţi – care puteau ordona misiuni şi discuta orice problemă, pe bază de parolă, şi emisari pentru materiale – cu misiunea de a preda sau primi armament, pe bază de parolă (cu atribuţii exclusive pentru transportul, ascunderea, predarea şi preluarea de armament). Pentru contactare prin emisari se stabilea un loc din ţara în care se găsea membrul organizaţiei, precum şi anumite zile şi ore în care acesta trebuie să frecventeze locul respectiv. Totodată, se stabilea un semn de recunoaştere, un semnal de pericol şi parole. Fiecare membru al organizaţiei era obligat să frecventeze locul de întâlnire în zilele şi la orele stabilite şi să afişeze semnul de recunoaştere dacă întâlnirea avea loc în condiţii normale. Pentru asemenea întâlniri se alegeau, de regulă, străzi neaglomerate, grădini publice, restaurante, cafenele şi baruri mai puţin frecventate. Categoria emisarului era recunoscută pe baza unei parole specifice de prezentare.

– prin telefon, de la un post public, folosindu-se limbajul codificat;

– prin scrisori şi telegrame, numai în caz de necesitate, şi atunci codificat şi cu condiţia ca scrisoarea sau telegrama să aibă conţinut firesc;

c) procedee de autoverificare, cu obligaţia de a informa centrul în cazul în care constata o urmărire sau supraveghere din partea poliţiei şi de a afişa semnalul de pericol la locurile de întâlnire frecventate.

d) căi de introducere în ţară a unor înscrisuri (documentele secrete se ascundeau în interiorul unor albume pe filele cărora se lipeau apoi fotografii obişnuite; redactarea documentelor secrete pe hârtie foarte subţire, care se ascundea în cravată sau în alte articole vestimentare).

e) comportamentul în cazul arestării (când nu existau probe să nu-şi recunoască vinovăţia; când era prins în timpul executării misiunii ori când existau probe de netăgăduit să-şi recunoască fapta, pentru a primi o pedeapsă mai mică).

Pe lângă aceste două forme de pregătire, recruţii mai primeau o instruire politică, care consta în prelegeri despre centralismul democratic, critica şi autocritica, experienţa revoluţiei iraniene şi vietnameze, materialism dialectic şi istoric, lucrările lui Mao Ze Dong, vizionarea de filme referitoare la lupta poporului palestinian împotriva ocupaţiei străine, precum şi o pregătire sportivă, constând în pregătire fizică generală şi arte marţiale.

Trimis la studii în România

Odată pregătirea încheiată, Ahmed Al-Hersh se întoarce la sfârşitul lui aprilie 1981 în Bagdad, unde i se înmânează suma de 2000 $ şi i se aduce la cunoştinţă că organizaţia a hotărât să-l sprijine material în vederea continuării studiilor în orice ţară.

De la Bagdad, Ahmed Al-Hersh se întoarce la Amman, unde informându-se asupra condiţiilor de studii din mai multe ţări şi, constatând că atât taxele (350$ pe lună), cât şi media de admitere, sunt mai reduse în România decât în alte părţi, va opta pentru ţara noastră. Îşi legalizează documentele de studii la Ministerul de Externe al Iordaniei, obţine viza de intrare în ţară de la Ambasada României din Amman şi, în ziua de 5 mai 1981, soseşte în România pe aeroportul Otopeni. Merge la Ambasada Regatului Haşemit al Iordaniei, de unde este îndrumat către Biroul OEP, dar în ambele locuri i se indică să revină în toamnă, pentru anul următor de studii, întrucât  s-a prezentat cu întârziere pentru anul în curs.

Drept urmare, Ahmed Al-Hersh se reîntoarce în Irak, unde urmează un nou curs de pregătire, cu durata de o lună, în binecunoscuta tabără de la Rutba, iar în septembrie 1981, revine în Bucureşti. Se prezintă la Biroul OEP, unde i se întocmesc documentele necesare pentru a fi înscris la Facultatea de construcţii civile, Bucureşti, documente care vor fi înaintate Ministerului Educaţiei şi Învăţământului, prin intermediul OEP, şi completează la cererea ofiţerului de securitate al Biroului OEP, Jamal, o declaraţie prin care se angaja să respecte principiile OEP şi legile române.⁸

În perioada vacanţelor de vară, vor urma alte stagii de pregătire în Irak, în august 1982 şi august 1983, după care, în vara anului 1984, urmează într-o tabără din zona Bekaa de Vest (Liban), aflată sub control sirian, o instruire într-o grupă de 10 persoane, constând în lupte corp la corp, montarea şi demontarea armamentului, instrucţie de front, trageri cu armamentul uşor şi pregătire genistică.

Misiunile în România

Pe durata şederii în România, organizaţia îi va încredinţa lui Ahmed Al-Hersh mai multe misiuni. Una dintre acestea consta în efectuarea de activităţi informative de studiu în rândul studenţilor arabi, dar în mod special asupra palestinienilor, cu scopul de a le stabili orientarea şi apartenenţa politică şi a raporta organizaţiei concluziile desprinse.

Potrivit misiunilor încredinţate de către organizaţie şi ca urmare a studiului efectuat asupra unor studenţi palestinieni aflaţi în ţara noastră, Ahmed Al-Hersh va recruta pe parcursul şederii în România trei noi membri. Unul dintre aceştia Issa Mustafa Alkam, originar şi el din Salfit, va fi ucis în octombrie 1984, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate de organizaţie în Liban⁹.

Tot în baza instructajului ce i s-a făcut, atât în Irak cât şi în Siria, Ahmed Al-Hersh a identificat în Bucureşti sediile ambasadei Israelului şi al Companiei „El-Al”, precum şi lăcaşurile de cult mozaic ale comunităţii evreieşti şi Teatrul evreiesc de stat, pe care le va localiza pe schiţe detaliate, care să poată fi folosite în organizarea unor eventuale acte terorist – diversioniste, schiţe pe care le va preda organizaţiei.

În august 1982, cu prilejul celui de-al doilea stagiu din Irak, instructorul „Hassan” îi înmânează o schiţă a unui loc din Grădina Botanică din Iaşi unde era ascunsă o cantitate de armament¹⁰, cerându-i să o mute în Bucureşti şi să-i trimită schiţa noului amplasament. Reîntors în ţară, Ahmed Al-Hersh merge la Iaşi, identifică locul unde era ascuns armamentul şi îl transportă la Bucureşti, unde, ulterior, îl va preda emisarului „Muhammad Ali”¹¹. Mai târziu, din acest armament, „Gazi” (identificat ca fiind Mustafa Said Hassan Al Kardali), emisarul împuternicit cu organizarea atentatului împotriva diplomatului iordanian, îi va da lui Ahmed Al-Hersh un pistol „T.T.” şi două încărcătoare cu 16 cartuşe, pe care acesta le va folosi la săvârşirea atentatului.

În vederea executării unui act terorist-diversionist în România, în vara anului 1984, la Damasc, Ahmed Al-Hersh a primit misiunea să organizeze culegerea datelor necesare în acest scop, despre membrii Ambasadei Regatului Haşemit al Iordaniei şi ai Biroului OEP la Bucureşti, primind totodată misiunea de a pregăti asasinarea şefului reprezentanţei OEP.

Datorită măsurilor speciale de pază şi securitate dispuse la Biroul OEP şi  protecţiei asigurate şefului acestuia, Ahmed Al-Hersh nu a putut culege informaţiile necesare organizării atentatului. În plus, în perioada în care s-a hotărât acţiunea, şeful reprezentanţei lipsea din ţară, participând la lucrările Consiliului Naţional Palestinian, ce se desfăşurau la Amman.

Faţă de această situaţie, organizaţia, prin emisarul împuternicit „Gazi”, a hotărât să treacă la pregătirea unui atentat asupra unui diplomat iordanian.

Pregătirea și executarea atentatului

Ca subiect al omorului a fost ales Azmi Said Al-Mufti, pentru faptul că, potrivit datelor deţinute de Ahmed Muhammad Ali Al-Hersh, din vizitele efectuate anterior la ambasada Iordaniei din Bucureşti, rezulta că acesta era un diplomat cu rang înalt. Ca urmare, în perioada 19 – 25 noiembrie 1984, sub acoperirea unor plimbări întâmplătoare, „Gazi” şi Al-Hersh vor completa datele deţinute cu alte informaţii privitoare la autoturismul şi traseele folosite de diplomat, reşedinţa şi programul zilnic al acestuia.  

Pe baza acestor date cei doi au întocmit planul de ucidere a diplomatului, l-au verificat în teren şi au fixat drept dată a acţiunii dimineaţa zilei de 4 decembrie 1984. În cazul în care atentatul ar fi reuşit, în ziua următoare, Ahmed Al-Hersh urma să plece la Cluj, pentru a se întâlni cu Gazi, conform unui orar stabilit din două în două ore, în intervalul 12.00 – 20.00, în faţa biroului de informaţii al gării.¹²  

Marţi, 4 decembrie 1984, Ahmed Al-Hersh şi „Gazi” s-au întâlnit în faţa hotelului „Intercontinental”, au luat micul dejun, timp în care Ahmed Al-Hersh i-a predat lui „Gazi” paşaportul, carnetul de identitate, carnetul de student, schiţele  obiectivelor evreieşti din capitală (ambasada Israelului, agenţia aeriană „El-Al”, Teatrul evreiesc, un muzeu şi lăcaşe de cult mozaic din Bucureşti), considerate ca obiective principale ale organizaţiei în România. După aceasta, cei doi s-au despărţit, Ahmed Al-Hersh îndreptându-se spre hotelul „Bucureşti”, iar „Gazi” spre Parcul Cişmigiu, unde trebuia să ascundă actele de identitate ale lui Ahmed, pe care acesta avea să le ridice după comiterea atentatului¹³.

La ora 08.10 a apărut diplomatul iordanian Azmi Said Al-Mufti, însoţit de fiul său în vârstă de 5 ani. Ahmed Al-Hersh l-a urmărit la mică distanţă, iar când acesta a ajuns în spatele maşinii sale, a tras patru gloanţe: unul în spatele şi două în capul victimei. Al patrulea glonţ nu-şi va mai atinge ţinta, ricoşând într-un geam al sălii de gimnastică a Complexului Hotelier Bucureşti.

După comiterea asasinatului, Ahmed Al-Hersh s-a îndepărtat în fugă pe traseul stabilit, însă va fi reţinut de o patrulă a Ministerului de Interne, în apropierea Catedralei romano–catolice „Sfântul Iosif”.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, atentatorul îşi va motiva fapta, declarând că nu este vorba de o crimă, ci de îndeplinirea unei datorii patriotice: „Am executat acţiunea pentru a-i apăra pe sutele de deţinuţi în închisorile regimului iordanian, pentru a ne apăra identitatea palestiniană pe care regimul iordanian doreşte să o lichideze. Regimul iordanian este cel care a măcelărit 25 de mii de bărbaţi, femei şi copii din taberele palestiniene din Iordania în 1970 – 1971. Există, oare, comparaţie între 25 de mii de nevinovaţi şi un agent al reacţiunii şi imperialismului ? Încă o dată spun că nu vrem să pedepsim pe cineva ci, luptăm pentru libertate şi pace.”¹⁴  

Divergențe pe marginea extrădării asasinului

După atentat Iordania va declanşa o activitate susţinută, la nivel diplomatic, pentru a obţine extrădarea asasinului. În ciuda presiunilor Iordaniei, autorităţile române vor rămâne ferme pe poziţii, şi, invocând legislaţia României, potrivit căreia o asemenea măsură nu era permisă în cazurile în care faptele erau săvârşite pe teritoriul României, precum şi lipsa unui acord între cele două părţi privind extrădarea, vor opta pentru judecarea în ţară a atentatorului şi condamnarea acestuia la 20 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În spatele acestei decizii stăteau în fapt o serie de argumente care vizau mai multe aspecte. Autorităţile române deţineau informaţii că guvernul iordanian era orientat şi stimulat de către autorităţile americane, respectiv CIA, să ceară extrădarea asasinului, cu scopul de a iniţia o serie de acţiuni demascatoare la adresa Siriei, Libiei şi Irakului. În acest sens, rezolvarea favorabilă a cererii iordaniene ar fi putut avea unele consecinţe negative pe planul relaţiilor României cu cele trei ţări, lucru nedorit de autorităţile de la Bucureşti.

Pe de altă parte, se avea în vedere protejarea unor ţări socialiste (ţinând cont de provenienţa armamentului – pistoale de producţie sovietică, grenade ungureşti, focoase poloneze), dar şi a imaginii comunismului în general, căci, potrivit informaţiilor deţinute de autorităţile române, tatăl palestinianului fusese membru al Partidului Comunist Palestinian, un frate îşi făcuse studiile în URSS (facultatea la Moscova şi doctoratul la Leningrad), era căsătorit cu o cetăţeancă sovietică, făcând parte, în acelaşi timp, atât din  Partidul Comunist Palestinian, cât şi din organizaţia lui Abu Nidal.

Nu în ultimul rând exista teama faţă de eventualele reacţii ale organizaţiei teroriste a lui Abu Nidal. În acest sens nu excludem chiar posibilitatea unei intervenţii a organizaţiei amintite pe lângă autorităţile de la Bucureşti în favoarea judecării şi condamnării lui Ahmed al-Hersh în România.¹⁵

Modul de soluţionare a cazului de către autorităţile române va provoca nemulţumirea Iordaniei care, potrivit unei surse din anturajul diplomaţilor iordanieni, îşi va manifesta intenţia de a lua unele măsuri împotriva României, în special în domeniul economic. Totodată, ambasada Iordaniei şi autorităţile iordaniene vor declanşa o acţiune ce viza strângerea de date prin care să demonstreze că, dată fiind taxa de şcolarizare mai scăzută (între 310 şi 342 dolari SUA lunar) şi a faptului că nu se susţine examen de admitere, în ţara noastră ca şi în Iugoslavia au venit la studii un mare număr de palestinieni şi cetăţeni din numeroase ţări arabe, mulţi din aceştia nu din dorinţa de a se pregăti, ci având preocupări teroriste. Potrivit informaţiilor existente, datele respective urmau să fie folosite pentru a se crea o atmosferă ostilă în relaţiile României cu ţările arabe şi OEP.¹⁶

Tot aici trebuie să arătăm că, atentatul stârnise în rândul membrilor ambasadei iordaniene la Bucureşti o serie de suspiciuni privind faptul că între ei s-ar putea afla complici ai criminalului. În acest sens, însuşi ambasadorul îl suspecta pe Mohamed Said Awad Najjar, ataşatul administrativ al Iordaniei, pe care-l considera un element periculos, ce nu prezenta încredere, fiind simpatizant al organizaţiei „Fraţii musulmani” şi vizitator al ambasadelor SUA şi Siriei, cărora le furniza informaţii.¹⁷ În favoarea existenţei unei legături a asasinului în interiorul ambasadei pleda şi faptul că o serie de elemente deosebit de importante, referitoare la crimă şi la persoana autorului aveau legătură cu Iordania (punctarea criminalului se făcuse în Iordania, toate documentele necesare trimiterii la studii – acoperirea sub care a venit în ţara noastră, precum şi paşaportul şi cetăţenia atentatorului erau iordaniene).

Pe de altă parte, ambasadorul iordanian încerca să stabilească în ce măsură este implicată în actul criminal reprezentanţa OEP, în scopul obţinerii unor informaţii pe baza cărora Iordania să poată să-şi reconsidere poziţia faţă de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.¹⁸

De altfel, şi Securitatea română dispunea de date din care se desprindea concluzia că atât cu privire la asasin, cât şi referitor la atentat nu erau străini nici unii diplomaţi şi alte cadre ale reprezentanţei OEP la Bucureşti, care ar fi putut fi în legătură cu organizaţia lui Abu Nidal. În acest sens pleda şi faptul că pentru înscrierea la facultate ucigaşul a fost recomandat de reprezentanţa OEP la Bucureşti în legătura căreia acesta s-a aflat de când sosise în ţara noastră.¹⁹ Pe de altă parte, deşi după comiterea crimei şeful reprezentanţei OEP şi alţi funcţionari ai acesteia desfăşuraseră o activitate febrilă pentru a acredita ideea că nu au nici un amestec în săvârşirea atentatului şi nu-l cunosc pe criminal, care n-ar fi avut nici o legătură cu reprezentanţa, prin măsuri speciale, românii stabiliseră că la reprezentanţa OEP exista un dosar personal al atentatorului, întocmit în momentul venirii sale la studii.

Securitatea română supraveghea operațiunile

În ceea ce priveşte cercetările întreprinse de structurile de securitate române, acestea vor mai dezvălui o serie de informaţii deosebit de valoroase. Prin măsurile informativ-operative şi de cercetare întreprinse în caz, s-a intrat în posesia parolelor, listelor de coduri, a cifrului, a numerelor telefoanelor şi căsuţelor poştale utilizate de asasin pentru realizarea legăturii cu centrala organizaţiei de la Damasc. Au mai fost  obţinute o serie de date referitoare la adresele sediilor organizaţiei, modul de asigurare a pazei, numerele de telefon, sistemul de pregătire, numerele de înmatriculare ale autoturismelor folosite, numele unor membri, unii chiar cu funcţii de conducere precum şi numele conspirative folosite de aceştia.

Tot pe parcursul cercetărilor a reieşit faptul că organizaţia din care făcea parte Ahmed al-Hersh întreţinea relaţii şi era susţinută material de Siria, Liban, Irak şi de unele ţări socialiste, în special URSS, Ungaria, Polonia şi RSF Iugoslavia. Se pare că, în această ultimă ţară, organizaţia dispunea chiar de o bază de sprijin, de aici fiind dirijate mai multe acţiuni ale organizaţiei. Tot din Iugoslavia veniseră şi plecaseră  majoritatea emisarilor care l-au contactat pe Ahmed al-Hersh; emisarul Gazi, care a organizat atentatul, a plecat după comiterea atacului în Iugoslavia; locul de întâlnire al membrilor organizaţiei era la cafeneaua „Londra” din Belgrad.²⁰

Din cercetări se vor mai obţine o serie de informaţii importante privind unii studenţi arabi aflaţi la Bucureşti, membri ai organizaţiilor „Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei”, condus de George Habache, „Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei”, condus de Nayef Hawatme.

Concluziile desprinse din cercetările întreprinse vor sta la baza unei serii de măsuri ce vizau intensificarea controalelor efectuate de organele de miliţie în locurile de cazare a străinilor, îndeosebi la căminele studenţeşti, luarea unor măsuri pentru întreruperea şederii în ţară a tuturor străinilor care abandonau studiile sau nu-şi justificau prezenţa pe teritoriul României ori care săvârşeau fapte aflate sub incidenţa legii penale ori desfăşurau alte activităţi ce contraveneau normelor de convieţuire socială. Totodată, se va intensifica munca informativ – operativă în rândul cetăţenilor români care găzduiau străini suspecţi pe linie de securitate.

Alte măsuri vizau identificarea cetăţenilor străini care primeau ajutor material de la diverse organizaţii extremist – teroriste, identificarea prin măsuri informativ – operative şi cu ajutorul formaţiunilor de paşapoarte a studenţilor străini care, în timpul vacanţelor, efectuau călătorii pe durate mai mari de timp în alte ţări decât cele de origine, pentru a se stabili dacă au fost instruiţi în tabere ale organizaţiilor extremist–teroriste, intensificarea culegerii de informaţii pentru obţinerea de noi date privind amplasarea, organizarea, programul şi cadrele taberelor de instruire.

Toate acestea nu vor împiedica totuşi un nou atentat, în 26 mai 1985, când, o bombă plasată sub maşina unui alt diplomat iordanian, parcată în faţa căminelor studenţeşti din Grozăveşti, va exploda ucigând doi ofiţeri USLA²¹, în timp ce încercau să dezamorseze „maşina infernală”.

Organizarea misiunilor

Cu privire la modul de executare a misiunilor, Ahmed Al-Hersh declara că acesta depindea de obiectivul propus. Când acţiunea consta în lichidarea unui diplomat, participau două persoane, una care răspundea de executare şi cealaltă de supravegherea executării misiunii, alegerea locului şi timpului, a planului şi a variantelor de retragere. Dacă obiectivul vizat era o ambasadă sau o sinagogă, acţiunea era executată de o grupă, condusă de un comandant şi sub supravegherea unui membru al organizaţiei care nu participa direct dar stabilea planul, dotarea cu armament şi variantele de retragere, urmărea acţiunea şi raporta rezultatele. Potrivit relatărilor lui Ahmed Al-Hersh organizaţia nu a întreprins nici o acţiune care să implice sinuciderea executantului. Dacă un membru al organizaţiei se eschiva de la executarea misiunii primite, acesta era urmărit oriunde s-ar afla şi era executat, considerându-se că a trădat şi deconspirat acţiunea.

NOTE

1. Arhiva CNSAS, fond documentar, dosar D 008852, vol. 10, p. 188.

2. Ibidem, p. 190.

3. Ibidem, p. 189

4. Ibidem, p. 205

5. Ibidem, p. 121, 122

6. Ibidem, p. 191 – 195.

7. Ibidem, p. 193.

8. Ibidem, p. 138.

9. Ibidem, p. 160.

10. Armamentul consta în 2 pistoale automate „Steier”, calibrul 7,62 mm., cu patru încărcătoare şi 80 de cartuşe, două pistoale „T.T.”, calibrul 7,62 mm., cu câte două încărcătoare fiecare şi 32 de cartuşe şi patru grenade defensive complete. În ceea ce priveşte provenienţa armamentului ascuns în Grădina Botanică din Iaşi, autorităţile române suspectau că acesta ar fi fost introdus în ţară din URSS, pe la Ungheni şi ascuns la Iaşi. – Ibidem, p. 118.

11. Ibidem, p. 139

12. Ibidem, p. 209.

13. Ulterior, verificându-se locul din Parcul Cişmigiu unde Ahmed Al-Hersh urma să depună arma crimei şi de unde trebuia să-şi ridice documentele de identitate, s-a mai descoperit o grenadă defensivă, model sovietic, provenind    dintr-un lot fabricat în Republica Populară Ungară, în timp ce focosul, tot model sovietic, provenea dintr-un lot fabricat în 1968 într-o uzină din Republica Populară Polonă, ţara noastră neimportând asemenea componente de grenadă – Ibidem, p. 144.

14. Idem, vol. 13, p. 126

15. În cadrul instruirii efectuate, pentru cazul în care ar fi fost arestat, „Hisham”, unul dintre instructori, i-a spus lui Ahmed că organizaţia nu-i părăseşte niciodată pe membrii săi. Totodată, emisarii care l-au contactat, i-au vorbit despre acţiunile teroriste săvârşite de către organizaţie, exemplificând cu cazul petrecut la Londra în anul 1982, când un membru al organizaţiei l-a ucis pe ambasadorul Israelului din această ţară şi cu cel petrecut în Portugalia în anul 1983, când un alt membru al organizaţiei l-a ucis pe Issam Sartawi, reprezentantul OEP la Congresul Internaţionalei Socialiste. Potrivit spuselor acestora, în ambele cazuri organizaţia ar fi intervenit pe lângă guvernele celor două ţări şi ar fi obţinut ca teroriştii să nu fie extrădaţi ci să fie condamnaţi în ţările respective. – Ibidem, p. 143.

16. Ibidem, p. 165, 166.

17. Arhiva CNSAS, fond documentar, dosar D 008852, vol. 10, p. 164, 165.

18. Ibidem, p. 166.

19. Ibidem, p. 166, 167.

20. Ibidem, p. 162. 21. Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă.